Primăria din Oltenița are un număr consistent de angajaţi. Nu se știe dacă munca celor angajați după 2014 se justifică prin numărul crescător al lor, ce-i ușurează viața primarului. Ce este strigător la cer, deși încă un țipăt nu contează și nici nu se aude, este că bătaia de joc la adresa oltenițenilor este evidentă prin ceea ce se petrece în orașul nimănui.
Numărul mare de angajați ce primesc bani din buzunarul nostru nu ar mai fi o noutate, munca unui număr aproape triplu de angajați este aceeași ca a celor ce se aflau în serviciul public înainte. Adică peste 250 de funcționari angajați fac aceeași treabă pe care o făceau 75 înainte. Jignirea mare este că o categorie aparte de funcționari în Primărie, este aceea a angajaţilor-pensionari. Aceştia nu se gândesc și nici să aibă vreun gând bun să plece acasă, pentru a lasă locul tinerilor. Și totul, dar absolut totul, sub directa oblăduire a primarului Țone.
Cei care spun că nu sunt locuri de muncă, ar fi bine să se întrebe de ce. De ce tinerii nu au unde să muncească, de ce tinerii nu mai votează și preferă să plece departe de casă, frângând astfel inimile celor dragi? De ce nu sunt locuri de muncă pentru ei? De ce nivelul de trai a scăzut covârșitor din 2012 ? Să-l întrebăm pe Țone de ce nu se dezvoltă orașul, de ce din zi în zi scade populația activă și crește numărul pensionarilor (bucuria PSD), și mai ales să-l întrebăm câţi pensionari sunt angajaţi în Primărie?
Scuza folosită pentru a justifica angajarea pensionarilor în serviciile Primăriei este că au experiență, că nu se găsesc oameni calificaţi care să-i înlocuiască.
Mediul privat este sufocat de acești angajați la stat, cei mai mulţi dintre tineri, nici nu-şi închipuie ce servicii sunt oferite de pensionarii angajați! Să ne mai întrebăm de ce populaţia oraşului este îmbătrânită?
Potrivit surselor noastre de la Poliția de Frontieră, unul dintre ultimii angajați din Primăria Oltenița provine chiar de la instituția de frontieră, adică un fost militar care are o pensie consistentă de peste 5000 de lei (cam astea sunt pensiile militarilor), pensie la care se mai adaugă alți peste 1000 de lei. Gigi Clipcea este unul dintre angajații pensionari din Primăria Oltenița. Acesta prestează servicii de contabilitate.
Cum vine asta? Să vitregești tinerii de care ți-a fost foarte teamă la alegeri (din păcate scârbiți de sistem au ajuns să refuze să mai voteze) și să angajezi un pensionar într-un serviciu important din Primărie, fost militar, ce se pare că va rămâne ”forever” până la un punct, și în locul unei angajate ce urmează să se pensioneze?
Grea analiză pentru cineva limpede la cap!
Potrivit acelorași surse, este unul dintre puținii pensionari din Poliția de Frontieră care a ales această variantă.
Noua lege dă voie să se cumuleze pensia cu salariul
Pensionarii pentru limită de vârstă, nevăzătorii, invalizii de gradul al III-lea, copiii cu pensie de urmaș și soții supraviețuitori pot avea și pensie și salariu, indiferent dacă sunt angajați la stat sau la privat, asta spune Legea 134/2014.
Celălalt regim care a adus cât de cât dreapta la putere în România, căutând să dezvolte țara prin măsuri constructive, a fost hulit și înjurat, majoritatea dintre români fiind lucrătoare la stat. Urmările gândirii socialiste a românilor, nostalgiile comuniste nu doar că dispar foarte greu din mentalități și comportament, dar au revenit mai jignitor, mai puternic, fiindcă stânga lucrează asiduu să distrugă dreapta și implicit să îngroape țara în datorii și noroi.
Potrivit Legii 134, cinci categorii de pensionari pot cumula pensia cu salariul sau cu venitul realizat din activități profesionale. Prima categorie e cea a pensionarilor pentru limită de vârstă, care pot lucra atât la stat, cât și la privat, indiferent de nivelul pensiei. Până în 2014, aceștia putea lucra fără restricții în privat, dar la stat o puteau face doar dacă pensia netă era mai mică decât salariul mediu brut pe economie. Astfel, Legea nr. 134/2014, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014 a abrogat articolele din Legea nr. 329/2009 care interziceau cumulul pensiei cu salariul.
De efectele eliminării prevederilor din Legea nr. 329/2009 beneficiază și persoanele aflate sub vârsta standard de pensionare (cadrele militare disponibilizate ca urmare a reorganizării armatei în conformitate cu angajamentele României de aderare la NATO), dar și ceilalți cetățeni, fără nicio discriminare.
La acea vreme, opiniile analiștilor cu privire la noile reglementări au fost împărțite, s-a tot discutat pe această temă, însă legea a rămas intactă. Unii dintre analiști au avertizat că nu va mai fi permis accesul tinerilor în sistemul public.
O analiză îngrijorătoare arată că 4 milioane de români sunt inactivi pe piaţa muncii, iar 7 milioane beneficiază de o formă de ajutor social, mulţi fără să merite. Mai mult, 16% dintre tinerii până în 24 de ani nu lucrează, nu studiază şi nici nu se califică în vreo meserie.
Potrivit Eurostat, în România, rata şomajului în rândul tinerilor este de 24%. Practic, unul din patru tineri nu lucrează. Absolvenții de liceu sau facultate îngroașă rândurile populației inactive. Mii de români trec anual de pe băncile școlii direct pe banii statului.
Lasă un răspuns