Primarul Petre Țone comentează aspectul revocării unei hotărâri de cofinanțare cu 13% pentru Spitalul Oltenița
de Laura Suzeanu
La una dintre ședințele publice desfășurate în ultimul timp, primarul Țone a prezentat o situație a problemelor cu care se confruntă spitalul, ultimele date și rapoarte prezentate de el fiind de fapt o interpretare a unor realități.

Tactica și laudele PSD, cu care unii s-au obișnuit iar alții încă nu, reprezintă nu doar un scut de acoperire a unor probleme interne, dar mai ales o formă de a învălui electoratul, dacă ne gândim că anul viitor sunt așteptate alegerile locale.
O temă abordată de Petre Țone face referire la revocarea unei hotărâri cu o cofinanțare pentru dotarea cu aparatură pentru Spitalul Oltenița, iar Consiliul Local să contribuie cu un procent. Așa își justifică Țone revocarea acestei cofinanțări.
Anul acesta 23 miliarde de lei vechi reprezintă suma sosită de la minister și ca urmare s-a întocmit un contract cu Direcția de Sănătate Publică Călărași prin care se asigură asistența, ei fiind cei care asigurau sumele ce veneau prin ei. Spitalul trebuia să cumpere aparatură, fără implicarea cofinanțării din partea Olteniței.
Lucrurile nu sunt foarte clare în această speță prezentată de Țone în ședința anterioară celei de la finele lunii noiembrie. Poate că tocmai de aceea lucrurile nu s-au lămurit, o parte dintre consilieri fiind și destul de nelămurită, ca să nu mai vorbim de opinia publică.
Direcția de Sănătate Publică susține că este nevoie de 10% din partea autorităților publice locale pentru dotarea spitalului cu aparatură, Țone declarând că nu se încadrează pentru că prin contractul DSP nu este trecută nicio clauză prin care să se specifice acel 10%. ”E vorba de 2 miliarde. DSP a asigurat sumele până la concurența de 90%, iar firmele care au livrat acea aparatură au început să calculeze penalizări de întârziere.” declară Țone. ”Noi avem bani pregătiți să le dăm pentru lift, sau dacă vom fi forțați în noiembrie poate să căpătăm la ăia înțelegere….la lift…să nu îi plătim pe ianuarie…ăăăă…noiembrie-decembire și eventual în bugetul pe 2016 să-i prindem….” mai spune Petrică Țone.
Acesta prezintă consilierilor locali finanțările către spital începând cu anul 2008, neprezentând însă amănunte privind realitățile fiecărei perioade, dorind să evidențieze doar ceea ce îl interesa pe acesta personal: 2008 – 254 milioane (ROL), 2009 – niciun leu la spitale, 2010 – 48 milioane (ROL), 2011 – 48 milioane (ROL), 2012 – 9 miliarde 537 milioane (ROL), 2013 – 7 miliarde 555 milioane lei (ROL), 2014 – 10 miliarde 749 milioane lei (ROL), 2015 – 9 miliarde lei (ROL).
Țone vorbește mai departe despre penalități la blocarea conturilor.
Ceea ce nu spune Țone este situația reală cu care se confruntă România și implicit Oltenița dacă ne referim strict la finanțări de la Guvern, după pomenile electorale aruncate la mișto de fostul Guvern pesedist.
La ultima înfățișare televizată a fostului prim-ministru Victor Ponta de la Palatul Victoria, acesta nu a ratat niciun moment să propage informații false asupra stării reale a finanțelor publice din România, asupra tolbei ticsite de bani pe care se laudă că a lăsat-o în urmă. Cum stau lucrurile în realitate poate verifica orice român, consultând documentele oficiale publicate de Ministerul Finanțelor Publice pentru execuția bugetară pe primele zece luni din anul 2015. De asemenea la Ministerul Sănătății există documente oficiale, cine dorește să afla adevărul și se va strădui să caute, care este dotat cu ambiție și are și timp se poate lămuri.
La nivelul veniturilor bugetare, acestea nu vor depăși nici în anul 2015 procentul de 32% din PIB. În ultimele luni, ritmul încasărilor a scăzut, de la un nivel de 10,8% în luna mai, la 7,4% în luna octombrie. Ritmul încasărilor reprezintă raportarea încasărilor bugetare din anul curent la încasările din anul precedent. Dacă ar fi să comparăm încasările din octombrie 2014, cu cele din octombrie 2015, constatăm că în luna a zecea a acestui an s-a încasat cu 600 milioane lei mai puțin, deși se arată o creștere economică, iar consumul agregat a crescut.
Eșecul politicii fostului Guvern Ponta este cel mai vizibil în domeniul TVA, acolo unde ritmul de colectare a scăzut de la un nivel de 18,3% în luna mai, la un îngrijorător 11,8% în octombrie, confirmând și îngrijorările Comisiei Europene privind incapacitatea Guvernului Ponta de a colecta cea mai importantă resursă bugetară, veniturile din TVA. Victor Ponta s-a lăudat că a lăsat în tolba de la Finanțe un excedent de 8 miliarde lei. Nu a spus însă cum a realizat acest excedent, pentru că toată lumea ar fi aflat că din cele 44,6 miliarde lei programate investițiilor publice nu a cheltuit decât 22 miliarde lei, 8 miliarde i-a pus în tolbă, iar despre diferență nu a șoptit nici un cuvânt. Potrivit specialiștilor, când a venit la guvernare în anul 2012, Victor Ponta a găsit în tolbă o rezervă de 5 miliarde euro, adică peste 22 miliarde lei, despre care n-a spus niciodată românilor pe ce i-a cheltuit. Așadar, realitatea ne spune că Victor Ponta a primit în urmă cu aproape 4 ani o tolbă plină, o țară stabilizată macroeconomic, cu un deficit bugetar de 1,9% din PIB, cu investiții publice majore în derulare, iar, la plecare, Victor Ponta lasă românilor o tolbă peticită, plină de găuri și fără nici un proiect major de investiții în infrastructură demarat în întregul său mandat și cu un deficit bugetar de peste 3% din PIB.
Atunci cum să ne mai limpezim ori lămurim când vine vorba de finanțare și ban public, pe care unii au dorit să îl jongleze cum doresc după ce li se pune totul pe tavă?
Dar dacă ne gândim că majoritatea consilierilor oltenițeni acceptă gargara impusă, din motivele fiecăruia personale, atunci ne explicăm neimplicarea și lipsa inițiativelor de interes local, atacurile la persoană, apatia și teoria ”lasă că merge și-așa….” din partea unora dintre ei :





Lasă un răspuns