Bacalaureat – sensul şi originea cuvântului

Bacalaureat (cu pluralul “bacalaureate”), în limba română, este un împrumut din limba franceză – fr. “baccalaureat” – având ca etimon latinescul “baccalaureatus”. În limba franceză veche, cuvântul denumea un rang de începător pentru un tânăr care voia să intre în cavalerie, fiind un termen calchiat după structura latinească “bacca laurea”, care înseamnă “boabe de laur”.
În limbajul actual, “bacalaureat”, în limba română, dar şi în alte limbi (spaniolă – “bachillerato”, italiană – “baccalaureato” etc.), are sensul de examen care se susţine, la mai multe discipline, la absolvirea liceului, marcând încheierea unui ciclu de învăţământ, şi a cărui promovare permite înscrierea într-o instituţie de învăţământ superior.
“Bacalaureat, -ă”, “bacalaureaţi, -te” sunt substantive prin care se denumesc persoanele care au trecut de examenul de bacalaureat.

Primul bacalaureat s-a susţinut în Franţa, în 1801, în urma unui decret dat de Napoleon Bonaparte, moment de referinţă în dezvoltarea învăţământului modern. După modelul din sistemul de învăţământ franţuzesc, în România, acest examen de absolvire a unui ciclu de învăţământ de cultură generală, a fost introdus în anul 1925, în vremea în care, în guvernul Ion I.C. Brătianu, Ministru al Instrucţiunii Publice (vechea denumire a Ministerului Educaţiei Naţionale) era medicul Constantin Angelescu, nepot al lui Spiru Haret, profesor universitar, matematician şi astronom, cu studii făcute la Paris.
Scopul examenului de bacalaureat, aşa cum se preciza în Legea 77/1929, era “de a verifica cunoştinţele elevilor la materiile cele mai importante şi, mai ales, de a dovedi influenţa studiilor parcurse asupra formării cugetării lor, deci, cu chipul acesta, a selecţiona pe cei care dovedesc că sunt în stare să urmeze studiile de specializare universitară cu folos”. Deviza lui Constantin Angelescu, cel care a fost considerat cel mai mare reformator al învăţământului românesc, în cele trei mandate, pe care le-a deţinut la sfârşitul secolului al XIX-lea, era: “Şcoală cât mai multă! Şcoală cât mai bună! Şcoală cât mai românească!”.
Materiile la care se susţinea examenul de bacalaureat erau: limba şi literatura română, geografia României, istoria românilor, o limbă străină, la alegere, şi instrucţia civică, la acestea adăugându-se, în funcţie de profilul liceului, încă două materii.
Printre cei care au trecut prin experienta primului bacalaureat din învăţământul românesc, cel din 1925, s-a aflat, de exemplu, şi Mircea Eliade, care, în “Romanul adolescentului miop”, o scriere adolescentină, publicată postum, mărturisea: “Ne-a înspăimântat mult noul bacalaureat: suntem cea dintâi serie […] În loc de comisia amabilă, aleasă dintre profesorii liceului, cu care am copilărit şi care ne cunosc, vom întâlni comisii severe, care ne vor cântări în trei minute, definindu-ne suficienţi sau insuficienţi pentru Universitate”. După examen, cel care avea să devină una dintre cele mai mari personalităţi ale culturii universale, scria entuziasmat: “Am scăpat, am scăpat! Am trecut singurul din seria liceului nostru. Mi-am citit numele cu ochi tulburi. Prietenii m-au sărutat. Iată că încep răsplătirile!”.
Dacă la “Examenul de maturitate” din 1925 s-au înscris 2813 de candidaţi, dintre care au promovat numai 985, la Bacalaureat 2019, sunt înscrişi 136 087 candidaţi, care, începând de mâine, 1 iulie, vor trece prin etapa probelor scrise.

Mult succes tuturor candidatilor inscrisi la Bacalaureat 2019!

Sursa