Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Pastila de gramatică

Cum este corect – “spune-ţi-mi” sau “spuneţi-mi”, “scrie-ti-mi” sau “scrieţi-mi” etc.?

O greşeală frecventa în scris, constând în ortografierea cu sau fără cratimă a unor termeni ca cei din titlul articolului, este generată de confuzia între terminaţia specifică persoanei a doua plural, a verbelor, la modul indicativ, timpul prezent, sau la imperativ, şi ţi, pronume personal, forma neaccentuata, aflat, în diverse construcţii, în apropierea verbului.

Mai exact, dacă este vorba de verbe la persoana a doua, plural, indicativ prezent, se va scriecorect, întotdeauna, fără cratimă : voi scrieţi, cântaţi, mâncaţi, plecaţi, duceţi, faceţi, povestiţi, coborâţi etc. sau la imperativ : Scrieţi !, Cântaţi !, Plecaţi ! etc.

În schimb, cuvinte ca cele enumerate anterior se scriu cu cratimă dacă sunt structuri formate din verb la modul imperativ, persoana a doua singular (tu), urmat de pronumele, forma neaccentuata – ţi, în cazul dativ (aşa-numitul dativ posesiv), exprimând posesia sau acţiuni referitoare la sine: Tu scrie-ţi tema (cu sensul tema ta) şi apoi mai vorbim!/ Spune-ţi(spune ţie) că vei reuşi şi aşa se va întâmpla!/ Mănâncă-ţi porţia (porţia ta) şi apoi poţi să pleci! etc.

Atenţie ! Un mijloc sigur de control este următorul : pronumele –ti nu urmează niciodată după un verb la persoana a doua plural. Deci, dacă subiectul este voi, ţi final face parte din formă verbului, ca marcă a persoanei a doua plural şi se scrie fără cratimă.

În structurile din titlul articolului, se poate observa că mai intervine un pronume personal, forma neaccentuata – mi (în mod similar, ar fi putut fi : le, i, ne) şi, ţinând seama de mijlocul de control enunţat, corect se va scrie : spuneţi-mi (voi spuneţi mie/mi), scrieţi-mi, cântaţi-mi etc. sau spuneţi-le (voi spuneţi lor/le), spuneţi-i (lui/i), spuneţi-ne(nouă/ne) etc.

Sursa

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

24 octombrie 2020

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

Primăria Chirnogi și-a schimbat culoarea clădirii nu doar pe cea politică. Ion Ștefan (PSD) a cîștigat alegerile locale din acest an, iar Primăria Chirnogi a primit botezul roșu. Primarul Ion Ștefan din localitatea Chirnogi, județul Călărași, este atât de îndrăgostit de culoarea roșie încât a inaugurat începerea mandatului său cu schimbarea culorii clădirii primăriei.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Este corectă expresia “în principal”? În limbajul actual, expresia în …
Corespondenta la redactie