Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Prognoza meteo 14-18 septembrie 2016

Vremea în țară
La noapte
Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorãri în sudul și estul teritoriului, precum și la munte. Vor fi transfagarasan-toamnaaverse, în general slabe, local în Dobrogea și pe arii restrânse în zona Carpaților Orientali și Meridionali, în Muntenia și sudul Moldovei. Se vor semnala și descãrcãri electrice, cu precãdere în sud-est. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime se vor încadra între 5…7 grade în depresiunile intramontane și 20…21 de grade pe litoral. Vor fi condiții de ceațã în zonele joase de relief.

Joi 15 septembrie
Valorile de temperaturã, deși în scãdere fațã de ziua precedentã în sud și sud-est, se vor menține în cea mai mare parte a țãrii peste cele normale pentru mijlocul lunii septembrie; astfel, maximele se vor încadra între 21…22 de grade în nordul litoralului și 31…32 de grade în Lunca Dunãrii. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorãri în zona montanã și în sud-estul teritoriului, unde mai ales dupã-amiaza pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 9 și 18 grade, mai scãzute în depresiunile Carpaților Orientali, pânã spre 5…6 grade. Dimineața și noaptea, în zonele joase de relief, vor fi condiți de ceațã.

Vineri 16 septembrie
Vremea va deveni din nou deosebit de caldã pentru aceastã perioadã din an. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 23…24 de grade pe litoral și 33 de grade în Lunca Dunãrii. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorãri pe parcursul zilei la munte și în sud-estul extrem, iar în a doua parte a nopții în vestul și nord-vestul țãrii, zone unde doar izolat vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri locale în Dobrogea. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 11 și 19 grade, mai scãzute, pânã spre 5…7 grade, în depresiuni unde vor fi condiții de ceațã în orele dimineților.

Sâmbătă 17 septembrie
Vremea se va menține deosebit de caldã în regiunile sudice, estice și centrale, în timp ce în restul teritoriului, pe fondul accentuãrii instabilitãții atmosferice, valorile termice diurne vor marca o scãdere, dar vor continua sã fie mai ridicate decât mediile multianuale specifice perioadei. Treptat, în jumãtatea de nord-vest a țãrii înnorãrile se vor accentua și, mai ales seara și noaptea, se vor semnala averse, descãrcãri electrice și intensificãri de scurtã duratã ale vântului. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorãri în cursul nopții când fenomenele specifice instabilitãții atmosferice își vor face apariția pe arii restrânse. Izolat, mai ales în zona de munte, se vor înregistra cantitãți de apã însemnate și vor fi condiții de grindinã. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în Oltenia și Muntenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 și 21 de grade.

Duminică 18 septembrie
Vremea va fi în general instabilã, iar valorile termice vor marca o scãdere în toate regiunile, menținându-se totuși mai ridicate decât cele normale pentru acestã datã în sud-estul teritoriului. Vor fi înnorãri temporar accentuate, averse, descãrcãri electrice și intensificãri de scurtã duratã ale vântului în zonele montane, în nordul și în centrul țãrii, iar dupã-amiaza și noaptea și în regiunile estice și sud-estice; în restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala local. Izolat, mai ales la munte, se vor cumula cantitãți de apã mai însemnate și vor fi condiții de grindinã. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 32 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Munteniei și în Dobrogea, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 și 20 de grade.

Vremea în Oltenița
La noapte
Cerul va avea înnorãri temporare, dar condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de 16…18 grade.

toamna-frumosJoi 15 septembrie
Vremea va fi în continuare mai caldã decât în mod obișnuit la mijlocul lunii septembrie. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã va fi de 28…30 de grade, iar cea minimã de 14…16 grade.

Vineri 16 septembrie
Vremea va fi cu mult mai caldã decât în mod obișnuit pentru aceastã perioadã din an, astfel cã temperatura maximã va fi de 31…32 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Minima termicã va fi de 15…17 grade.

Sâmbătă 17 septembrie
În cursul zilei, vremea va fi frumoasã și deosebit de caldã, temperatura maximã urmând a se situa în jurul valorii de 33 de grade. Noaptea, treptat, gradul de nebulozitate va fi în creștere, dar condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de 16…19 grade.

Duminică 18 septembrie
Deși valorile termice, mai ales cele diurne, vor marca o scãdere, iar gradul de instabilitate atmosfericã va fi în creștere, vremea se va menține mai caldã decât ar fi normal pentru aceastã datã. Cerul va avea înnorãri temporar accentuate, mai ales seara și noaptea când se vor semnala averse, descãrcãri electrice și intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Temperatura maximã va fi de 29…30 de grade, iar cea minimã va fi de 16…18 grade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × five =

− 1 = 2

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

Corespondenta la redactie