Pastila de gramatică

Cum este corect – interregional sau inter-regional, nonvaloare sau non-valoare, exministru sau ex-ministru etc.

După cum se poate observa, cu ușurință, cuvintele din titlul articolului ridică o problemă referitoare la Esti cool daca vorbesti corect gramaticaortografierea lor cu sau fără cratimă. Mai exact, este vorba de termeni derivați, iar regula generală este ca cele mai multe derivate din limba română se scriu într-un cuvânt.
Prin urmare, se va scrie corect : interregional, nonvaloare, nonviolență, nonconformist, postbelic, preaderare, antemeridian, antisocial, a răsciti, a dezvinovăți, neabătut  etc.

În cazul lui ex, cu sensul « fost », se va scrie, obligatoriu, cu cratimă : ex-ministru, ex-președinte etc. Dacă înțelesul lui ex este « în afară », atunci scrierea corectă este fără cratimă, situații, de altfel, foarte rare, de exemplu : a exînscrie (a construi o figură geometrică în afara alteia).

Greseli GramaticaleDe asemenea, se scriu cu cratimă:

  • unele derivate recente sau ocazionale : non-eu ; pre-text (cu sensul ceea ce preceda un text, nu pretext cu înțelesul de motiv aparent), a re-crea, cu sensul a crea din nou, nu a (se) recreaa (se) destinde) ;
  • când se indică un an calendaristic, într-o manieră prescurtată : ante-’89, post-2000 etc.
  • când prefixul însoțește o abreviere : pro-NATO, anti-UE etc.
  • când prefixul însoțește un nume propriu: pro-Ionescu, anti-Popescu etc.
  • când este vorba de derivate supraprefixate: extra-extrafin, post-postscriptum, răs-răscitit etc.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*