Sanitarii Pricepuți oltenițeni s-au întors acasă cu Premiul II
de Laura Suzeanu
Concursul ”Sanitarii Pricepuți”, Faza Regională, a atras din nou tinerii în mrejele competiției. Elevii oltenițeni au reușit să aducă un loc II de la Călărași, asta datorită priceperii și interesului lor acordat acestui fel de participare la o testare și grație îndrumătorului Daniela Crețu, asistent de ambulanță la Centrul Oltenița.
Cele 5 fete Andreea Carmen Minea, Mara Mihaela Cînciu, Alexandra Luciana Nistor, Thea Maria Samara și Cristina Daniela Cristea au obținut nota maximă la abilități practice iar la partea teoretică 14 puncte obținute din 19 întrebări.
”Copiii și-au reprezentat cu demnitate școala, familia, școala, orașul, instructorul. Directorul adjunct al Liceului ”Neagoe Basarab”, doamna Mariana Biteș, a sprijinit în totalitate această activitate iar adjunctul Inspectoratului Școlar Călărași, Steluța Caraion, a recompensat grupa de copii cu un premiu de 500 de lei. Sperăm ca anul viitor copiii să ne reprezinte cu cinste la etapa națională a Concursului ”Sanitarii Pricepuți”. Mulțumim conducerii Serviciului de Ambulanță Județean Călărași, doamnelor director medical Cristina Călin și doctorului Stan, asistentei șef Daniela Chirea, directorului tehnic Alexandru Chiriță. De asemenea, multumesc Unității de Pompieri Oltenița și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Călărași pentru ajutorul acordat în ultimii doi ani în prezentarea mașinilor de intervenție rapidă, paramedicilor și pompierilor de la Unitatea Oltenița pentru exercitarea lucrărilor împreună cu copiii în prezentarea forțelor de intervenție rapidă ale statului român.” declară pentru oltenitainfo.ro Daniela Crețu.
Participantele spun că totul a fost spectaculos iar anul viitor vor oferi mai mult, în sensul că vor lupta pentru calificarea la etapa națională, urmând ca pe durata acestei veri să facă voluntariat la Ambulanța Oltenița.
Potrivit îndrumătoarei copiilor, recompensa pentru seriozitatea cu care au tratat concursul și după rezultatul obținut va fi o excursie la Comana, sponsorizată de instructori și câțiva oameni inimoși din oraș, participanți în fiecare an la buna finalizare a proiectului sanitar.
Concursul “Sanitarii Pricepuți” este singura competiție adresată domeniului sănătății și primului ajutor care se desfășoară în scșolile din România de 50 de ani fără întrerupere.
La acest concurs poate participa, benevol, orice elev din învățământul gimnazial (cl.V-VIII) și liceal (cl.IX-XII).
Concursul pentru sănătate și prim ajutor „Sanitarii pricepuți” este organizat de Societatea Națională de Cruce Roșie din România, împreună cu Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății Publice și Ministerul Administrației și Internelor. Concursul ”Sanitarii pricepuți” se adresează copiilor și tinerilor și vizează atingerea câtorva obiective cum ar fi: însuțirea cunoștințelor de bază și a deprinderilor practice pentru acordarea corectă a primului ajutor și a celor de prevenire a accidentelor; păstrarea și îmbunătățirea sănătății fizice și morale; promovarea ocrotirii mediului înconjurător; dezvoltarea sentimentului solidarității umane față de cei aflați în suferință și a respectului față de persoanele în vârstă; însușirea cunoștințelor de bază despre Mișcarea Internațională de Cruce Roție și Semiluna Roșie, despre istoria Societății Naționale de Cruce Roșie din România, despre Principiile Fundamentale ale Crucii Roșii.
Lasă un răspuns