„Şi noi liberi ne făcurăm/ Într-o zi de 10 Mai” (Vasile Alecsandri)

România datorează mult regilor și reginelor sale pentru ceea ce a devenit. Exceptând jocurile murdare politice de la preluarea puterii de către comuniști și distrugerea monarhiei în România, putem spune că țara noastră a avut invariabil foarte mult, valoros de mult de câștigat de pe urma monarhiei. Regina Maria iubea costumul popular românesc. Deși cunoaștem obârșia ei, regina a iubit foarte mult țara care a adoptat-o ca pe o fiică a ei. Cunoaștem înțelepciunea ascunsă în vorbele ”Mamă este cea care crește un copil nu cea care-l naște” iar dacă facem o ușoară paralelă și o trimitere în același timp la monarhii din istoria regalității României – fii și fiice care au iubit necondiționat România, înțelegem adevărul vorbelor de mai sus. Dacă Ponta, Năstase, Hrebenciuc, Voiculescu…cu toată șleahta care a adus România în stadiul dezumanizării și sub un real pericol economic și social s-au născut români, cu ce au demonstrat ei că își iubesc țara?
Nihil Sine Deo este mottoul adus de Carol I în România, și se traduce prin ”Nimic fără Dumnezeu”, îndemn ce ar trebui să marcheze activitățile politicienilor români, ăștia născuți pe pământ românesc din strămoși și sămânță locală. Din păcate, mulți dacă nu chiar toți, fac de rușine neamul românesc, oricum am discuta despre fiecare în parte. Și dacă un monarh adoptat de România știe ce înseamnă relația om-Dumnezeu, de ce un politician român, așa zis ”fiu de țară”, nu cunoaște valorile morale și creștine cu care ar trebui să se contopească și identifice, în timp ce propune legi, conduce un colegiu parlamentar, un oraș, o comună sau o țară? Ei bine, nu. Primii trădători de țară sunt cei care jefuiesc pământul strămoșesc prin lipsa lor de calități umane, lipsă ce duce la furt din banul public, la crearea de legi care să avantajeze politicienii români cu interesele lor, lipitura de scaunul puterii, la asasinarea sufletului românesc din poporul care de fapt îi plătește și care așteaptă o reală democrație și un stat de drept prin ei. Nihil Sine Deo provine de la vechea familie de Hohenzollern-Sigmaringen, iar simbolistica sa creştină însemnând credinţa şi recunoaşterea faptului că totul aparţine lui Dumnezeu și totul este de la Dumnezeu astfel că nimic nu este bine să facem fără El în noi. Regele Mihai spunea că această deviză “presupune şi iubirea, şi respectul, şi gândul, şi fapta” iar din istoria adevărată nu cea falsificată, s-a dovedit că acești monarhi când a fost vorba de a conduce țara au demonstrat că ”nihil sine Deo”.
Inima Reginei Maria este un simbol al regalităţii. Regina iubea portul popular românesc și se mândrea cu el. Potrivit documentelor istorice, România a avut una din cele mai bune perioade din toate punctele de vedere și o stabilitate economică, cât timp această ”Mare Doamnă” a ținut țara sub sigiliul său. A lăsat scris un testament spiritual intitulat sugestiv “Ţării mele şi Poporului meu”. În cele şapte pagini scrise în limba română, Regina Maria binecuvântează patria adoptivă spunând: “Te binecuvântez, iubită Românie, patria bucuriei şi durerii mele, frumoasă Ţară care ai trăit în inima mea… Dacă toate cele frumoase vă vor aminti de mine, voi fi pe deplin răsplătită pentru dragostea ce v-am purtat-o, căci pentru mine frumosul a fost un crez…” spunând mai apoi că dorește ca inima ei să fie scoasă şi îngropată asemeni cavalerilor medievali sau altor conducători în locuri dragi inimii lor. Regina mai scrie: “în timpul unei vieţi îndelungate atâţia au venit la inima mea, încât moartă a-şi dori încă să simt că ei pot veni la ea, de-a lungul potecii de crini [spre capela Stella Maris de la Balcic], care mi-a fost bucuria şi mândria”. Drumul inimii ei de la Bucureşti la Balcic, apoi la Bran şi din nou la Bucureşti reprezintă o legătură adâncă dintre regină și țară, o relație intensă spirituală cu poporul ce l-a iubit, o hartă a istoriei țării noastre ucisă mai târziu de către comuniști.
Urmele comunismului se simt și astăzi, el a săpat în gândire și conștiința multora dintre români, majoritatea de la putere fiind foști activiști de partid comunist, foști simpatizanți ai cuplului dictatorial Elena și Nicolae Ceaușescu, urmași ai foștilor comuniști cu gândirea mediocră și bolnavă securistă în sânge. Loialitatea faţă de patrie este pentru familia regală o trăsătură constantă, pentru acești actuali politicieni care servesc o falsă democrație loialitatea față de România nu există. Există o loialitate față de puterea de care se țin infernal de legați, loialitatea față de banii publici cu care jonglează, loialitatea față de trădarea de țară și popor, loialitatea față de furtul din buzunarele noastre. Și vedem zilnic astfel de fapte, evenimente care nu ne mai miră ci ne înspăimântă pentru cum politicienii ne fac țara de râs în timp ce alții luptă să îi schimbe această imagine.
Monarhia Salvează România! – fraza exprimată în 1990 şi adusă până în zilele noastre, ce arată cum ar putea România să scape de jugul jafului național, reflectă dorinţa legitimării conducătorului României, al monarhului, a țării noastre ca instituție monarhică. În aprilie 1990 Regele Mihai primise viza de intrare în ţară, dar în ultimul moment i s-a retras, înainte de alegerile prezidenţiale din mai. Teama autorităţilor era vizibilă și paralizantă din cauza legitimităţii statale a monarhiei. Și cine a condus acțiunea asta? Un fost comunist, un pui de lele, unul dintre marii trădători de țară cu limbă de lemn. Dacă ne amintim constituţia republicană adoptată de Parlament în toamna lui 1991 şi intrată în vigoare prin organizarea referendumului din decembrie, observăm cum manipularea a fost din nou atât de ușor de realizat pentru ca un popor să fie transformat într-un popor mințit, dezinformat, influențat încă de stilul conducerii comuniste, un popor căruia i s-a umblat la gândire și creier pentru a fi spălate orice urmă de logică, orice fler și intuiție, pentru a fi îmbolnăvită o gândire sănătoasă, a fi ștearsă orice urmă de demnitate.
10 Mai 1866 este ziua în care naţiunea română a acceptat jurământul de credinţă al începătorului Dinastiei de Hohenzollern. Fără iscusința Regelui Carol I, fără loialitatea  Regelui Ferdinand şi fără curajul Regelui Mihai la cârma țării, România nu ar fi fost recunoscută pe plan internațional ca o țară model.
10 Mai 1877 este ziua în care Domnitorul Carol şi-a asumat rezoluţia de independenţă  votată în unanimitate de reprezentanţii naţiunii, a condus personal armata care a învins la Plevna.
Asta a însemnat încoronarea lui Carol I ca Rege al României la 10 Mai 1881, nu numai pentru românii care trăiau între graniţele României Mici, ci pentru toţi românii.
Ziua de 10 Mai e legată de întemeierea statului, de cucerirea independenţei şi de recunoaşterea internaţională a noului stat. Astfel, 10 Mai fie că simțim sau nu, este cea mai frumoasă zi de primăvară românească.
Ar fi fost bine ca din ianuarie 1990 să fi revenit la sărbătoarea acestei zile. Dar mascatul PCR în FSN a schimbat totul, tot așa cum comuniștii au schimbat istoria și datele privind perioada monarhiei în România. A luat o dată importantă din calendarul românilor – 1 Decembrie 1918 – doar pentru a o folosi, pentru a acapara puterea și a minți un popor ce fusese hăituit ani de zile de comunism. Și era ușor de mințit. La 1 Decembrie 1990 un prim-ministru ajuns întâmplător într-o funcție, încuraja printr-un rânjet batjocoritor huiduielile mulţimii, când Corneliu Coposu, liderul opoziţiei, cel care suferise 17 ani în temniţele comuniste şi servise România Mare, încerca să citească un mesaj ce nu conţinea decât cuvinte de unire şi de bună credință, de construcție a unei democrații și a unei independențe. Comunismul a distrus și țara și poporul român.
„[…] Odată cu scăparea noastră de cripto-comunism, cred că vom realiza şi restaurarea unei normalităţi în România, care se va putea face prin Monarhie şi instituţiile democratice. […]Am o părere excelentă despre M.S. Regele Mihai; l-am cunoscut de copil mic, la proclamarea Lui de Rege, în momentul morţii Regelui Ferdinand; am colaborat cu Dânsul; […] Regele este un înţelept; este un om cu o bunăvoinţă deosebită, de o inteligenţă şi de o bogăţie de informaţie care din nefericire nu rezultă din convorbirile cu Dânsul. Are atâta cultură şi, în toate domeniile, ideile lui proprii care se pot sesiza într-o lungă convorbire, care nu sunt aparente. Regele este un Om blajin; este destinat să fie Rege, are gesturi maiestoase: este o plăcere să stai de vorbă cu Dânsul. Mănâncă foarte puţin (dacă eşti invitatul Regelui, două zile simţi foamea).” spunea Corneliu Coposu, liderul opoziției din România postcomunistă, președinte al PNȚCD între 1990 și 1995, absolvent de drept și ziarist, om de încredere al liderului național-țărănist Iuliu Maniu. (monarhiasalveazaromania)

Sărbătoarea adevărată este 10 Mai. Zece Mai, pe versuri de Vasile Alecsandri, cel care a scris şi versurile Imnului Naţional (Trăiască Regele!), este poezia de căpătâi, imnul de patrie și al tronului, ambele fiind interzise de regimul comunist.
Mi-aș dori să trăiesc ziua când noi, toți românii de la Dunăre până în Bucovina și mai departe de Bucovina, românii de la est la vest să ne prindem mâinile și să spunem „Și noi liberi ne făcurăm/ Într-o zi de 10 Mai.”