de Laura Suzeanu

Deși are ieșire la Dunăre, fiind odată port la bătrânul fluviu, Oltenița, spre rușinea acestui lucru, nu se mai poate lăuda cu negustori de pește. În oraș mai este deschisă doar o singură Pescărie.

Pescaria ”La Marin”

Într-adevăr, sunt mulți amatori de pescuit și poate că principala relaxare, pentru alții chiar considerat un sport, este pescuitul. Negustorii de pește de altădată pe care îi întâlneai prin piață s-au pierdut pe undeva fiindcă nu-i mai vezi să-și prezinte marfa, de obicei caras proaspăt. Este adevărat că și căldura insistentă, zilele toride de vară au dus la îndepărtarea arealului pescăresc, peștele fiind greu de prins pe Dunăre, însă dacă vrei să te aprovizionezi cu pește proaspăt din magazine, nu mai este de găsit ca altădată. De pildă la ultima sărbătoare ”Schimbarea la față a Domnului” a fost dezlegare la pește pentru cei care țin postul ce precede sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului. Singura Pescărie din oraș, cea din hala Pieții Centrale de pe Bd. Republicii, a avut la vânzare numai fitofag, un pește mai puțin preferat de oltenițeni.
Au rămas așadar în Oltenița supermarketurile sau magazinele mari care aduc marfă înghețată și vorbim aici de pește congelat oceanic.
Persoanele vârstnice sunt cele care preferă peștele congelat fiindcă este mai ieftin. Totuși, o masă bună cu pește este o masă unde se consumă pește proaspăt.
Pescăria din Bd. Mărășești nu mai există și niciun alt magazin de acest profil.
Știm foarte bine că pentru o bună aprovizionare este importantă concurența. Însă în cazul peștelui la Oltenița concurență nu mai există. Așa că, oltenițeanul dornic de pește proaspăt fie acceptă ce pește găsește la unica Pescărie din municipiu, fie se mulțumește cu pește congelat, fie merge la pescuit sau ultima variantă este aceea de a se aproviziona din alte părți, adică dacă nu ai drum la Călărași să oprești la Rasa și mergi special pentru pește, este mai mare daraua decât ocaua.
În orașul în care ar trebui ca peștele să fie la el acasă, să iasă din galantare, găsim doar pește de import sau specii precum fitofag. Cum a ajuns ca peştele de Oltenița să lipsească efectiv din galantare? Cum e posibil ca în locul speciilor locale să avem peşti din toate zările lumii? Unde au dispărut bibanul, plătica, somnul, roşioara, şalăul sau ştiuca? Polițiștii de frontieră mai confiscă pește când se încalcă legea de către braconieri. Unde merge acest pește confiscat și de ce nu ajunge pe galantarele unei Pescării?
La Pescăria din hală peștele se aduce de la o crescătorie și foarte rar din Dunăre. A devenit, oare, mai profitabil pentru comercianţi să importe peşte din Republica Dominicană decât să îi cumpere de la pescarii de Dunăre? De fapt, care pescari? Posibil ca acum să fi fost o întâmplare, însă o singură specie de pește la vânzare într-o zi când este dezlegare la pește pare de neînțeles. ”Depinde de perioadă”, ne spune vânzătorul, sau ”A fost foarte cald și se prinde greu”.
Această problemă ar putea fi o preocupare pentru cei care pot schimba ceva în acest sens la nivel local. De asemenea autorităţile pot încerca soluţionarea acestei probleme prin punerea în practică a unui nou model de gestionare a resursei piscicole din Dunăre și cu o Bursă a peştelui în oraș. Am putea chiar noi aproviziona alte orașe.

Dar cine să ia așa măsuri? Cine să facă toate astea, când există în Oltenița cu totul alte preocupări, fără legătură cu o ordine civică sau administrativă locală?