Pamflet original

Paştele este o sărbătoare păstrată cu sfinţenie de creştini. Aceasta simbolizează Învierea Domnului, însă tradiţia îndrăgitului Iepuraş de Paşte îşi are originile în legendele păgâne. La fel cum s-a întâmplat și cu Crăciunul, căruia inclusiv românii i-au deviat ușor semnificația, Paştele și-a găsit plecare din tradiţiile păgâne. Una dintre cele mai folosite imagini pascale, iepuraşul, a devenit subiect mai puțin de analiză, dar cu siguranță de figură pentru comercializarea sărbătorii creștine. Iepurele are în spate o întreagă simbolistică ce ne duce până în vremuri mitice, el se înscrie în linia  arhetipurilor asociate astrului de noapte: luna.

Iepurașul nu a lipsit zilele trecute de la sărbătoarea organizată de primarul Țone în cinstea nu se știe cui, căci ziua municipiului Oltenița se aniversează de zeci de ani, mai exact din 1853 în această așezare a noastră.
Iepurele reprezintă la păgâni simbolul lui Eostre, zeiţa primăverii. Aceasta era adesea asociată cu ouăle şi iepurele, deoarece se spune că zeiţa a găsit o pasăre rănită în timpul iernii, iar singura soluţie pentru a o salva a fost să o transforme în iepure. Deşi nu mai era pasăre, iepurele putea să facă ouă. De asemenea, se spune că iepurele este o fiinţă lunară, iar ciclurile lunii sunt cele care determină în ce zi sărbătorim Paştele, în fiecare an.
Petre Țone a venit cu o modificare în mandatul său, modificare legată și de ziua acestuia de naștere. Coincidență sau intenționat aleasă zi de bâlci și de freamăt stradal, ziua de 13 aprilie este consemnată în actele primăriei lui Țone ca fiind zi a orașului.
Potrivit documentelor istorice, localitatea Oltenița apare consemnată prima dată, într-un act emis de domnul Țării Românești Neagoe Basarab (1512-1521) la 13 aprilie 1515, apoi într-un hrisov emis de domnul Radu de la Afumați (1522-1529) la 1 iunie 1526. Ea apare, de asemenea, notată pe prima hartă a Țării Românești întocmită de stolnicul Constantin Cantacuzino.
Așadar, vorbim despre două date ale unei atestări documentare și o notificare, ceea ce dovedește o nesiguranță a unor realități istorice.
Istoria este de fapt subiectivă. Este în același timp o știință care studiază întâmplări pe baza unor izvoare istorice care nu întotdeauna sunt sigure. Dar pentru că data de 13 aprilie are o semnificație aparte pentru primarul urbei, acesta a dorit să facă o magie edilitară și să întroneze forțat, că vor oltenițenii sau că nu vor, o zi a orașului care de fapt nu era oraș în perioada anilor 1500, și poate nici măcar un cătun. Oltenițenii au ieșit în număr foarte mic în târgul amenajat în centrul orașului, unul dintre motive și poate cel mai important, fiind acela că distracția și gălăgia, muzica dată la maxim de pe scena amenajată lângă instituția ce ar fi trebuit să fie publică, s-au suprapus peste sărbătoarea Învierii Domnului, mai exact cu slujbele ținute în bisericile din municipiu, peste deniile care înseamnă slujbe unicat în cultul divin ortodox, dar mai ales peste semnificația sacrificiului Mântuitorului Iisus Hristos.
Oltenițenii au fost plimbați între muzica de distracție, mirosul de mici și grătare însoțite de bere, și postul, treburile pregătitoare pentru sărbătoarea Învierii Domnului, slujbele de utrenie, dangătul clopotului care povestea durerile lui Iisus Hristos.
Astfel, ziua nu se știe a cui, sau mai exact zilele de 13, 14, 15, 16 aprilie au fost mijloc de bucurie pentru mulți dintre neîndumnezeiți, zile de petrecere și de diversitate culinară în grătare și prăjeli cu cărnuri în cele mai triste momente care s-au petrecut unul după altul, când Iisus Mântuitorul a fost părăsit, trădat, condamnat la moarte, gustând durerile suferințelor.
Așa au înțeles unii să sărbătorească crucificarea lui Iisus Hristos și mesajul acestuia către oameni.
Mai mult decât atât, pe cele două ecrane postate în cele două părți ale scenei un iepuraș a fost nelipsit și repetat în urări de Paște, pierzându-se astfel total sensul acestei sărbători.

Care-i treaba cu Iepurașul?
Prima apariţie a iepuraşului ca simbol al Paştelui a avut loc în Germania, fiind menţionat în cărţi, în jurul anului 1500. Germanii sunt primii care au inventat dulciurile în formă de iepuraş, la 1800, din aluat şi zahăr. În aceeaşi perioadă, în Franţa şi Germania au apărut şi primele ouă din ciocolată. Atunci dacă s-a pierdut adevărata semnificație a Paștelui ortodox și am împrumutat ideea de la nemți, de ce nu gândim, nu muncim, de ce nu avem politica, democrația, corectitudinea și civilizația din Germania? Avem acum legătura cu anul 1500, iepurașul de atunci cu o posibilă atestare documentară, ceea ce nu presupune și formare a unui oraș.

Osanale și mesaje repetitive
Pe aceeași scenă, osanalele repetate, model perioada secerei și a ciocanului de dinainte de 1990, au supraîncărcat mediul, și-așa poluat din cauza lipsei de oxigen de la tăierea copacilor. Osanalele care au înroșit până și microfoanele prezentatorului, au încercat prin modul obsesiv cu care au fost pronunțate, să acopere tot ce mișcă în orașul Oltenița, să adoarmă sau amețească niște simțuri, să emane o atmosferă tovărășească de pahar de bere și mici, să reitereze adunările muncitorești cu aplauze cu tot de PTAP.
Pe aceleași ecrane montate lângă scenă, ideea cu ”ziua orașului” apărea obsesiv peste cei ”502 ani”, ani consemnați în analele instituției administrative din Oltenița, ca fiind de glorie multilateral-dezvoltată spre formarea unui oraș, căruia de fapt i s-a furat ziua reală.

Salut voios de pionieri și șoimi ai patriei pe fundalul melodiei ”Hai la groapa cu furnici” sau ”Oac oac diridiridam” căci ”broscărimea bucuroasă are vin și cozonac”!
Într-un marș de uteciști și în ploconiri cu lingușiri de membri de partid, formați de la seceră și ciocan către spinii unor plante menite să însângereze tot ceea ce mai vrea să existe pe aceste meleaguri, am aflat că trebuie să facem plecăciuni și să aplaudăm un singur șef: comandantul suprem local care, deseori ne amintește de un desen animat despre o fermă a animalelor.