Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Pastila de gramatică

Cum este corect – ”doi i/e/n” etc. sau “doi de i/e/n” etc.?

Dincolo de întrebările fireşti legate de ortografierea anumitor cuvinte în cazul cărora este vorba de dublarea unor consoane sau vocale – a înnopta, a înnegri, a înnebuni, (el) creează, nişte copii/copiii etc. – există şi o problemă referitoare chiar la formularea întrebării – Cum este corect – ” cu doi i/e/n” etc. sau “cu doi de i/e/n” etc.?

Potrivit Gramaticii Academiei, ediţia 2005, lucrare de referinţă în domeniu, construcţia cu prepoziţia de, între numeral şi substantivul pe care îl însoţeşte, este obligatorie de la douăzeci în sus. Se spune corect, de exemplu: douăzeci de copii, treizeci şi unu de cărţi, o sută de copaci etc. (dar fără prepoziţie până la nouăsprezece – doi copii, zece adulţi, nouăsprezece case etc.).

Dacă ne-am ghida după această regulă, aşa cum spunem doi copii, trei pisici etc., ar trebui să spunem şi doi n, trei i etc. Există însă, în limba română, două categorii de cuvinte, două excepţii de la regulă, pentru care numeralele mai mici de douăzeci sunt urmate de prepoziţia de: numele de cifre şi numele de litere. În cazul numelor de cifre, o formulare de felul: “A luat doi trei la matematică” ar fi fost neclară, ar fi putut fi înţeleasă ca o aproximare, situaţie în care utilizarea prepoziţiei de a avut rol de dezambiguizare – “A luat doi de trei la matematică”.

În mod similar, o asemenea construcţie s-a extins şi la substantivele care denumesc litere şi care nu au o formă specială de plural: “Cuvântul copii se scrie cu doi de i”/Verbul “creează” se scrie cu doi de ”e”etc.

În concluzie, este corect să spunem: un i, un e, un n, dar doi de i, doi de e, trei de n etc.

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

24 octombrie 2020

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

Primăria Chirnogi și-a schimbat culoarea clădirii nu doar pe cea politică. Ion Ștefan (PSD) a cîștigat alegerile locale din acest an, iar Primăria Chirnogi a primit botezul roșu. Primarul Ion Ștefan din localitatea Chirnogi, județul Călărași, este atât de îndrăgostit de culoarea roșie încât a inaugurat începerea mandatului său cu schimbarea culorii clădirii primăriei.

Corespondenta la redactie