Problema principală a noastră este aceea a supravieţuirii în demnitate, ca oameni şi ca popor.
Problema principală a noastră este aceea a supravieţuirii în demnitate, ca oameni şi ca popor.
Trebuie să recunoaştem că televiziunile, ghidându-se după sloganul că fac rating în primul rând nenorocirile şi crimele, instalează un proces de schizofrenie a populaţiei.
Educaţia şi Învăţarea înseamnă spectacol. Asocierea educaţiei cu ideea de spectacol are în vedere şi bucuria care trebuie să le însoţească pe amândouă.
Prea mulţi sunt cei care se află în posesia unor diplome de bacalaureat sau chiar universitare, fără acoperire. De aici, o clasa profesională de un grad scăzut de profesionalitate, un grad scăzut de productivitate a muncii, dificultatea de a acoperi România cu autostrazi moderne şi consecinţa inevitabilă a stării de sărăcie în care ne aflăm.
Scopul în educaţie nu este să fii primul, scopul este să ajungi la o ocupaţie în care poţi să dai un randament bun.
Preocuparea în cele mai multe din aceste ciocniri nu este de a găsi adevărul, ci de a-l compromite pe interlocutor, pe adversar.
Noi preferăm să înlocuim dezbaterile cu adunări omagiale, îi supermediatizăm pe cei câţiva olimpici, distribuim cu generozitate un număr imens de diplome de excelenţă, excelenţă e pe toate drumurile, la nivel local, judeţean şi naţional şi trebuie să vină forurile europene şi internaţionale care să ne atragă atenţia în cât de multe privinţe ne aflăm în coada Europei.
Un alt defect al sistemului educaţional este inflaţia de diplome. Diplomele de doctor nu fac excepţie, iar politicienii se numără printre cei care le râvnesc cel mai tare. Au fost perioade în care oamenii politici vânau decoraţii, dar titlurile ştiinţifice reprezintă o chestiune mai recentă.
Chestiunile de adecvare şi de relevanţă ale unui model matematic faţă de un anumit fenomen fizic sau social sunt susceptibile de greşeli semantice.
Elevul se simte frustrat în dreptul de a pune întrebări atunci când nu ştie sau nu înţelege. Cu verbele a înţelege, a întreba, a şti începe educaţia.
Trebuie să înţelegem că fără o politică pe termen lung, care să scuture de praf programele de învăţământ, să scuture de praf manualele şcolare, să scuture de praf scenariul de bază educator-educat, nu rezolvăm problemele.
Încă de la 5-6 ani se comite o agresiune: “Un copil cuminte nu vorbeşte neîntrebat.”
Schimbarea nu poate veni decât din momentul în care vom vorbi despre ea la persoana întâi, deci ea trebuie să vină de la fiecare dintre noi.
Una dintre rănile cele mai mari ale României este că nu se face educaţia mirării. Mirarea este starea naturală a copilului. Din păcate noi nu i-o respectăm, nu plecăm de la ea. Pe măsură ce copilul intră pe mâna educatorilor, inclusiv a părinţilor, starea lui de mirare este ignorată.
Numim punct ceea ce nu are părţi. Numim dreaptă ceea ce nu are grosime. Uite, domne, cât de frumoasă poate să fie matematica. De ce nu mi-am dat eu seama în atâţia ani?
Înseamnă că matematica asta trăieşte o dramă, dacă natura ei reală este ţinută ascunsă atâta vreme, dacă nu poate să comunice.
Trăim într-o lume în care greşeala este asimilată cu o infracţiune, cu un păcat, în cel mai bun caz cu o inadvertenţă… Statutul negativ al greşelii este vizibil în toate tradiţiile, în mituri în religii, în folclor… Dar nu cumva există şi o faţă pozitivă a greşelii şi eşecului?… Fără dreptul de a greşi şi de a eşua, gândirea noastră nu se poate mişca de la rutină la iniţiativa personală şi de aici la descoperire şi la invenţie.
Curiozitatea tinerilor este inhibată chiar de părinţi şi educatori.
Am mers întotdeauna la vot. Uneori am votat nu cu cel mai bun, ci cu cel mai puţin rău. Asta e situaţia în România. În ansamblu, nu avem o clasă politică de calitate.
Fără idei, fără conexiuni între fenomene, fără istorie nu se face cultură.
Facem o educaţie în care cultivăm o falsă seriozitate, în care nu mai este loc de umor, glumă, autoironie.
Tot mai rar intră în lupta politică oameni de valoare, şi lucrul ăsta se vede din avalanşa de penali, de infractori de tot felul care apar din rândurile oamenilor politici. Aproape nu trece zi în care să nu aflăm de un nou infractor de acest fel.
A te pretinde matematician este o cutezanţă pe care puţine persoane în cunoştinţă de cauză şi-o pot permite.
Solomon Marcus
După absolvirea studiilor liceale, a urmat cursurile Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii Bucureşti. A obţinut ulterior titlurile ştiinţifice de doctor în matematică şi doctor docent. După absolvirea facultăţii, a predat ca profesor la Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii Bucureşti.
Solomon Marcus s-a născut la data de 1 martie 1925 în orașul Bacău. Părinții săi, Sima (născută Herșcovici) și Alter Gherșin Marcus, au fost croitori. De mic, a fost nevoit să învețe să conviețuiască cu diferitele dictaturi, războiul, restricții de exprimare și gândire și antisemitism. De la vârsta de 16-17 ani, a început să ofere meditații elevilor mai mici pentru a contribui la întreținerea familiei. Deși trece examenul de capacitate, datorită legilor rasiale, urmează ultimii patru ani ai liceului la o școală particulară, constituită ad-hoc pentru etnicii evrei. La examenul de bacalureat reușește primul din cei 156 de concurenți.
După absolvirea studiilor liceale în orașul natal, a urmat începând cu toamna anului 1944 cursurile Facultății de Matematică din cadrul Universității București. În perioada studenției a continuat meditațiile: „Erau ani de sărăcie și trebuia să mă întrețin. Eram mereu înfometat! Până la vârsta de 20 de ani, eu n-am avut niciodată hainele mele. Le purtam pe cele rămase de la frații mei mai mari.”.
În 1950 absolvă facultatea de matematică cu diplomă de merit. După acest eveniment se dedică învățământului universitar, parcurgând, rând pe rând toate treptele didactice, fiind asistent universitar din 1950 (un an la Politehnica bucureșteană, pe lângă profesorul Nicolae Ciorănescu, dar și la facultatea pe care a absolvit-o, la cursurile profesorului Miron Nicolescu), lector universitar din 1955, conferențiar universitar din 1964, ajungând în final în anul 1966 profesor universitar la Facultatea de Matematică din cadrul Universității București. În anul 1991 primește titlul de profesor emerit. A câștigat dreptul de a susține doctoratul fără a avea sarcini didactice, dar datorită “dosarului” părinților săi este respins (în fapt lucra doar tatăl, mama fiind casnică, pentru a putea crește cei șase copii în viață din cei opt născuți, iar la acea dată aveau deja peste 60 de ani). Mai târziu, creându-se posibilitatea de a susține doctoratul în paralel cu sarcinile profesionale și beneficiind și de sprijinul marilor profesori, care mai aveau cu greu, dar mai aveau un cuvânt, a obținut titlurile științifice de doctor în matematică în anul 1956 cu subiectul “Funcții monotone de două variabile” și doctor docent în specialitatea analiză matematică în 1968 sub îndrumarea academicianului Miron Nicolescu.
Împreună cu colegul său de generație la 1962, Nicolae Dinculeanu este coautor la manualul universitar de analiză matematică, scris alături de profesorul lor, Miron Nicolescu, autorul unui cunoscut tratat de analiză matematică. După 1960 se va dedica din ce în ce mai mult lingvisticii matematice și științelor conexe, publicând mai puțin în domeniul care l-a consacrat, dar rămânând informat la zi, conducând teze de licență și de doctorat sau fiind doar referent, în ambele domenii.
În lingvistica matematică a beneficiat la început de sprijinul a doi eminenți academicieni, Alexandru Rosetti, lingvist, cel mai de seamă editor român interbelic și
Grigore C. Moisil, matematician de mare suprafață, prin înființarea Comisiei de cibernetică a Academiei, ca și unei comisii de lingvistică matematică la aceiași instituție și prin editarea unei publicații de mare circulație internațională, Cahiers de linguistique theorique et appliquee.
La începutul deceniului al șaptelea al secolului al XX-lea va participa activ la Cercul de lingvistică de la Facultatea de filologie a Universității din București și împreună cu profesorii Edmond Nicolau și Sorin Stati editează o Introducere în lingvistica matematică, printre puținele lucrări de acest gen din acele timpuri. Având sprijinul celor doi academicieni arătați mai sus ca și a lui Miron Nicolescu și Tudor Vianu, a predat simultan atât la Facultatea de matematică, cât și la cea de filologie, lingvistica matematică, începînd cu anul 1961, alături de filologul Emanuel Vasiliu. Paralel este și cercetător la Institutul de matematică al Academiei, până la desființarea acestuia în 1975, Pe timpul comunismului va publica parte din cărțile sale în serial în Viața studențească, săptămânal care apărea sub egida Uniunii Tineretului Comunist, mai puțin vizată de cenzură și era calea prin care comentariile sale asupra științei, dar nu numai, puteau ajunge la publicul cel mai receptiv, format din studenți și din intelectualii interesați de aducerea la zi a cunoștințelor intr-o epocă din ce în ce mai închisă față de exterior. Va publica lucrări de istorie a matematicii, prin medalioane dedicate foștilor săi profesori sau unora din figurile de seamă ale cercetării matematice autohtone. Mari matematicieni ai secolului trecut precum Dimitrie Pompeiu, Traian Lalescu, Alexandru Froda, Grigore C. Moisil, Miron Nicolescu au beneficiat de competența profesorului Marcus, cărora le-a editat și îngrijit opera științifică. Dintre profesorii săi, a fost apropiat de Miron Nicolescu, Grigore C. Moisil, Gheorghe Vrănceanu, Octav Onicescu, Dan Barbilian, Simion Stoilow.
Domeniile de activitate în care s-a manifestat au fost conform propriei mărturisiri: 1) Analiza matematică, teoria măsurii, topologia. 2) Informatica teoretică (Theoretical Computer Science). 3) Lingvistica matematică și gramatici dependente de context. 4) Teoria literaturii și poetică. 5) Semiotică. 6) Antropologie culturală. 7) Istoria și filosofia științei. 8) Biologie. La toate acestea se adaugă preocuparea sa constantă și declarată pentru educație, pe toate etapele vieții ființei umane.
Profesorul Solomon Marcus este autor a numeroase studii interdisciplinare, de cărți ce privesc utilizarea matematicii în lingvistică, în analiza teatrală, în științele naturale și sociale, etc. Cărțile sale au fost traduse în multe țări ale lumii, existând versiuni în limbile franceză, engleză, rusă, germană, spaniolă, italiană, cehă, maghiară, sârbă, greacă. A publicat peste 50 de volume în România și care au fost traduse în mai multe limbi din Europa și nu numai, și aproximativ 400 de articole în reviste științifice sau de specialitate.
Opera sa a fost citată de peste 1.000 de autori. Din 1993, devine membru corespondent al Academiei Române, iar din anul 2001 devine membru titular al Academiei Române. A fost conducător de doctorat la 24 de absolvenți, unii din ei la rândul lor conducând doctorate. A facilitat foștilor studenți sau colaboratorilor săi publicarea în reviste academice a acelor rezultate care merită să fie cunoscute prin valoarea și noutatea soluțiilor lor, astfel că mulți dintre ei au debutat pe când erau studenți.
Pe parcursul vieții sale a fost membru în conducerea a numeroase reviste de specialitate din străinătate din domeniul matematicii, informaticii, lingvisticii matematice, teoriei literaturii, ș.a. La academie a fost membru în Comitetul editorial al “Procedings of the Romanian Academy:A”, în colectivul editorial al Editurii Academiei Române și în Consiliul editorial al revistei Academica. A fost profesor invitat la universități de prestigiu pentru a ține cursuri sau numai conferințe, numărul universităților depășind cifra de 100. La congrese de semiotică sau de lingvistică matematică a condus secțiuni și a fost raportor de ședință la peste 100 de întâlniri internaționale. Vreme de 10 ani a fost vicepreședinte al Asociației Internaționale de Semiotică (1989-1999). I-au acordat titlul de doctor Honoris Causa universitățile din Bacău, Constanța, Timișoara, Craiova și Petroșani.
După 1989 renunță la obligațiile universitare de la Facultatea de matematică-informatică a Universității din București, după 42 de ani desfășurați acolo, conducând în continuare doctorate, și precum unul din mentorii săi, Grigore C. Moisil, va fi prezent la manifestări din cele mai diverse ale preocupărilor sale în universități, școli, manifestări academice, prezențe la radio și televiziune, tabere școlare, varii conferințe, etc, militând pentru schimbarea învățământului românesc, prin trecerea de la forma pasivă, de memorare la una activă, în care elevul sau studentul să își pună și să pună întrebări, militând pentru adaptarea programelor și manualelor școlare la timpurile noastre.
Este prezent în marile enciclopedii ca autoritate în lingvistica matematică, existând gramatici contextuale care îi poartă numele (Marcus Contextual Grammars).
A colaborat cu foarte mulți matematicieni români și străini în studiile publicate, având o lucrare elaborată cu cunoscutul matematician maghiar Paul Erdös, fiind singurul dintre români care a colaborat cu acesta (are numărul Erdös egal cu 1).
A fost fratele lui Marius Mircu și al lui Marcel Marcian, primul din ei fiind un prolific jurnalist și romancier, membru din ilegalitate al partidului comunist, necontaminându-și fratele mai mic cu doctrina acestuia, de a cărei structură falimentară s-a convins nu foarte târziu. Printre multe sale lucrări, menționăm romanul Croitorul din Back, cu date biografice care privesc familia sa și orașul Bacău, precum și volume de reportaje care privesc progromurile din Bucovina și Moldova pe timpul ultimei conflagrații mondiale.
A fost membru al elitistului și influentului Club de la Roma și a participat la lucrările Federației Mondiale pentru Studiul Viitorului.
Înainte de 1989 a primit doar premiile Academiei pentru cărțile sale, iar după acea dată, a primit mai multe premii, a fost declarat cetățean de onoare (preponderent acestea evenimente au venit din Moldova) și a fost încununat cu titlul de Doctor Honoris Causa la unele universități autohtone (vezi paragrafele Onoruri și Premii literare și științifice), din care doar una singură provine din topul universităților din țară. Majestatea sa Regele Mihai I i-a conferit nou creatul ordin Nihil Sine Deo.
Din anul 2014 se desfășoară la Bacău două concursuri care îi poartă numele. unul interdisciplinar (de literatură și de matematică) și altul de literatură română.
Solomon Marcus a murit joi, 17 martie 2016, la Spitalul Fundeni din București.
Despre sistemul de educaţie românesc: „Sistemul nostru educaţional nu a aflat încă ce înseamnă a învăţa. Sistemul, adică cei care l-au gândit în forma în care este el implementat, în manualele şcolare actuale, în modelul de transmitere de la catedră la bănci. Pentru şcoala actuală, a învăţa înseamnă a deprinde cunoştinţe, informaţii, a înmagazina informaţii, a fi în stare să le reproduci când ţi se cere pentru a fi evaluat, a fi în stare să le aplici în cazul standard”
Despre universităţile care organizează cursuri pentru elevii fără bac: „Totul este iluzoriu, pentru că deficienţele pe care le au aceşti elevi sunt de natură profundă, nu sunt de natură de a fi reparate prin nişte cursuri de două – trei luni, cum spunea ministrul educaţiei. Totul este rupt de realitate, pentru că rănile acestor elevi sunt de natură mult mai profundă, nu e vorba de faptul că n-au tocit nişte texte”
Despre doctoratul cu frecvenţă redusă: „Ceea ce este esenţial în materie de doctorat este ca cel pe care l-ai acceptat ca doctorand să-ţi dea impresia puternică a faptului că e vorba de o persoană care se dăruieşte cercetării şi care a probat capacitatea de a face cercetare esenţială”
Despre plagiat: „Noi trăim într-o societate în care furtul intelectual nu este, pentru cea mai mare parte a populaţiei, un furt. Asta se întâmplă pentru că generaţii după generaţii au rămas needucate cu privire la ideea de proprietate intelectuală. Din această cauză munca intelectuală este de foarte multe ori neapreciată”
Surse:
ro.wikipedia.org
gandul.info
autori.citatepedia.ro
youtube.com
Lasă un răspuns