Polițiștii acționează permanent pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor
Poliţiştii din Călăraşi acţionează în permanenţă pentru prevenirea faptelor antisociale şi reducerea riscului rutier, activităţi menite să conducă la creşterea gradului de siguranţă pentru cetăţeni.
La data de 18 iulie 2015, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi au efectuat acţiuni punctuale în pieţe şi oboare, în parcuri şi pe drumurile publice, la unităţi de alimentaţie publică şi alte societăţi comerciale, pentru prevenirea şi combaterea actelor de tulburare a ordinii publice, verificarea legalităţii activităţilor de comerţ, a modului de asigurare a pazei obiectivelor şi de respectare a normelor privind circulaţia rutieră. Astfel, au fost desfăşurate 14 acţiuni şi 86 de controale, viind verificate 110 societăţi comerciale.
Poliţiştii au constatat 23 de infracţiuni, au indisponibilizat bunuri în valoare de 790 lei şi au aplicat 337 de sancţiuni contravenţionale, cu o valoare a amenzilor de peste 196.000lei. De asemenea, au fost confiscate în numerar alte sume de aproape 1.000 lei. 41 de sancţiuni au fost aplicate la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 47 la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 225 la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, fiind aplicate şi 24 de sancţiuni prevăzute de alte acte normative.
Poliţiştii rutieri au reţinut 12 permise de conducere, dintre care 5 pentru conducere sub influenţa alcoolului, 4 pentru depăşirea limitelor legale de viteză şi 3 pentru alte abateri de la regimul circulaţiei pe drumurile publice, fiind retrase şi 2 certificate de înmatriculare.
Exemple:
- În urma controlului efectuat la o societate comercială s-a constatat că administratorul oferea spre vânzare obiecte de îmbrăcăminte purtând însemnele unor mărci înregistrate cunoscute, produse pentru care nu a putut prezenta certificat de calitate sau documente de provenienţă. Bunurile susceptibile de a fi contrafăcute, în valoare de 340 lei, au fost indisponibilizate, în cauză fiind demarate cercetări sub aspectul infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
- Pe raza satului Săpunari, comuna Lehliu, a fost depistat E. Alin, de 37 ani, din municipiul Urziceni, judeţul Ialomiţa, care conducea un autoturism, deşi prezenta o concentraţie alcoolică de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
- A. Dumitru, de 39 ani, din comuna Săruleşti, a fost identificat de poliţişti în timp ce conducea pe DJ 303, un tractor cu 2 remorci, toate neînmatriculate, fără a poseda permis de conducere şi având o concentraţie alcoolică de 1,02 mg/l alcool pur în aer expirat. Bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
- Pe DN 3 B, în comuna Borcea, a fost depistat D. Alexandru, de 26 ani, din municipiul Feteşti, judeţul Ialomiţa, care conducea un autoturism, deşi prezenta o concentraţie alcoolică de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
- Ş. Nicu, de 45 ani, din comuna Vasilaţi, a fost depistat, pe raza localităţii de domiciliu, în timp ce conducea un moped, fără a poseda permis de conducere şi având o concentraţie alcoolică de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
- V. Ştefan, de 34 ani, din comuna Fundeni, a fost prins de poliţişti în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei Fundeni, deşi prezenta o concentraţie alcoolică de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
- Pe raza municipiului Olteniţa, poliţiştii l-au identificat pe S. Aurel, de 41 ani, din localitate, conducând un autoturism, fără a poseda permis de conducere.
- Pe DJ 411, în comuna Radovanu, a fost depistat C. Ion, de 62 ani, din localitate, care conducea un moped neînregistrat şi prezentând o concentraţie alcoolică de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În toate aceste situaţii au fost demarate cercetări pentru comiterea de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
Lasă un răspuns