Pastila de gramatică
Cum este corect: “Douăzeci şi unu de grade” sau “Douăzeci şi una de grade”?
Dezacordul în gen al numeralelor ce au în componenţă “unu” şi “doi” cu substantivele pe care le determină este o greşeală apărută frecvent mai ales pe canalele media (în special la rubricile meteo). Academia Română a întocmit un raport privind rezultatele monitorizării greşelilor, pe posturile principale de radio şi televiziune, iar in lista erorilor semnalate de specialişti figura şi acest dezacord. Întrucât există dubii, este nevoie de clarificare.
Potrivit lucrărilor de specialitate, numeralul cardinal doi, (precum şi cel ordinal – al doilea etc), dar şi celelalte ce au în componenţă doi (doisprezece, douazeci şi doi, treizeci şi doi etc) trebuie folosite la forma de feminin atunci când se referă la substantive feminine sau neutre. Prin urmare, corect vom spune sau scrie: “ora două”, “clasa a douăsprezecea”, “treizeci şi două de grade”, “douăsprezece scaune” etc şi nu ora doi, clasa a doisprezecea, treizeci şi doi de grade, doisprezece scaune etc.
Situaţia se complică – puţin – în cazul numeralelor compuse cu “unu” (adică douazeci şi unu, cincizecii şi unu etc). Atunci când, de pildă, numeralul “douăzeci şi unu” se referă la substantive neutre, acordul se face la genul masculin. Adică, vom spune corect “douăzeci şi unu de scaune”, “treizeci şi unu de dulapuri”, “patruzeci şi unu de geamuri”, „cincizeci şi unu de tablouri” sau “douăzeci şi unu de grade”.
Surse: on line
Monica Pop
Lasă un răspuns