Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Suntem clovni într-un mare circ. Uitaţi-vă niţel în viaţă!!

Suntem clovni într-un mare circ. Uitaţi-vă niţel în viaţă!!

Dragă, el e ghindă, dar mâine va fi stejar. Udă-l!

Uneori ai parte în viaţă şi de curcubee, care-ţi luminează drumul…

Comedia e salvarea. Mi se pare un medicament extraordinar pentru că omenirea e bolnavă. Şi câte situaţii de comedie adevărată există în viaţă!

Eu ştiu că am părinţi şi cine are părinţi trebuie să-i respecte, să nu-i uite.

Mie mi se pare că şi Sir Laurence Olivier are umor. Are un fel de a trata viaţa şi situaţia de viaţă, cam cum o făcea Shakespeare: când cu lacrima, când cu râsul. Când cu mierea, când cu fierea. Ei! În momentul când mierea devine fiere, apare comedia. Iar momentul când lacrima este râs şi râsul, lacrimă, atunci eşti Timică…

Să nu creadă cineva că a-nceput Teatrul cu el. E plin teatrul de asemenea suficienţe. Unii rămân în istorie, alţii nu rămân cu nimic!

Deşi au trecut ani buni de când destinul m-a purtat pe alte meleaguri, deşi multe din clădirile oraşului copilăriei mele – cum bine l-aţi numit – au fost dărâmate de minţi bolnave, şi acum mă visez copil fiind, la Râmnicu-Vâlcea. Râmnicu-Vâlcea îmi aminteşte de părinţi, de copilărie, de prieteni şi de anii petrecuţi pe băncile şcolii.

Corolarul meu a fost: să dau scenei oameni de bun-simţ. Teatrul se joacă din dragoste! Cine a trişat, s-a distrus din cauza lipsei unei concepţii clare asupra profesiei.

Cel mai mare defect al meu este că am prea mult bun simţ, că n-am înşelat pe nimeni.

Să afle Mileniul III: vă învârtiţi într-o lume în care spiritul valorii şi respectul faţă de valoare au cam dispărut. Trăim o epocă a amatorismului, trăim o înclinare pe topogan spre facil, spectatorul este dus spre lucruri facile, vulgare, mitocăneşti, se mută accentul şi îmi este teamă ca tineretul să nu se obişnuiască aşa.

Tata era un individ plin de umor şi înţelepciune (cel puţin umorul cred că de la el l-am moştenit, restul…), iar despre mama ce să spun? Mama este un lucru sfânt, este legătura cu pământul, este legătura cu viaţa!…

Mama nu-mi dădea voie la spectacolele lui Tănase. Spunea că sunt prea mic, că pe scenă apăreau femei dezbrăcate…Dacă le-ar vedea pe-astea de-acum…

Sunt un mare timid şi sunt un om de o sensibilitate bolnăvicioasă. Sufăr pentru orice. În acelaşi timp sunt şi un temperament coleric şi uneori devin autoritar, ca să nu zic dictator.

Râsul are diverse stadii. În fond, dacă ne gândim bine, în viaţă nimeni nu vrea să râdă de el. Toată lumea vrea să râdă, fie de ceva, fie de cineva.

Vă rog, Mileniul III şi D-voastră pe care noi vă iubim, vreau să vă spun, nu confundaţi noţiunile. Există celebritate şi popularitate. Unii rămân în istorie şi alţii nu rămân nicăieri. El este popular, el este la “modă”, dar el nu va intra în istoria teatrului. Talent au toţi, operă numai unii!

Mi-e teamă că eu o să ajung să nu mai joc ca mine, că prea mă imită mulţi.

Ştiu tot atât de mult despre o priză cât ştie ea despre arta dramatică.

Comedia e un joc al spiritului. Există zâmbetul, există râsul mai pe-nfundate, există hohotul, dar mai presus de orice, în comedie contează satisfacţia estetică în faţa momentului artă.

Întrebat odată de ce e fericit, Jerry Lewis a răspuns: “Sunt fericit că suntem trei mii de actori şi numai câţiva de comedie”.

În teatru nu trebuie să fii frumos. Frumos faţă de ce? Ci interesant, expresiv. Sunt frumuseţi care pe scenă devin, din lipsă de har, cele mai cumplite urâţenii. Ochiul fără scânteie interioară este un heleşteu stătut. Numai acea lumină, acea flacără din adâncuri, determină frumuseţea actorului. Şi farmecul lui.

Trăiesc din amintiri. Nu am prezent. Când plec de undeva, îmi dau lacrimile. Ştiţi ce urăsc cel mai tare? Gara. E necunoscutul, dorul de a fugi. Pentru mine, plecarea cu trenul înseamnă să pleci de tot.

Dem Rădulescu a fost ,,construit,, din bucăţele. Dem Rădulescu nu a dorit să fie mare. Dem Rădulescu a jucat, a spus trei replici, dar le-a spus cu tot sufletul. Pe Dem Rădulescu l-a pupat Calboreanu pe frunte şi i-a spus: ”Îţi doresc să ai o carieră frumoasă!” Am îndrăgit toate rolurile, unele în mod deosebit; mi-au plăcut personajele lui Caragiale şi Sveik, în triplă ipostază: dramatizare, actorie şi ecranizare. 

Într-o seară am fugit de-acasă, m-am furişat la spectacol şi mi-am găsit un loc de unde puteam să privesc. Era acolo un individ, căţărat pe o masă; am vârât capul printre picioarele lui şi aşa l-am văzut, pentru prima oară, pe marele Constantin Tănase.

Sunt mort după Stan şi Ban, dar vedeta mea rămâne Charlie Chaplin, care a creat o şcoală, iar el este cap de şcoală, multe am învăţat de la ei.

Actorul este un mare iluzionist. Orice făcea de pildă George Vraca se transforma în luminile rampei, în autentic fapt de artă. De ce? Fiindcă avea o încărcătură de emoţie unică.

O zi în care n-ai râs e o zi pierdută.

Dem Rădulescu

Înainte să devină actorul uriaş pe care şi-l aminteşte lumea astăzi, cel poreclit „Bibanu’“ a împărţit croşee Dem Rădulescuşi upercuturi prin sălile de box. Odată ajuns pe scenele de teatru din Bucureşti şi în câteva dintre cele mai iubite filme ale românilor, Dem Rădulescu a luat cu asalt spectatorii, împărţind, cu aceleaşi lovituri neaşteptate, emoţie şi hohote de râs.
Prezenţa numelui său pe afiş la teatru sau pe genericul unei emisiuni de divertisment duce întotdeauna către un inegalabil succes. Uriaşa popularitate i-au făcut-o în egală măsură filmul, televiziunea sau Estrada, cu spectacolele “Salutări de la Vasile” şi “Dai un Biban, dar face!”
Dem Rădulescu a fost un imens artist, venit pe lume să o înveselească, dar serios şi perfecţionist în orice lucrare a sa. “Era un geniu al comediei – subliniază Maia Morgenstern. În acelaşi timp, Dem Rădulescu avea o mare şi profundă cunoaştere a tragediei în general şi a tragediilor shakespeariene, în primul rând. Cele mai importante lecţii despre tragedie de la el le-am învăţat. Ţin minte că l-am văzut în «Ploşniţa» lui Maiakovski şi am fost uluită de cum reuşea să fie zguduitor de tragic şi irezistibil de comic exact în acelaşi timp. Era râsu’-plânsu’ perfect.”

Actorul Dem Rădulescu (Dumitru R. Rădulescu) s-a născut la 30 septembrie 1931, la Râmnicu Vâlcea, într-o familie de negustori.
Dem_Radulescu_După terminarea liceului la Râmnicu Vâlcea, a trebuit să aleagă între sportul de performanță și actorie. A obținut chiar o stea de aur, la un campionat de amatori, la Râmnicu Vâlcea. A luptat în ring la categoria mijlocie. A debutat ca amator la vârsta de 17 ani, la un bal organizat de fanfara gării. În 1943, a văzut primul spectacol din viața lui, ”Gioconda iubește”, cu Maria Tănase. Cel care l-a îndemnat să dea examen la Teatru a fost Aurel Rogalski. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, ca bursier pe toată perioada studiilor, în 1954, cu rol în spectacolul ”Cei din urmă”, jucând alături de profesoara de la clasă, Irina Răchițeanu-Șirianu.
De unde vine porecla Bibanul? Chiar actorul Dem Rădulescu povestea, într-un interviu, că vine din copilărie. “Tata vindea peşte la Vâlcea şi într-o zi a venit acasă cu un exemplar deosebit. Frate-miu l-a dus repede la şcoală la ora de ştiinţe naturale. Profesoara, văzându-l, s-a adresat copiilor spunându-le: «dragii mei, acesta este un biban». Ei s-au amuzat, şi, prin extrapolare, denumirea peştelui s-a lipit ca timbrul de scrisoare de numele fratelui meu. Când am devenit şi eu elev, porecla era oficializată de puştime. În 1950, odată cu primul an de studenţie, a fost suficient ca un prieten din anul III să mă strige «Bibanule», ca efectul să fie ca al unei bombe incendiare. Nu m-a deranjat, nici nu am avut ce face, s-a impus dincolo de voinţa şi de puterile mele. Fireşte, ca orice poreclă, şi-a pierdut semnificaţia intrinsecă. Când spui «Birlic» cine se mai gândeşte azi la cartea de joc? Şi uite aşa, vorba poetului, schimbatu-mi-se porecla în renume. Ea a dat naştere la sumedenie de speculaţii, caricaturi, epigrame. Ce nu se poate face cu un biban? Vorba lui Aurel Storin: «De la tata m-am ales cu/Numele de Dem-Radulescu-Rădulescu/Şi de la botez mă chem./Scurt şi categoric DEM.» Mai am şi o poreclă… «- n fine/O fi bine, n-o fi bine,/Dar mă ştie tot poporul/Că-s Bibanul, că-s actorul.» Sau vorba lui Alexandru Clenciu, văzându-mă pe malul mării, a doua zi m-a încondeiat la gazetă: «Când mă uit la zarea lină/ Şi-i văd faţa în prim-plan/ Toată marea mi se pare/ O inimă imensă de biban.»

Fiind şef de promoţie, este repartizat să joace pe scena Teatrului Naţional. Pe acolo jucaseră Nottara, Demetriade, Brezeanu, Toneanu, Iancu Petrescu şi mulţi alţii… O întreagă pleaidă de mari actori care au scris istorie prin rolurile interpretate. Dem Rădulescu a avut ocazia să joace alături de mari actori, să fie îndrumat de mari regizori, rezultând spectacole memorabile.
Dem-RadulescuDin 1955 a devenit profesor de actorie în IATC, Facultatea de Teatru, secţia actorie până la finalul vieţii, unde a îndrumat şi format, generaţii de actori. Fiind deseori în comisia de admitere pentru facultatea de Teatru, Dem Rădulescu considera că talentul nu era numai condiţia esenţială pentru viitorul candidat ce aspira la meseria de actor, ci trebuia să aibă şi o serie de calităţi: fizic armonios, glas bun, corzi zdravene, statură potrivită, expresivitate, temperament, sensibilitate, imaginaţie, inteligenţă scenică. Şi mai ales sănătate fizică şi psihică.
În 1956, a câștigat premiul I pentru interpretare cu piesa ”Steaguri pe turnuri” (îl interpreta pe ”banditul” Rijikov), la un concurs pentru tineri actori, unde a fost remarcat de Sică Alexandrescu.
A creat foarte multe roluri, îndeosebi de comedie, care l-au transformat într-o legendă a teatrului românesc. Rămâne celebru și prin rolurile interpretate în numeroase filme, dintre care amintim doar câteva: ”Un surâs în plină vară” (1963), ”Serbările galante” (1965), ”Brigada Diverse în alertă / B.D. în alertă” (1971), ”B.D. la munte și la mare” (1971), ”Veronica” (1972), ”Serenadă pentru etajul XII” (1976), ”Premiera” (1976), ”Eu, tu și Ovidiu” (1977), ”Expresul de Buftea” (1978), ”Grăbește-te încet” (1981), ”Saltimbancii” (1981), ”Șantaj” (1982), ”Secretul lui Bachus” (1984), ”Primăvara bobocilor” (1985), ”Conu Leonida față cu reacțiunea” (TV) (1985), ”Chirița la Iași” (1987) ș.a.
În teatru, s-a remarcat întruchipând personaje în piese de I.L.Caragiale (”O scrisoare pierdută”Dem-Radulescu-Scrisoare-PierdutaCațavencu, Farfuridi, Cetățeanul turmentat, ”Conu Leonida față cu reacțiunea”, ”D’ale Carnavalului”), Mihail Sebastian, Aurel Baranga (”Siciliana”, jucată de 1.600 ori), Maiakovski (”Ploșnița”), Bernard Shaw, Shakespeare, Hașek (”Soldatul Sveik”) etc. Prin rolurile pe care le-a interpretat a devenit în scurtă vreme unul dintre cei mai populari actori, iubit de publicul larg de toate vârstele și categoriile. Umorul său natural, cizelat prin studiu, a devenit marca inconfundabilă a personalității sale. A fost prieten cu Ion Cojar și Liviu Ciulei, acesta din urmă fiind cel care l-a numit ‘‘un actor de geniu”.

Unul dintre foştii săi colegi de facultate este Dan Puican (81 de ani), fost angajat la Radiodifuziunea Română, regizor artistic al redacţiei Teatrul Radiofonic. „Dem avea bursă republicană şi noi toţi îl invidiam. Păi avea bani, nu glumă, 500 de lei. Noi, ceilalţi studenţi, abia dacă ajungeam la 180 de lei. Şi aveam şi noi note bune“, spune Puican.
Dem_Radulescu-Varianta „optimistă“ a acestuia este infirmată de câteva declaraţii date de Dem Rădulescu. Precum aceasta, din emisiunea „Profesioniştii“: „Când eram student, eram sărac rău de tot. Mâncam o juma de borcan de vinete şi o pâine întreagă. Pe zi“.
Cert este că, în perioada studenţiei, Dem Rădulescu îşi însuşeşte primele măsuri pentru obţinerea conceptului fundamental în actorie: autenticitatea. Studiază extensiv, fiind, în acelaşi timp, atent la lumea din jur, la oameni şi la detalii. „Observ oamenii, îi privesc cu atenţie. Eu cred că în interpretarea unui personaj, dacă nu te duci la meridianul respectiv, faci un fals. Cehov în fotolii de plastic nu e de conceput. Totul ţine de profesionalism, respect pentru epocă, stil. Eu am trăit într-o lume de nestemate şi nu pot accepta gablonţurile, sticla de sifon“, spunea Dem, într-un interviu pentru revista „Teatrul“, în 1978.
Privit din mulţimea mărturiilor ce urmează, aparţinând unor oameni care văd întâlnirea cu Dem ca pe un moment fundamental al vieţilor lor, „Bibanu’“ pare, în cel mai bun caz, o găselniţă neinspirată. „Adevăratul“ Dem, cel din amintirile celorlalţi, se schiţează pe sine ca opusul complet al omului pe care-l vedeau spectatorii pe scenă, la cinema sau pe ecranele televizoarelor.

Era serios, serios până la Dumnezeu, obsedat de muncă şi de corectitudine. Nu dădea doi lei pe talent, dacă acesta nu era susţinut de obsesia pentru profesie şi capacitatea de a face sacrificii enorme. În locul

Dem Rădulescu - Neamul Șoimăreștilor

Dem Rădulescu – Neamul Șoimăreștilor

personajului pontos, care reiese din majoritatea producţiilor la care a luat parte, Dem Rădulescu, cel din mărturiile apropiaţilor, se lua pe sine şi pe cei din jurul său extrem de în serios. Nu-l interesa prima pagină a ziarelor sau revistelor de profil. Se bucura moderat când cineva îi cerea un autograf pe stradă, dar prefera să se plimbe noaptea, când şansele de a fi recunoscut erau învăluite în beznă.
Ţinea mult la imaginea sa, atât ca actor, cât şi ca profesor: selecţiile cursanţilor şi, ulterior, ale absolvenţilor se făceau pe sprânceană, tocmai pentru a nu-i fi jenă de a gira nişte actori facili. Puneţi lângă toate aceste coordonate şi următoarea declaraţie a regizorului Liviu Ciulei, despre care Dem însuşi spunea, în emisiunea „Profesioniştii“, difuzată de TVR, în 1998, că „nu prea dă drumul la gură, aşa uşor“: „Dem Rădulescu nu este un actor, ci o instituţie de comedie“. Cum vi se mai pare acum „Bibanu’“?

A fost profesor la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică, secția actorie. Aici avea să rămână Dem Radulescu_până la finalul vieţii, fiind deseori în comisia de admitere la Facultatea de Teatru.
Astfel începea unul dintre cele mai frumoase episoade din viaţa lui Dem Rădulescu: cea de profesor, mentor, sfătuitor. Şi tot de aici putem înţelege de ce Dem a fost iubit, în egală măsură, atât de spectatori, cât şi de propriii colegi şi elevi de pe scenă. A îndrumat și format generații de actori, grație talentului său pedagogic și a bogatei sale experiențe creatoare în activitatea didactică.

Dem Rădulescu era, deopotrivă, tandru şi sever cu studenţii săi. Le cerea extrem de mult, dar îi şi susţinea permanent.

Dem Rădulescu - B.D. în Alertă

Dem Rădulescu – B.D. în Alertă

Prefera exerciţiul în locul teoriei, recurgând, deseori, la exemplificarea directă a unui rol, în locul vorbăriei. În plus, era un comunicator foarte bun, alternând partea teoretică a expunerii cu câte o glumă menită să-i destindă pe cei din faţa sa şi să-i facă să prindă mesajul mai rapid. Rodica Mandache (72 de ani), una dintre studentele sale, povesteşte unul dintre aceste momente. La clasă se discuta despre Cehov, un veritabil punct de reper pentru orice actor de teatru. La un moment dat, vrând să exemplifice mai bine tonul în care autorul rus îşi construia personajele, Dem le-a spus stundeţilor săi: „Ştiţi de ce sunt aşa de trişti eroii lui Cehov? Pentru că n-au servici!“.
„Biblia“ lui Dem în teatru era textul. Alexandru Bindea (57 de ani), un alt student al „Bibanului“ povesteşte cum profesorul său îi interzicea să-şi compună personajul, îi spunea să reziste tentaţiei de a introduce în joc nuanţe care nu se regăseau în textul originar. „Era foarte atent să nu existe exces de zel, să nu facem în plus“, explică Bindea.
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) ”pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
A fost căsătorit cu actrița Adriana Șchiopu, cu care a avut o fiică, născută la 14 octombrie 1986, Irina Dem-Radulescu-de-TinereteRădulescu, aceasta fiind actriță la Teatrul Mic din 2008.
Dem Rădulescu a fost primit post-mortem cu titlul de cetățean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea.
De Ziua Mondială a Teatrului din 2016, Dem Rădulescu a primit postum o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului (Cocor) și Placheta Orașului București, în semn de recunoaștere și prețuire pentru întreaga sa activitate în domeniul teatrului și filmului.

Surse:
cinemarx.ro
ziarulmetropolis.ro
agerpres.ro
historia.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eight + 12 =

45 − = 40

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum este corect – “costum de haine” sau “costum”? Structura …
Corespondenta la redactie