Scopul existenţei fiecărui individ este plăcerea şi cine o contestă ori e ipocrit, ori imbecil.

Publicat 26 august 2019

Scopul existenţei fiecărui individ este plăcerea şi cine o contestă ori e ipocrit, ori imbecil.

Nu toți oamenii știu să fie tineri.

Ei vezi? Ascultă-mă pe mine, deşi sfaturile sunt totdeauna inutile. Vorba aia, fiecare ştie să greşească şi singur.

Când întâlneşti un bărbat ca Don Juanul tău, imposibil, scandalos de seducător din ce înţeleg eu, amuză-te cât poţi, dar ai grijă să-ţi încui inima într-un safe suprablindat. Dacă eşti însă slabă de înger, coteşte-o urgent pe altă uliţă.

Cine-şi închipuie că se mai poate întoarce pe uliţele tinereţii e nebun.

Bărbaţii sunt atât de prostuţi… Din nefericire, s-au născut prea puţine femei care ştiu acest lucru.

Vârsta ne schimbă atât de mult, uneori uiţi că ai fost copil, ai impresia că te-ai născut aşa, bătrân, şi totuşi sunt unele fleacuri care-ţi rămân adânc înrădăcinate. Clişee unde adultul dă mâna cu puştiul care trăgea la fit şi tocea peste vară la teorema lui Pitagora.

De când mă ştiu, prima ninsoare m-a scos din minţi… Îmi venea să urlu de bucurie… Ca şi mirosul ăla special din martie. Un miros de verde, de pământ…

Cine-şi închipuie că vânătoarea de pisici e o chestie simplă, nu are simţul realităţii.

Oricum ar fi însă, mi se pare mai interesant să fac tablouri proaste decât un pandişpan reuşit.

A rata presupune o încercare, un start în cele din urmă neizbutit. Nu poţi pierde ceva ce nu ai.

În sâmbăta patimilor, la ceasul când se nasc spaimele, noaptea îşi dezlegase misterul peste târgul Bucureştilor, fluturând miresme de liliac şi salcie tânără.

Profesorul: În timpul războiului am căzut prizonier. De atunci cred în infern. Crăpam de foame eu şi ceilalţi. Doar împrejurările ne-au împiedicat să nu devenim antropofagi. Împrejurările şi poate, hmm… Încă ceva… Un soi de demnitate. Era oare demnitate sentimentul acela tulbure, inconştient, care năştea în noi o rezistenţă surdă? Căci asta voiau. Să ne aducă la starea primară, animalică, a firii, a startul de acum multe milenii al omului abia ridicat în picioare, să ne trezească toate toate instinctele înjositoare, mai bine zis să le reanime.

Îi erau străine orgoliul, deşarta vanitate, credinţa atât de primejdioasă, fatală celor mai mulţi deţinători de putere absolută (împăraţi, regi, conducători de republici), că ar fi unşii lui Dumnezeu! Ales între aleşi, făptură neasemuită, de neînlocuit, aflat cu capete multe peste contemporanii săi.

Rodica Ojog-Braşoveanu

A publicat 35 de romane, până în 1999 (după propriile declarații), dar și cateva istorice și unul științifico-fantastic. A fost exmatriculată de la Facultatea de Drept a Universității din București pe motive politice (1956), acuzată de solidarizare cu susținătorii revoltei populare anticomuniste din Budapesta. A debutat în 1969 cu un scenariu de televiziune, iar „Moartea semnează indescifrabil”, primul ei roman polițist, a fost scris la insistența soțului ei, actorul Cosma Brașoveanu. Printre modelele ei, îi amintim pe Edgar Wallace, Georges Simenon, Karl May, Theodor Constantin și Haralamb Zincă. Angela Rodica Ojog-Brașoveanu s-a născut la 28 august 1939 în București, într-un bloc din cartierul fostei operete, pe lângă podul Izvor, în apropierea Tribunalului Bucureşti, ca fiică a Anei Ojog, profesoară, și a lui Victor Ojog, avocat. Tatăl său a fost de mai multe ori arestat și întemnițat, ca fost deputat liberal. Rodica a urmat primele clase la școala „Maison des Français”, apoi Liceul „Domnița Ileana” (azi „Mihai Eminescu”) (1948-1956) și la absolvire se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din București, dar în 1956 este exmatriculată și arestată sub acuzația de solidarizare cu susținătorii revoltei populare anticomuniste din Budapesta. După exmatriculare, pentru a-și asigura un viitor, s-a căsătorit cu un aristocrat neamț din Timișoara, al cărui nume începea cu „von”. Cu toate acestea a făcut memorii la Ministerul Învățământului pentru a se putea întoarce la facultate. I s-a comunicat că reîntoarcerea este condiționată de o „reabilitare” constând într-un an de muncă necalificată într-o fabrică, unde să devină „fruntașă în producție”. Soțul ei nu a fost de acord, așa că a divorțat și s-a angajat ca muncitoare la fabrica de medicamente „Galenica” unde, pe lângă faptul că a ajuns „fruntașă în producție”, a desfășurat și activități obștești, la brigada artistică, la echipa de dansuri, la gimnastică la cor etc.
După scurgerea anului de „reabilitare”, în 1962 a dat examen de admitere la Facultatea de Științe Juridice din Iași, pe care a absolvit-o în 1967 la Universitatea din București. După încheierea studiilor pe care şi le dorise, a început să profeseze avocatura, meseria pentru care se pregătise, în condiţiile în care regimul politic se mai relaxase şi părea că nimic nu va putea să-i schimbe tinerei avocate făgaşul pe care, în sfârşit, reuşise să se stabilizeze.
În 1969, a debutat cu un scenariu la televiziune (Crima din Cișmigiu), iar primul roman polițist, Moartea semnează indescifrabil, l-a scris la insistența soțului ei, actorul Cosma Brașoveanu, și l-a publicat în 1971 la editura „Albatros”, colecția „Aventura”. În urma succesului publicistic a renunțat la avocatură, după șapte ani de practică, și s-a dedicat scrisului. Până în 1999, după propriile declarații, a publicat 35 de romane, în majoritate polițiste, dar și câteva istorice și unul științifico-fantastic. Modelele preferate sunt Edgar Wallace, Georges Simenon, Karl May, iar dintre autorii români, Theodor Constantin și Haralamb Zincă.

Este considerată marea doamnă a literaturii polițiste românești și a fost supranumită „Agatha Christie a României”.
Cu un stil analitic, atent la detalii, presărat cu o doză potrivită de umor și de sarcasm, Rodica Ojog-Brașoveanu îmbină în romanele ei o paletă vastă de teme, susținute printr-un ritm alert al acțiunii, prin personaje complexe, puternice, ce iubesc, suferă, trădează și, uneori, uită să se bucure de viață, de ce este important pentru ele. Prin operele ei, cititorii devin martorii unor întâmplări dureros de realiste, poveștile culminând cu finaluri neașteptate, susținute de o atmosferă încărcată cu suspans și o intrigă ce este elucidată abia în ultimele capitole.
Rodica Ojog-Brașoveanu a publicat romane polițiste, istorice și alte povestiri.
Personajul ei cel mai cunoscut (şi cel mai drag autoarei după propria mărturisire) este Melania Lupu, care a
fost inspirat dintr-o eroină secundară a filmului „Aeroportul”, alături de confidentul ei – motanul Mirciulică, un personaj care încalcă repetat legea cu o candoare și inteligență remarcabile, o hoață care, de fapt, nu fură, o escroacă care nu înșeală, un „erou” anchetat mereu de maiorul Cristescu. Din acest ciclu fac parte volumele „Bună seara, Melania !”, Editura Dacia, apărut în 1976, „Melania și misterul din parc”, în anul 1990, „O toaletă a la Liz Taylor” şi „Anonima de miercuri”, în anul 2000, dar mai ales „Cianură pentru un surâs”, cartea de căpătâi a autoarei, în care cititorul o cunoaşte şi o descoperă pe Melania, o bătrână excentrică, dar plină de o aparentă candoare, detectiv şi infractoare în acelaşi timp, cu faţete care înspăimântă şi farmecă deopotrivă prin sinusoidele ei psihologice. În carte sunt prezentate întâmplări senzaţionale, în care schema eliminării pe rând a vecinilor, prin plasarea cianurii în plombe, ne aduce aminte de „Zece negri mititei” a Agathei Christie.
Ojog – Braşoveanu este şi autoarea unei serii de romane de spionaj, în care personajul principal este Minerva Tutovan, inspirat de propria profesoară de matematică, o femeie atipică, extrem de inteligentă, dar foarte puțin atractivă și cu un incredibil spirit de observație, care se simte foarte bine în propria piele. Romanele acestei serii degajă un umor specific, rezultat din situațiile în care este pusă Minerva şi din reacţiile ei originale. Astfel au apărut romanele „Panică la căsuța cu zorele”, Editura Militară, în 1977, „Nopți albe pentru Minerva”, Editura Militară, 1982, „Omul de la capătul firului” şi, „Minerva se dezlănțuie”, în anul 2001.
Ojog-Braşoveanu a fost fascinată şi de domnia lui Constantin Brâncoveanu şi a scris un ciclu de cinci romane, în genul istoric-exotic, în care personajul principal este „logofătul de taină” Radu Andronic. Aşa au apărut volumele „Logofătul de taină”, „Agentul secret al lui Altîn-Bey”, „Ochii jupâniței”, „Letopisețul de argint” şi „Vulturul dincolo de Cornul Lunii”.
În anul 1981 scrie scenariul TV „Șantaj”, urmat, în 1984, de un altul – „A doua variantă”.
În anul 1983 scrie un alt roman istoric – „Întâlnire la Elizeu”, inspirat din fapte reale din vremea primului război mondial, iar un an mai târziu scrie singura sa piesă de teatru, „Cursa de Viena”, pusă în scenă la Teatrul Giuleşti din Bucureşti.
După Revoluţie autoarea încearcă să schimbe stilul, aspect prezent mai ales în „Crimă prin Mica publicitate”, apărut în 1991, dar criticii opinează că apariţiile editoriale din această perioadă nu mai au acelaşi aplomb, iar succesul lor a întârziat să apară.
În 1992 scrie singurăul său roman SF-horror – „Coşmar”, urmat de alte două scenarii TV – „Enigma” (1995-1996) şi „Poveste imorală” (1998).
Un roman al soţului său, Cosma Braşoveanu, „Fiara”, rămas neterminat la moartea lui fulgerătoare, este finalizat de Ojog-Braşoveanu.
Cu o seară înainte de moartea lui Cosma, cei doi soţi fuseseră la Casa Scriitorilor unde aveau o masă rezervată doar pentru ei când, incredibil sau premonitoriu, au început să rememoreze bucurii şi întâmplări trăite împreună. Întrebaţi de caricaturistul Matty dacă sărbătoresc ceva, au răspuns râzând: „Viaţa!”. A doua zi, la doar 46 de ani, Cosma Braşoveanu a suferit al cincilea infarct şi s-a stins.
În martie 2002, Rodica Ojog-Braşoveanu a fost diagnosticată cu grave afecţiuni la inimă şi plămâni, “Marea doamnă a policier-ului românesc”, trecând, la rându-i, la cele veşnice, la 2 septembrie 2002, la Bucureşti, la vârsta de 63 de ani.
În anul 2003 apare volumul „A fost Agatha Christie a României – Rodica Ojog-Braşoveanu”, scrisă de Mădălina Ojog-Pascu, nepoata sa, fiica fratelui scriitoarei, o carte în care sunt povestite întâmplări deosebite din viaţa autoarei de romane poliţiste.
Ceea ce este impresionant în această apariţie editorială, este iubirea pe care Cosma i-o purta soţiei sale, cu petreceri cu totul ieşite din comun organizate de câte ori îi apărea ei o carte: zile în şir decora spaţiul cu materiale lucrate de mâna lui cu o fantezie ieşită din comun, angaja lăutari şi primea invitaţii cu muzică specifică locului de unde îşi aveau fiecare rădăcinile, îi cumpăra cele mai scumpe rochii, ba una i-a confecţionat-o chiar el. Astfel sunt aflate multe detalii necunoscute până atunci, care dau măsura firii, caracterului, obiceiurilor şi mai ales relaţiei lor extraordinare, geloziei şi posesivităţii lui, ea răspunzându-i cu o ignoranţă plină totuşi de eleganţă şi dragoste.
Despre modul în care lucra autoarea, Valentin Nicolau, editorul cărţilor sale, care a cunoscut-o personal, afirmă: „Imaginaţi-vi-o pe distinsa doamnă sculându-se în fiecare dimineaţă la ora cinci, făcându-şi o cană mare de cafea tare pentru a se aşeza cel târziu la şase în faţa maşinii de scris. Până la nouă-zece umplea o scrumieră. Când se oprea din scris, manuscrisul tocmai ce crescuse cu câteva pagini. Şi asta zi de zi. Un mare profesionist al scrisului. Ca editor, mi-aş dori să mai am şansa să pot lucra cu cineva asemenea Doamnei Braşoveanu” şi „Pentru mine, Rodica Ojog-Braşoveanu este singurul scriitor român profesionist pe care l-am cunoscut. În alte împrejurări istorice şi culturale, cărţile Doamnei Ojog-Braşoveanu ar fi avut un destin internaţional”.

Romane polițiste

Moartea semnează indescifrabil, Editura Albatros, 1971
Enigmă la mansardă, 1971 (reeditată Editura Kullusys, 2004)
Cocoșatul are alibi, Editura Dacia, 1973
Ancheta în infern, 1977 (reeditată Editura Universitară, Colecția Păianjen, București, 2008)
Ștafeta, 1981
Apel din necunoscut, 1985 (reeditată Editura Universitară, 2007)
Crimă prin mica publicitate, 1991, Editura Odeon
Coșmar, 1992, (reeditată Editura Nemira, 2004)
Cutia cu nasturi, 1994 (reeditată Editura Kullusys, 2007)
Poveste imorală, 1998 (reeditată Editura Nemira, 2004)
Un blestem cu domiciliul stabil, 1998 (reeditată Editura Universitară, 2007)
O bombă pentru revelion, Editura Genesis, 1999
Telefonul din bikini, 1999 (reeditată Editura Nemira, Colecția Bonton, București, 2008; Editura Universitară, Colecția Păianjen, București, 2009)
Răzbunarea sluților, 2001 (reeditată Editura Nemira, 2006)
Necunoscuta din congelator, 2002 (reeditată Editura Nemira, 2006)

Ciclul Melania Lupu

Cianură pentru un surâs, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1975 (reeditată Editura Nemira, 2004)
Bună seara, Melania!, Editura Dacia, 1975
320 de pisici negre, 1979 (reeditată Editura Nemira 2004, 2008)
Anonima de miercuri, 1984 (reeditată Editura Nemira 2000, 2008)
Dispariția statuii din parc, 1987 (reeditată Editura Nemira, 2004)
Melania și misterul din parc, Editura Tribuna, 1990 (reeditata cu titlul Dispariția statuii din parc, Editura Nemira, 2004)
O toaletă a la Liz Taylor, 1992 (reeditată Editura Nemira 2000/Editura Universitară, 2007)

Romane de spionaj cu Minerva

Spionaj la mânăstire, 1972 (reeditată Editura Kullusys, 2004)
Omul de la capătul firului, 1973 (reeditată Editura Universitară, 2007/ Editura Scriptum, 2001)
Minerva se dezlănțuie, 1974 (reeditată Editura Scriptum, 2001)
Plan diabolic, 1974 (reeditată Editura Universitară, 2007)
Panică la căsuța cu zorele, Editura Militară, 1977 (reeditată cu titlul Stilet cu șampanie, Editura Kullusys, 2007)
Nopți albe pentru Minerva, Editura Militară, 1982
Violeta din safe, 1986 (reeditată Editura Kullusys, 2004)