Cum este corect – ştecher sau ştecăr?

Având în vedere că niciun aparat electric nu poate fi conectat la priză fără o astfel de piesă, cuv\ntul este frecvent folosit.

Dacă tastăm “ştecher” pe Internet, oferta este variată: ştechere simple, dubluştecher, tripluştecher, ştecher cauciucat, ştecher ceramică, ştecher bipolar, ştecher rotund, ştecher plat, etc.

Dacă am căuta în varianta “ştecăr”, rezultatele sunt nesemnificative sau trimit spre alte produse, situaţie din care putem deduce că forma utilizată “pe scară largă” este “ştecher”, o variantă adaptată la ortografia limbii române, după cuvântul din limba germană – “Stecker” – şi pronunţat ca în limba de provenienţă. “Ştecher”, în limba română, în pofida largii sale utilizări, este o formă incorectă, populară/orală.

Singura formă corectă, consemnată în dicţionarele româneşti, DEX, DOOM etc., este “ştecăr”, cu pluralul “ştecăre”: “ştecăr, pl.ştecăre, s. n. Piesă la capătul unui şnur, care face contactul între un aparat electric si priza de curent; fiş ă de curent. [Var.:ştécher s. n.] – Din germ. Stecker”.

Pentru cei care sunt mai puţin familiarizaţi cu prescurtările standard ale dicţionarelor şi cu modul în care acestea oferă diverse precizări în legătură cu un anumit cuvânt, este de subliniat că, ori de câte ori apare în explicaţie precizarea “var.”/variantă, aceasta nu înseamnă că este acceptată ca forma corectă, ci doar că se utilizează, dar fără să fie formă literară (corectă).

Aşadar, spunem corect, de exemplu: “Am verificat ştecărele aparatelor din locuinţă, pentru a şti dacă este nevoie să înlocuiesc vreunul”. Să sperăm că şi în momentul în care vom cere, la magazin, un “ştecăr” şi nu un “ştecher”, vânzătorul va înţelege despre ce e vorba.