O lume care consumă, dar în gol. Fără dorințe reale. Doar ca să fie văzută, să se laude, să bârfească. Este lumea social media văzută de psihologul Aurora Liiceanu. Românii se potrivesc de minune în lumea asta. Neavând niciun filtru, nicio educație financiară, cum erau caracterizați în prima parte a dialogului. Cu un perpetuu complex al săracului, românul n-are vreun dubiu privind acțiunile sale. Preferă împrumutul de la instituții, nu din familie. Preferă călătoriile și lucrurile scumpe. Nu se-ntinde niciodată cât îi e plapuma. Rezultatul: deposedare, anxietate, viața în realități paralele.

Azi trăim în realități paralele. Nu există ideea de a economisi.

Aurora Liiceanu: Azi trăim în realități paralele. Nu există ideea de a economisi. Pe vremuri puneai un leu-doi deoparte, la pușculiță. Pușculița însăși a dispărut. Era o formă de minimă educație financiară pentru copii. Educația noastră nu e bună. Sunt de părere să dai copilului o sumă de bani pe mână și apoi să fii necruțător cu orice depășire de buget.

Reporter: De unde știți lecția asta?
Aurora Liiceanu: Așa am trăit eu pe când eram studentă.

Aveam soră mai mare. Și mereu mă certam. De ce îmi dați pantofii ei, de ce mie nu-mi luați pantofi. Ajungând studentă, tatăl meu mi-a spus: uite, vă dau aceeași sumă de bani. Aici aveți masă, casă. În rest, nu mă interesează. Niciun leu în plus. Bere, îmbrăcăminte, tramvai, vă privește.

M-a executat necruțător.

Am cumpărat odată material de palton, dar n-aveam bani de serj. I-am zis de serj. Nu-ți dau, ți-am zis, mi-a spus el. Păi, vreau banii de luna viitoare. Nu-ți dau! De unde să împrumut? Eram cu toții săraci, ca studenți. Am găsit un bumbac tâmpit și mi-am stricat paltonul. Paltonul mi-a dat o lecție. Nu puteam să mă întind mai mult decât mi-era plapuma.

Acum iar vin la sondaje.

Tinerii nu se mai împrumută de la părinți, de la prieteni. Interesant, nu? Tinerii preferă băncile. Ori, din nou vorbim de confortabil, nu? Cu părinții mai poți negocia, nu cer dobândă. Banca te strânge cu ușa. Pe de altă parte, dacă până acum împrumuturile astea mergeau câtre reparații de casă, reabilitare, confort personal, acum obsesia este călătoria în lume.

Bun, aici începe fudulia.

Cu cât te duci mai departe de casă cu atât te lauzi mai tare. Caraibe, Maldive,Tenerife, Belize. Nu-i de nasul tău Franța, Bulgaria. Este psihologia sărăntocului. Sărăntocul trebuie să fie ostentativ ca să se vadă. Oamenii cu bani mulți nu merg în locuri cu multă lume. Unii sunt chiar discreți, merg în zone izolate. Clasa medie românească merge la all inclusive.

Cuuuuum să-ți cumperi tu o rochie frumoasă și s-o porți să te vadă doar bărbatul și copilul? Nu se poate!

Nevoia de recunoaștere socială, de exchibiționism.

Totul se exhibă. De ce? Este clasic în psihologie. Este fereastra lui Johari. Sunt 4 ferestre, ca niște geamlâcuri, nu? ceea ce o persoana cunoaste despre sine si este cunoscut si de catre ceilalti (“eu stiu si ceilalti stiu”); ceea ce este necunoscut persoanei despre sine dar este cunoscut de altii (“eu nu stiu dar ceilalti stiu”); ceea ce o persoana stie despre ea dar ceilalti nu stiu (“eu stiu dar ceilalti nu stiu”). Ultima parte e de secrete, de intimitate. Toată această psihologie e mutată către public.

E combinație de voyerism și exchibiționism.

Ești important, ai bani, mergi în destinații exotice. Unii. Ceilalți au viața goală, nu li se întâmplă nimic. Se uită pe gaura cheii, la viața altora. Una din spaimele psihologiei este că toată viața privată va deveni total publică. Care-i pericolul? Eul are nevoie și el de-o întâlnire cu el însuși, nu? Intimitatea s-a erodat extraordinar. Ești vulnerabil la orice mișcare a turmei, nu?

Trăiești după trenduri, nu conform ție.

Lumea cheltuiește, cheltuiesc și eu fără să mă întreb dece fac asta.

De asta trebuie să stai cu tine să te întrebi. Am nevoie cu adevărat de astfel de împrumuturi?

Reporter: Unde încape educația?
Aurora Liiceanu: Trebuie să-i ții pe oameni atenți la ce ți se întâmplă. Altfel n-ai valoare.

Am vorbit de comunism, am sărit în consumerism.

Continuarea aici