Olteniţa Info

Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

  • Acasa
  • Arhiva
  • Contact
  • Istoric
  • Oferta publicitate

Stimulent de 1.500 de lei pentru părinții care doresc să se întoarcă la muncă până la împlinirea vârstei de 6 luni a copilului

7 aprilie 2021 Administrator site Actualitate, Lifestyle, Local, Local, Local, National, National, National, Politic, Social 0

Guvernul a adoptat, miercuri, 7 aprilie a.c., o ordonanță de urgență prin care se acordă părinților aflați în concediu de creștere a copilului un stimulent de 1.500 de lei, dacă aceștia aleg să se întoarcă la muncă până la împlinirea vârstei de șase luni a copilului, a anunțat ministrul Muncii, Raluca Turcan. Noul stimulent îl înlocuiește, în acest caz, pe cel de 650 de lei aplicat în prezent.

Potrivit presei centrale, noua ordonanță conține următoarele:

  • Stimulentul se acordă în locul celui de 650 de lei, dacă părinții se întorc înaintea împlinirea vârstei de șase luni pentru copil sau vârsta de 2 ani sau 3 ani pentru copii cu dizabilități
  • Stimulentul de 650 de lei se menține pentru părinții care revin în activitate până la împlinirea vârstei de 2 ani, de asemenea se aplică după împlinirea de către copil a vârstei de șase luni sau 1 an, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, sau de 3 ani în cazul copilului cu dizabilități
  • Stimulent de inserție de 650 de lei și pentru părinții care se întorc la lucru în timpul perioadei de ngrijire a copilului cu dizabilități 3-7 ani.

 

Anterior

Prognoza meteo aprilie 2021. Cum va fi vremea până la Paşte.

Următor

Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului. Recomandări pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice

Meta

  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.org

Drepturi de autor © 2026 | Temă WordPress de MH Themes