Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Suntem în pericolul să ne ignorăm scânteia de divinitate și să ne raportăm numai la înveliș, care e trupul, și la trebuințele acestuia.

Suntem în pericolul să ne ignorăm scânteia de divinitate și să ne raportăm numai la înveliș, care e trupul, și la trebuințele acestuia.

Am pierdut firul, pe urmă am deschis ochii şi am început să văd.

Bucuria e un lucru cu care te naşti. (…) Să te bucuri de albastrul cerului, de verdeaţa ierbii, de udeala ploii şi de căldura soarelui.

Maxima valoare într-o prietenie preţioasă este celălalt.

Ca orice stare emotivă extremă, ura – îmi închipui (încă nu mi-a fost dat s-o resimt) – e năvalnică şi cotropitoare: simetricul – negativ – al iubirii-pasiune[i].

De ratare nu m-am temut, fiindcă m-am regăsit în întregime în lucrurile pe care le-am făcut.

Părerea mea este că un studios ar putea găsi în cărţile mele filoane pe care eu n-aş mai avea răbdarea să le dezghioc.

Raportat la iureşul negativităţii care-i serveşte urii drept resort, resentimentul este stătut. Stătut şi retractil. Pasiv. Uneori, chiar întors asupră-şi.

Viaţa e frumoasă şi trebuie să te bucuri de ea. Dar nu ştiu dacă toată lumea ştie să se bucure. Şi nu ştiu dacă cei care nu ştiu să se bucure pot învăţa bucuria.

Selecția în învățământ și stimularea oamenilor foarte buni trebuie să fie o țintă care să facă cu ochiul absolvenților de vârf.

Când îi scapă din gură micile lui perle, îți dai seama că e același Iliescu. În limbajul controlat el pare schimbat, dar în convingerile intime este același Iliescu: un om perfect pentru momentul 1970. Ăla era momentul când trebuia să vină el la putere. N-am mai fi avut tirania ceaușistă. Ar fi existat o libertate în care s-ar fi putut forma elitele tuturor profesiunilor.

Interesul de durată scurtă, al fiecăruia pentru sine, aici și acum, a predominat. Interesul de durată lungă înseamnă să pui, din bun început, bazele bunăstării urmașilor.

Am avut și nenorocirea unei vederi înguste, fără perspectivă istorică, a celui care a fost Ion Iliescu. El nici până astăzi nu înțelege sensul proprietății private.

Partidele de dreapta permit acumularea, iar partidele de stânga redistribuie.

Au fost partide care au făcut o politică de azi pe mâine. N-am avut nici guvernări omogene, ci guverne de alianță, care nu au avut eficacitate. Nu știu din vina cui. E și rezultatul mentalității infantile a marii majorități a electoratului român.

Avem nevoie de dotări. Și mai trebuie un alt tip de salarizare. Se fac salarizări în scala Ceaușescu. Cei cu munca manuală sunt sus, intelectualii sunt jos. Trebuie răsturnată scala. După ce ai rezolvat problema salariilor, le spui profesorilor: hai sa vedem ce știi? Nu toți profesorii sunt omogeni din punctul de vedere al pregătirii.

Omul nu mai are nici timp, nici dorința de a se bucura de viața adevărată. E pur și simplu anulat de tehnologie.

Mă uit la cât pot vorbi oamenii la telefonul mobil. Nu mai ies din ciclul comunicării, dar fără să comunice cu adevărat. Sunt prinși într-un vârtej de informații superficiale. Nu mai au răgaz să vadă ce frumos este cerul, că lumea în care trăiesc este o minune. Viața acestor oameni este de-o monotonie înspăimântătoare. Nu mai e loc în viața lor de nimic, de bucurie, de speranță. Și nici nu mai comunică.

Dacă ești om politic îți pui întrebarea: ce vrem să fie țara asta peste 30 de ani? Dacă nu-ți pui această întrebare, nu ești om politic.

La diferența de vârstă care era între mine și Eliade, el reprezenta un model, care la rândul său îl avusese drept model pe Nae Ionescu, pe care și eu îl voisem cândva model.

Trăim o dinamică de suprafață, nu de adâncime, care ne poate pierde. Interioritatea riscă, dacă nu e bine păzită de fiecare depozitar al ei, să se risipească în exterioritate.

Mentalitatea infantilă este mentalitatea de asistat, cea a omului care nu are inițiativă și așteaptă să i se dea, crede ca are dreptul să primească. N-are nimeni dreptul să primească nimic, de nicăieri. Toți cei care au votat orbește cu Iliescu, au o mentalitate de asistat. PSD și Ion Iliescu tocmai asta au dorit: acumularea, în continuare, a tuturor resurselor la vârf și redistribuirea lor clientelară.

Am avut mereu certitudinea că Dumnezeu există.

Orice știrbire a plenitudinii e un Rău.

Multe locuri sunt ocupate de mediocrități. Dacă vârfurile vin în facultăți, apare un termen de comparație în fața studenților.

Alternanța dintre liberalism și social-democrație este indispensabilă. Peste tot unde există în modernitate regimuri politice alternante lucrurile merg bine. Când alternanța se face prea târziu, cum a fost în Anglia, în timpul lui Margaret Thatcher, s-au creat probleme. Dar o alternanță la patru sau la opt ani e binevenită.

Eugen Ionescu era extraordinar. Un om de o sinceritate totală. Știai pe cine ai în fața ta și te puteai baza pe el fără nici un fel de rezervă.

Emil Cioran era de o bunătate extraordinară, de o solicitudine cum rar se poate întâlni, care mergea până într-acolo încât să se intereseze la telefon dacă cineva care l-a vizitat a ajuns bine acasă, dacă nu i s-a întâmplat nimic pe drum. Era săritor.

Ca om Mircea Eliade era minunat, generos, un tip trepidant, plin de temperament. Când eram student, am comparat elocința lui Eliade cu cea a lui Nae Ionescu. Eliade era ca un șuvoi debordant, nu stătea să-și aleagă foarte atent cuvântul cu care să tragă la țintă. Spre deosebire de Eliade, Nae Ionescu vorbea liniștit, rar, fără ridicarea vocii și – în momentele culminante ale expunerii, când era extrem de important – făcea o pauză infinitezimală și stăteai cu sufletul la gură să vezi ce va spune. Și spunea exact cuvântul care te interesa. Nae Ionescu nu gesticula, stătea așezat la catedră.

Am rămas un intelectual care vorbește când e nevoie, dar care în general tace.

Mi-a făcut plăcere să-l revăd pe Neagu Djuvara; avem laolaltă aproape 200 de ani.

Mihai Șora

Fiul lui Melentie Șora, preot ortodox, și al Anei (născută Bogdan), Mihai studiază la Școala primară din mihai-soracomuna Izvin, județul Timiș, apoi la Timișoara (1923 – 1927), încheind studiile liceale la “Constantin Diaconovici-Loga” din același oraș (1927 – 1934), unde a studiat temeinic filosofia și limbile clasice, latina și elina. Va studia filosofia la Universitatea din București (1934 – 1938). I-a avut ca profesori, printre alții, pe Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu, iar la seminar l-a avut ca asistent, timp de trei ani, pe Mircea Eliade. Bursier al Guvernului Franței, a ajuns în ianuarie 1939 la Paris pentru a realiza, sub conducerea lui Jean Laporte, o teză despre La notion de la grâce chez Pascal [Noțiunea de har în opera lui Blaise Pascal].
Mihai Șora este considerat “patriarhul” filosofilor români contemporani. Este unul dintre intelectualii care își afirmă net credința creștină. S-a născut la 7 noiembrie 1916 la Ianova, județul Timiș.
A locuit în Franţa, unde a fost cercetător la Centre National de la Recherche Scientifîque din Paris, din 1946 până în august 1948. Amenințarea înaintării vertiginoase a Wehrmachtului l-a făcut să părăseacă Parisul în iunie 1940 și, după lungi peregrinări, s-a stabilit la Grenoble (1940 – 1945), întrucât acolo oficia Jacques Chevalier, un „pascalizant înrăit”, conform propriilor sale cuvinte. În această perioadă, concepe prima sa carte, Du dialogue intérieur, un eseu de antropologie metafizică, publicat ceva mai târziu, în 1947, la Gallimard.
mihai-soraÎn anii războiului participă la rezistența franceză antifascistă, iar după aceea devine cercetător stagiar la Centre National de la Recherche Scientifique, Paris, între 1945 și 1948.
Neînțelegând adevărata dimensiune tragică a ocupării de facto a României de către Uniunea Sovietică prin intermediul desfințării partidelor politice, a democrației și a guvernării țării de către un guvern comunist aservit Kremlinului, revine în țară în toamna anului 1948, cu intenția de a se reîntoarce în Franța, dar era mult prea târziu. Granițele fuseseră deja închise și o dată cu acestea și deschiderea României spre vest pentru aproape 20 de ani.
Totuși, din cauza tinereții sale și a apolitismului său evident și declarat, nu este împiedicat să presteze munci intelectuale. A lucrat ca referent de specialitate la Ministerul de Externe (1948 – 1951), apoi ca șef de secție la Editura pentru limbi străine (între 1951 și 1954) și redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1954 – 1969), unde are meritul remarcabil editorial de a fi fost fondatorul noii serii BPT (un acronim pentru Biblioteca Pentru Toți).


Mihai Șora a publicat, în 1947, la editura Gallimard, cartea „Du dialogue intérieur. Fragment d’une mihai-sora_anthropologie métaphysique”, carte despre care cele mai strălucite minți ale vremii aceleia  scris cuvinte elogioase. A refuzat cetățenia franceză (care i-a fost propusă imediat după apariția cărții la Gallimard), dintr-un fel de patriotism naiv, atașament față de originile lui bănățene. A fost mihai-luizaurmărit de Securitate (din 1948 până în 1989, ceea ce face din el cel mai longeviv urmărit).

Mihai Șora s-a căsătorit pe 19 iulie 2014, la vârsta de 98 de ani. Este membru fondator al Grupului de Dialog Social, al Alianței Civice și al Societății Române de Fenomenologie. A tradus din Jean-Jacques Rousseau (“Visările unui hoinar singuratic”) și din Jean-Paul Sartre (“Cu ușile închise”). Mihai Șora a obținut Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Sarea pământului (1978) și pentru Firul ierbii (1998).

Alături de alte personalități ale vieții culturale și științifice, filosoful Mihai Şora și istoricul Neagu Djuvara au fost decoraţi în luna august a.c. de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Național ”Steaua României” în grad de ”Cavaler”.

Şora povesteşte pe Facebook cum fostul preşedinte Traian Băsescu l-a decorat în 2006, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, iar şeful statului de atunci a scăpat medalia pe jos la ceremonie.
“Ultima dată când am primit o decoraţie, floricica respectivă s-a încăpăţânat să se desprindă de filozofiisereculeglamanastireastavropoleospurtător. Costumul prea scrobit, purtătorul prea mişcat, – nu ştiu: cert este că floricica… nu şi nu; nu voia cu nici un chip să stea acolo unde Preşedintele se străduia să o agaţe. Or, să cazi o dată – fie (i se poate întâmpla oricui). Dar să cazi de două ori devine imediat un prilej de veselie (conform clasicelor manuale de umor involuntar)”
Şora spune că Traian Băsescu “a salvat momentul”. “Nu mai reţin ce a spus, dar ştiu că ne-am distrat şi, până la urmă, s-a găsit un ac de siguranţă care să stea cuminte şi să răspundă comenzilor Şefului Statului”, povesteşte filosoful.

Sâmbătă seara, cu câteva ore înaintea începerii zilei în care filosoful a împlinit 100 de ani, Luiza Şora a publicat pe contul acestuia de Facebook un amplu text dedicat soţului său: Multă vreme m-am mirat că majoritatea oamenilor care îl întâlnesc pe Mihai Șora, care îl vizitează, îi solicită interviuri, vor să se fotografieze cu el (după cum, în alte vremuri, strămoșii lor se fotografiau cu ursul), așadar: majoritatea aceasta – în mod sistematic și destul de obositor – îl întreabă mereu despre Cioran, despre Eliade, despre Ionesco și alții. În loc să-l întrebe despre el însuși. Nu am nici astăzi o dezlegare perfectă a acestui mister. Desigur, Mihai Șora a străbătut un secol întreg: a fost bun prieten cu Cioran și cu trei-titaniEliade, s-a zbenguit pe străzile Parisului cu Ionesco, a fost studentul lui Mircea Vulcănescu, a pus de-o mămăligă în atelierul lui Brâncuși, a luat zece la cel mai teribil examen din timpul studenției lui bucureștene, la profesorul Nae Ionescu, (…) a stat cu sufletul la gură când, la Radio Londres, Generalul De Gaulle a pronunțat prima alocuțiune către poporul francez ocupat, în 18 iunie 1940, a intrat în Rezistența franceză (în vreme ce Mariana Șora, prima lui soție, îl credea la bibliotecă, studiind cu sârg opera lui Pascal), a refuzat cetățenia franceză (care i-a fost propusă imediat după apariția cărții la Gallimard), și a refuzat-o dintr-un fel de patriotism naiv, atașament față de originile lui bănățene și dor sfâșietor după Moșul lui din Feneriș, – bunicul patern, (…) a fost urmărit de Securitate (din 1948 până în 1989, ceea ce face din el cel mai longeviv urmărit), a fost, după Revoluție, primul și singurul demnitar care și-a dat demisia la Mineriade, primul și singurul demnitar care s-a ridicat, în iunie 1990, din fotoliul generos pe care-l ocupa în Ministerul Învățământului, și a coborât până jos, până jos de tot, la nivelul solului, în Piața Universității, ca să vadă cu ochii lui ce se întâmplă cu studenții, de ce și de cine sunt bătuți și tratați inuman, a fost singurul demnitar care, în zilele acelea tulburi din iunie 1990, s-a retras definitiv din politică: pentru că nu putea sta la aceeași masă cu politicienii vremii, nici nu putea fi cumpărat de unii sau de alții. (…) Mihai Șora iubește. Și nu a urât niciodată pe nimeni.”


Mihai Șora a mai publicat: Sarea pămîntului, 1978; Humanitas, 2006; A fi, a face, a avea, 1985; mihai_soraHumanitas, 2006; eu&tu&el&ea sau dialogul generalizat, 1990; Humanitas, 2007; Firul ierbii, 1998; Câteva crochiuri și evocări, 2000; Mai avem un viitor? România la început de mileniu, interviuri, Polirom, 2001; Locuri comune, 2004; Clipa și timpul, 2005.
foto-mineriadaProbabil, puțini sunt cei care își mai amintesc, sau cunosc faptul că, după Revoluție, Mihai Șora a fost primul Ministru al Învățământului. Dar și singurul demnitar care și-a dat demisia la Mineriade, primul și singurul care s-a ridicat, în iunie 1990, din fotoliul generos de la Învățământ, ca să coboare până jos, în Piața Universității, ca să vadă cu ochii lui ce se întâmplă cu studenții, de ce și de cine sunt bătuți și tratați inuman. După care, s-a retras definitiv din politică.



Luiza Palanciuc Șora: „O cumințenie în carne și oase, pe care niciun Guvern din lume nu ar putea vreodată pune un preț, căci Mihai Șora este de neprețuit. Mihai Șora este cetățeanul care, la 98 de ani, sărea în Piața Universității și striga: „Cine nu sare nu vrea schimbare“. Iar, la 99, suferea profund și în tăcere din cauza tragediei de la Colectiv. Mihai Șora este omul care, atunci când primește o decorație la Palatul Cotroceni, rămâne așezat în timp ce se cântă imnului național: din solidaritate cu Domnul Neagu Djuvara, coetaneul său. Mihai Șora nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr”.


Surse:
digi24.ro
autori.citatepedia.ro
contributors.ro
formula-as.ro
hotnews.ro
evz.ro
ro.wikipedia.org
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × two =

+ 35 = 39

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

Corespondenta la redactie