Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Puterea magică a vindecării prin îmbrăţişări şi atingeri

Fără să ştim, adesea adoptăm un comportament schizoid, confesându-ne unor prieteni virtuali şi nu mai avem timp de mângâieri şi tandreţe. Dar, la fel de puţini dintre noi ştiu câte ceva despre puterea tămăduitoare a îmbrăţişărilor. Dacă, de pildă, vi s-ar spune că o îmbrăţişare poate ajuta un supravieţuitor al unui lagăr de concentrare să-şi păstreze speranţa  şi să creadă că există cineva căruia îi pasă de suferinţa sa, aţi crede? Aţi exclama, poate: “Cât cinism!!!”. Acesta este însă chiar adevarul, testat ştiinţific de un grup de studenţi musulmani care au îmbrăţişat o femeie evreică, supravieţuitoare a lagărului de concentrare de la Auschwitz.imbratisari

După ce şi-a depănat amintirile dureroase grupului de studenţi veniţi să o viziteze la Muzeul Holocaustului din Melbourne (Australia), femeia, care avea un număr tatuat pe umăr, a fost copleşită de gestul făcut de tineri, o simplă îmbrăţişare. Şi totuşi, experţii în psihologie comportamentală susţin că un astfel de gest, deşi simplu, are efecte extrem de complexe la nivel afectiv şi relaţional, fiind chiar o tehnică de vindecare a unor traume emoţionale.

“Îmbrăţişările produc o stare de bine şi sentimentul de protecţie, siguranţă, încredere şi speranţă, fiind un redutabil medicament în domeniul traumelor psihice” – susţine dr. Paul Valent, expert psihiatru în tulburările afective. El a explicat că îmbrăţişarea şi atingerea umană în general, este esenţială pentru viaţă şi sănătate, iar cercetările au dovedit pe deplin aceasta axiomă. În urma unui studiu privitor la efectele atingerii asupra sănătăţii umane, realizat de Institutul din cadrul Şcolii de Medicină a Universităţii din Miami (SUA), s-a descoperit că, în medie, bebeluşii care sunt mângâiaţi 15 minute de două ori pe săptămână plâng mai puţin, iau în greutate mai repede şi sunt mai sociabili decât cei care nu sunt mângâiaţi. Totodată, s-a constatat că sugarii născuţi prematur şi care au beneficiat de terapie prin masaj de câteva ori pe zi au câştigat în greutate cu 47% mai rapid şi au părăsit spitalul cu şase zile mai devreme decât alţi bebeluşi aflaţi în centrele de neonatologie.imbratisari-iubire-mesaje

Aşa că, dragi cititori, profitaţi de puterea magică a vindecării prin îmbrăţişări şi atingeri. Îmbrăţişaţi-vă cât mai des şi mângâiaţi-vă copiii de câte ori aveţi ocazia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

80 − = 77

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie