Povestea tânărului din Olteniţa care face clădirile „să zâmbească”, după ce a renunţat la Politehnică pentru desen

Publicat 31 august 2015

FOTO Povestea tânărului din Olteniţa care face clădirile „să zâmbească”, după ce a renunţat la Politehnică pentru desen 1/11 Sergiu Androne şi una dintre operele sale realizată pe peretele unei clădiri din Olteniţa FOTO: Arhivă personală Sergiu Androne

FĂRĂ REGRETE Sergiu Androne, un tânăr de 20 de ani din Olteniţa, şi-a dat seama că nu va putea să exceleze ca inginer şi că trebuie să-şi dedice tot timpul visului de a desena şi de a face clădirile „să zâmbească“.

La 20 de ani, Sergiu Androne, din Olteniţa, părea că-şi ştie deja drumul în viaţă, că planul pentru viitor este deja făcut, fiind student la Universitatea Politehnica din Capitală. Urma să-şi contureze o carieră serioasă şi, desigur, bănoasă, în inginerie. Totuşi, Sergiu Androne a avut o revelaţie. A înţeles că nu va putea niciodată să exceleze în profesia de inginer. După un an de Politehnică, a ales să-şi urmeze visul de-o viaţă. „Mi-am dat seama că sunt un spirit liber şi aşa voi rămâne întotdeauna. Am în sânge desenul şi nimic nu mă mai poate opri să-mi urmez visul, acela de a urma Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti. Vreau să-mi perfecţionez stilul de lucru şi să reuşesc să devin cunoscut în toată ţara, să am expoziţii, să fiu apreciat. Asta îşi doreşte orice artist, nu?“, spune cu încredere tânărul din Olteniţa.

Crede cu tărie că micul port de pe malul Dunării a cântărit mult în decizia sa de a-şi schimba cursul vieţii, fiindu-i mereu sursă de inspiraţie pentru lucrările sale.

Sute de lucrări, cu tehnici diferite

Sergiu are în „portofoliu“ peste 300 de lucrări, realizate cu diferite tehnici şi pe materiale diverse: pictează în culori acrilice, în ulei, cu pensulă, spray, creion sau tuş, pe pânză, pe ziare sau pe zidurile clădirilor din oraş.

Cu talent, cu imaginaţie şi cu spray-ul în mână, Sergiu Androne a schimbat faţa unei clădiri triste din oraşul în care locuieşte: Clubul Copiilor din Olteniţa. „Am fost privilegiat pentru că am putut să realizez graff-ul de pe clădirea de la Clubul Copiilor. Cunoscându-le pe doamna profesor Cati Mitran, cea care m-a învăţat tainele picturii şi mi-a şlefuit talentul la desen, şi pe doamna director Mirela Constantin, am avut libertatea de a face să zâmbească o bucată ştearsă dintr-o clădire. Două zile am lucrat pentru a realiza acest graffiti, dar am avut mulţumirea că am adus zâmbetul pe chipurile copiilor de acolo şi am înviorat un perete banal“, povesteşte tânărul.

Un toc de hârtie pentru un dinozaur

Îşi aduce aminte că a început să cocheteze cu desenul dintr-o joacă, după ce a vizionat un documentar cu dinozauri. Se întâmpla în copilărie. „Atunci m-am apucat de desen. Încercam din răsputeri să redau forma acelor creaturi misterioase pe foaie, cred că în acea zi am consumat un toc de hârtie. Nu-mi ieşea ce doream, m-am ambiţionat şi, încetul cu încetul, desenele au prins forme şi culoare, iar imaginaţia a început să lucreze. Mi-am dat seama că e ceea ce mă defineşte, lucrul fără de care lumea mea n-ar mai avea sens“, spune Sergiu Androne. Crede că talentul la desen l-a moştenit de la mama sa.

”Pun pe hârtie cam ce-mi trece prin minte: portrete, natură statică, natură moartă, graff-uri, schiţe, caricaturi. Mă inspir din lumea din jur, din natură, din cărţi, din vise, din viaţa mea şi din poveştile altora. Desenul înseamnă pentru mine un mod de viaţă, hârtia albă e universul meu, iar eu sunt creatorul universului pe care mi-l creez cu ajutorul creionului. Mă relaxează această pasiune, desenatul îmi induce o stare de bine, iar atunci intră în priză motorul inspiraţional: imaginaţia şi creaţia“, explică tânărul.

Lucrează între 3 şi 6 ore la un desen

O mare parte din tablourile pe care le-a realizat au fost expuse la Călăraşi, apoi în mai multe oraşe din ţară, prin intermediul Clubului din Olteniţa. În adolescenţă a frecventat cursurile de artă plastică din cadrul Clubului şi aşa a ajuns să participe la concursuri de profil în toată ţara. „Când încep să desenez, lumea se opreşte. Nu mai este loc decât pentru poveste, imaginaţie şi multă concentrare“, spune tânărul. La un desen lucrează între trei şi şase ore.

Nu mă văd făcând altceva, deoarece desenul este pentru mine ca şi aerul. Darul de la natură este esenţial, însă dacă nu lucrezi constat, dacă nu pui suflet, nu poţi să reuşeşti.

Sergiu Androne graffer

Sergiu Androne desenează, pictează şi nu numai: în plus, cântă la chitară şi sculptează. „Toate au un numitor comun, o sensibilitate aparte fără de care n-aş reuşi în nimic din ceea ce fac“, spune Sergiu.

Sursa:
adevarul.ro