Polițiștii verifică activitățile comerciale la vânzarea de pește în județul Călărași
Polițiștii desfășoară astăzi o acțiune de prevenire și descurajare a evaziunii fiscale în domeniul comercializării peștelui și a preparatelor din pește.
Acțiunea are loc în piețele și oboarele din județul Călărași. Prevenirea și combaterea actelor ilicite de comerț constituie în această perioadă premergătoare sărbătorilor pascale principala preocupare a organelor de control.
Echipe mixte de polițiști de investigarea criminalității economice și de ordine publică verifică documentele de proveniență, modul de înregistrare a operațiunilor comerciale, dar și condițiile de depozitare și de vânzare a peștelui.
Acțiunile fac parte din planul de acțiuni de la nivel național dispus de șeful Poliției Române, chestor general de Poliție Petre Tobă în perioada 2-9 aprilie a.c. pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cu preponderență a celor de evaziune fiscală.
Lasă un răspuns