Prognoza meteo 16 – 19 ianuarie 2015
Vremea în țară
La noapte
În sudul, centrul și estul țãrii, în special în zonele joase, local se va semnala ceațã, în timp ce în restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime se vor încadra între -8 și 1 grad.
Vineri, 16 ianuarie
În cea mai mare parte a țãrii, dar cu precãdere în regiunile vestice, la deal și la munte valorile termice vor fi în continuare mult mai ridicate decât cele obișnuite pentru mijlocul lunii ianuarie, în condiții de cer variabil. În schimb, în zonele joase din sud, centru și est, în prima parte a zilei și din nou noaptea va fi nebulozitate joasã și local se va semnala ceațã, asociate izolat cu burnițã sau fulguieli, astfel cã regimul termic diurn va fi caracterizat de valori în jurul celor normale pentru aceastã datã. Cu totul izolat vor fi condiții favorabile depunerilor de polei, cel mai probabil în Moldova. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificãri în zona montanã înaltã și în partea de vest a teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 și 10 grade, mai scãzute în zonele unde ceața va fi persistentã peste zi, dar și ușor mai ridicate în Dealurile de Vest; minimele termice vor fi de la -15…-13 grade în depresiunile Carpaților Orientali pânã la 4…6 grade în Dealurile Banatului și ale Crișanei.
Sâmbătă, 17 ianuarie
Vremea frumoasã și mult mai caldã decât normal se va menține în regiunile vestice și în zonele de deal și de munte, unde ziua cerul va fi variabil la senin. În sudul și în estul țãrii, dar pe arii restrânse și în centru se va semnala ceațã sau nebulozitate joasã ce izolat vor persista și vor fi asociate cu burnițã, astfel cã se vor înregistra valori termice în general apropiate de mediile climatologice specifice pentru o zi de ianuarie. În a doua parte a nopții cerul se va înnora în regiunile vestice, unde va începe sã plouã. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri în zona montanã înaltã și în vestul țãrii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0…2 grade în zonele cu ceațã persistentã în special din est și 12…14 grade în Dealurile de Vest; minimele termice se vor încadra între -15…-13 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 5…7 grade în Dealurile Banatului și ale Crișanei.
Duminică, 18 ianuarie
Vremea se va menține în continuare mai caldã decât în mod obișnuit pentru aceastã datã, îndeosebi în vestul țãrii, la deal și la munte. Cerul va avea înnorãri temporare și, mai ales în a doua parte a intervalului, va ploua local în regiunile vestice și nord-vestice și izolat în cele centrale și de nord-est. La munte precipitațiile vor fi și sub formã de lapovițã și ninsoare. În zonele joase de relief din sud și din est, dimineața se va semnala ceațã sau nebulozitate joasã, care local va persista și pe parcursul zilei și va fi asociatã izolat cu burnițã. Pe suprafețe mici vor fi condiții de producere a poleiului. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri în zona montanã înaltã, dar trecãtor și în vest și sud-estul extrem. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2…0 grade în zonele cu ceațã persistentã din Moldova și 13…14 grade în vestul țãrii, iar cele minime se vor încadra între -8 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 5 grade în Dealurile de Vest.
Luni, 19 ianuarie
Valorile termice se vor menține mai ridicate decât cele normale pentru aceastã perioadã în cea mai mare parte a țãrii. Cerul va avea înnorãri și va ploua în vestul, centrul și nordul teritoriului și pe arii restrânse în celelalte regiuni. La munte, dar trecãtor și în nordul Moldovei, precipitațiile vor fi și sub formã de lapovițã și ninsoare. Mai ales dimineața și noaptea, în zonele joase, îndeosebi din sudul și estul țãrii, local se va semnala ceațã, asociatã izolat cu burnițã. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 1 și 11 grade, iar cele minime se vor situa între -3 și 5 grade.
Vremea în Oltenița
La noapte
Mai ales spre dimineațã, va fi ceațã sau nebulozitate joasã. Vântul va sufla slab. Temperatura minimã va fi de -3…-2 grade, mai scãzutã în zona preorãșeneascã.
Vineri, 16 ianuarie
În prima parte a zilei și noaptea va fi ceațã sau nebulozitate joasã, ce ar putea persista în special în zona preorãșeneascã. Vântul va sufla slab. Temperatura maximã va fi de 4…6 grade, iar cea minimã de -5…-3 grade.
Sambătă, 17 ianuarie
În prima parte a zilei și noaptea se va semnala ceațã și va fi nebulozitate joasã, posibil persistente. Vântul va sufla slab. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 3 grade, iar cea minimã va fi de -3 grade, mai scãzutã în zona preorãșeneascã.
Duminică, 18 ianuarie
Cerul va avea înnorãri și, mai ales în prima parte a zilei și noaptea, se va semnala ceațã. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 5 grade, iar cea minimã va fi de -2…0 grade.
Luni, 19 ianuarie
Cerul va avea înnorãri și vor fi condiții de ceațã, burnițã sau ploaie slabã. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximã va fi de 4…5 grade, iar cea minimã de -2…-1 grad.
Lasă un răspuns