Primarul Petre Țone și Operațiunea ”Deșertul”: Copacii și gardurile vii din Parcul Central Oltenița sub asediul defrișării
Laura Suzeanu
Copacii înseamnă în primul rând oxigen pentru mediul înconjurător, apoi, în funcție de ramura din care fac parte, devin fragmente de viață în mobilierul verde al unei localități. Copacii înfrumusețază locuri, dau suflet parcurilor, unde de obicei oamenii găsesc loc de relaxare alături de copii, acolo unde mulți se adăpostesc vara de căldură. Astfel, copacii oferă un mediu de viață sănătos, sunt însă și situații când aceștia pot cauza mari neplăceri, una dintre probleme fiind arborii bătrâni și înalți.
La Oltenița, în Parcul Central, drujbele s-au auzit de dimineață până spre după amiaza zilelor de luni și marți, câțiva copaci ai celui mai mare parc al orașului, precum și toate gardurile verzi, constituind temă de lucru, preocuparea primarului Petrică Țone de zilele acestea.
Și fiindcă trecuse ceva timp de când nu se mai produsese vreun măcel arboricol, că tot veni primăvara, primarul își luă angajații drujbiști și pe alții cu el la ”lupta cea mare” cu natura.
Veți observa din imagini că arborii tăiați nu par bătrâni, căci se vede cu ochiul liber, acest lucru putând fi constatat chiar și de un neinițiat în domeniu. Dar fiindcă orașul Oltenița a devenit proprietatea lui Țone și fiindcă societatea civilă lipsește la Oltenița pentru a lua atitudine, fiindcă nu există mai deloc opoziție la Oltenița dar și pentru că majoritatea oamenilor de aici este lipsită de opinii sau interesată, mult prea comodă de a avea un punct de vedere ori pur și simplu indiferența este cuibărită prea adânc în vieți, atunci orice se poate întâmpla, orice rău sau decizie neinspirată sub ochii neputincioși ai celor care se află la polul opus și care ar vrea un oraș european, dar care nu pot schimba prea mult situația ce trenează aici, bagheta roșie a lui Țone atingând orice vrea mușchiul acestuia pus ”pe treabă”. Probabil că astfel, Țone pregătește așezarea parcării Casei de Cultură de lângă parc…nu știm.
Despre gardurile verzi, părerile sunt împărțite: unii spun că ofereau o imagine vie a unui adevărat parc și a fost o mare greșeală ca Țone să ia decizia distrugerii lor, alții spun că acolo se ascundeau câini și erau cuiburi de țânțari vara, așa că este mai bine fără ele. Așteptăm noile creații peisagistice urbane, care probabil vor substitui gardurile verzi.
Cum mai protejează Țone plămânii orașului când principala grijă a acestuia de la începutul întronării sale a fost de a distruge tot ceea ce este verde? Nu avem cunoștințe că ar fi verzo-fob, știm doar că orașul a pierdut mult la capitolul ”oxigen” în ultimii 5 ani, fără să vedem în loc alți copaci, alți arbuști plantați.
Așa arată un copac bolnav (foto jos), ori în Parcul Central niciunul dintre arbori nu era afectat, nu arăta ca cel din imagine:
Curând Oltenița va deveni un deșert în acest ritm, iar oamenii nu vor mai găsi oaze de liniște și aer proaspăt, mai ales vara. Există orașe unde nici măcar copacii bolnavi nu se taie. În schimb sunt instalate plăcuțe de avertisment pe care scrie, spre exemplu „Atenţie! Arbori bolnavi aflaţi sub tratament. Evitaţi staţionarea, parcarea sau aşezatul pe bancă. Asiguraţi-vă!”.
Cioturile rămase după defrișare, arată că arborii din parcul oltenițean erau foarte sănătoși.
De asemenea, pentru ca niște copaci să se taie, este nevoie de avize, atât de la Agenția de Mediu cât și de la Ocolul Silvic regional. Cunoaștem politica PSD-ului, a partidului stat care vrea monopol total asupra a tot ce mișcă în orașe și în țară, iar dacă Țone nu a obținut avizele legale, ne întrebăm oare ce ne mai așteaptă? Și dacă principala grijă a PSD-ului este de a schimba legi și a-și proțăpi oamenii lor peste tot, dacă se fac eforturi pentru a se găsi portițe de scăpare a infractorilor, s-a dat drumul la robinet fără raționament ori grijă pentru viitorul nostru și se dă frâu liber jafului cu acces la bani publici fără număr, noi pentru ce mai existăm, noi, cei care plătim taxe și impozite, pe care ei le folosesc pentru scopurile lor? Și cine răspunde pentru principiul ”după noi, potopul”?
Legea 24/2007, modificată și completată cu Legea 47/2012, arată că persoanele fizice și juridice, care au în proprietate sau administrare spații verzi, au obligația ”să nu producă tăieri neautorizate sau vătămări ale arborilor și arbuștilor, deteriorări ale aranjamentelor florale și ale gazonului”.
Dacă Petrică Țone are toate avizele pentru tăiat copacii din parc, acolo unde chiar ne miram că nu au ajuns drujbele primăriei până acum, solicităm ca acestea să fie postate la avizierul Primăriei Oltenița și pe site-ul instituției unde Țone patronează.
Lasă un răspuns