Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Prognoza meteo 4-7 aprilie 2015

Vremea in tara
La noapte

Vremea va fi rece pentru prima decadã a lunii aprilie. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri în nordul, centrul și estul țãrii, unde izolat vor mai fi precipitații, mai ales sub formã de ninsoare. La munte, pe arii restrânse, va ninge slab. Vântul va mai avea unele intensificãri în regiunile extracarpatice, iar în zona montanã înaltã va sufla tare și va spulbera zãpada. Temperaturile minime se vor încadra între -7 grade în depresiuni și 3 grade pe litoral. Local se va semnala brumã.

Primavara TransilvaniaSambata, 4 aprilie
Deși valorile termice vor marca o creștere ușoarã fațã de ziua precedentã în cea mai mare parte a țãrii, acestea se vor menține în continuare sub mediile climatologice specifice acestei date. Pe parcursul zilei, cerul va fi temporar noros și vor cãdea precipitații sub formã de ninsoare în zona de munte, local, mixte, în Transilvania și Maramureș, predominant sub formã de ploaie în Crișana, Banat și Moldova și cu totul izolat doar sub formã de ploaie în rest. Noaptea nebulozitatea se va accentua treptat în majoritatea regiunilor și vor fi mai ales ploi în regiunile sud-vestice și cu totul izolat în celelalte regiuni, iar la munte va ninge slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri ziua, la munte, în centrul, sudul și estul țãrii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 4 și 14 grade, iar cele minime se vor încadra între -5 și 5 grade, mai scãzute în depresiunile Carpaților Orientali. Pe arii restrânse va fi brumã, iar noaptea, izolat, se va forma ceațã.

Duminica, 5 aprilie
Vremea se va menține rece pentru aceastã datã. Cerul va fi mai mult noros și, temporar, îndeosebi seara și noaptea, vor fi precipitații mai ales sub formã de ploaie. Excepție vor face Crișana și Maramureșul unde înnorãrile vor fi temporare, iar precipitațiile vor cãdea pe arii restrânse. În zona montanã vor predomina ninsorile, iar în a doua parte a intervalului lapovițe și ninsori vor fi și în Transilvania și în Moldova. Izolat cantitãțile de apã vor depãși 10…15 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri în sud-est și pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 și 15 grade, iar cele minime se vor încadra între -3 și 7 grade. Izolat, în nord-vest, vor fi condiții de brumã.

Luni, 6 aprilie
Valorile termice vor scãdea fațã de ziua precedentã cu precãdere în sudul, estul și centrul țãrii unde vremea va deveni deosebit de rece pentru aceastã perioadã. Cerul va fi mai mult noros și vor cãdea precipitații, mai ales sub formã de ninsoare la munte, mixte în Maramureș, Transilvania și Moldova și sub formã de ploaie în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și pe arii restrânse în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri la munte și în sud-est, dar temporar și în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 grade în Moldova și 11 grade în Banat, iar cele minime se vor încadra între -2 și 4 grade. Dimineața și noaptea, izolat vor fi condiții de brumã.

Marti, 7 aprilie
Vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor și se va încãlzi ușor fațã de ziua precedentã, totuși va continua sã fie rece pentru aceastã perioadã. În sudul, estul și centrul țãrii vor mai fi înnorãri și mai ales în primele ore ale zilei pe arii restrânse vor cãdea precipitații. Acestea vor fi mixte la munte și în depresiuni și ploi în celelalte regiuni. În rest cerul va deveni variabil și doar izolat vor fi condiții pentru ploi slabe. Vântul va avea intensificãri în majoritatea țãrii, îndeosebi în est și sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 și 14 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -4 și 4 grade. Vor fi condiții de brumã.
Vremea in Oltenita
La noapte

Vremea va fi rece pentru aceastã datã, cu o temperaturã minimã ce se va situa în jurul valorii de 0 grade. Cerul va fi variabil în prima parte a nopții, apoi se va însenina. Vântul va sufla slab și moderat. Spre dimineațã se va produce brumã.

Vreme mai caldaSambata, 4 aprilie
Vremea se menține mai rece decât în mod normal la aceastã datã. Cerul va fi temporar noros, dar condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla moderat ziua și în general slab noaptea. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar cea minimã va fi de -1…1 grad.

Duminica, 5 aprilie
Vremea va fi închisã și rece pentru prima decadã a lunii aprilie. Cerul va fi noros și temporar, în a doua parte a zilei și noaptea va ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã va fi de 12…13 grade, iar cea minimã de 3…4 grade.

Luni, 6 aprilie
Valorile termice diurne vor scãdea fațã de ziua precedentã, astfel încât vremea va deveni deosebit de rece pentru aceastã perioadã. Înnorãrile vor persista și temporar va ploua. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximã va fi de 6…7 grade, iar cea minimã de 2…3 grade.

Marti, 7 aprilie
Vremea se va încãlzi treptat, însã se va menține mai rece comparativ cu normele climatologice specifice perioadei. Cerul va avea unele înnorãri în primele ore ale zilei, când vor fi condiții pentru ploi slabe, apoi va deveni variabil. Vântul va avea unele intensificãri. Temperatura maximã va fi de 10…11 grade, iar cea minimã de 0…3 grade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 + 16 =

67 + = 74

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum se scrie corect Mall-ul sau Mallul Potrivit Dicţionarului ortografic, ortoepic …
Corespondenta la redactie