Tăierile de copaci continuă în mandatul lui Țone. Ușor, ușor, Oltenița devine gaura neagră a verdelui
Tăierile de copaci continuă în oraș. Sub masca unor motivații inventate sau în niciun caz dovedite, verdele și oxigenul din oraș dispar cu fiecare lună sau an ce trec din mandatul lui Petrică Țone. Zilele acestea un segment din Str. Pescarilor, între străzile Nicolae Bălcescu și Florian Mandache, a fost ocupat de mașini ale Primăriei Oltenița, mașini Enel, drujbe, oameni aduși să îndeplinească niște ordine.
Cat privește toaletarea de copaci, aceasta se face, potrivit unor specialiști, după ureche. Pentru a toaleta un copac e nevoie de niște cunoștințe în domeniu. La noi nu e nevoie de specialiști.

Toaletare Primărie
Alte tăieri de copaci, o continuare a acțiunilor de distrugere în masă a mai multor arbori din Oltenița, s-au înscris în episodul următor din serialul filmului dedicat mutilării verdelui în oraș.
Curentul electric a fost oprit pe toată durata misiunii ad-hoc a celor aduși să taie ce li s-a spus. Oamenii care locuiesc în zonă s-au declarat indignați, mai ales cei care au firme în apropiere și au avut nevoie de curent.
Muncitorii folosiți la tăiat și încărcat știau despre acel copac că este doborât la cerere. Oare există un aviz pentru aceste tăieri?
Un personaj în tricou portocaliu, cel care supraveghea tăietorii de copac, un șef mai mic probabil, a stat numai cu spatele la cameră, a refuzat să vorbească.
Indiferent că s-a cerut sau nu tăierea unui copac sănătos, ori că se cere în anumite situații să se ia o decizie de exterminare, deși în general oamenii iubesc natura (cu excepțiile de rigoare), faptul că în mandatul acestui primar tăierea copacilor a reprezentat o prioritate, o chestiune vitală pentru acest candidat la primărie, înseamnă o pată mare pe numele unui oraș, renumit altădată pentru verdeața, copacii săi, pentru aerul curat, ozonat. În trecut, oaspeții urbei noastre erau uimiți de frumusețea oferită de atâta verde cât avea Oltenița.

Foto Arhivă Parcul Central
Printre zăbrele și vlăstare se zărește un anunț, parcă pus acolo la mișto, mai mult ascuns de privirile oamenilor, unde se dădeau niște instrucțiuni de cum să-și mute oamenii mașinile departe de locul atacat de drujbe în procesul de toaletare a altor copaci.
Câtă ură poate avea cineva pe semenii lui? Câtă ură poate purta o persoană, față de normalitate, față de o viață sănătoasă, cât de mult își poate dori un ins răul, ori umilința și degradarea mediului, jignirea semenilor prin gesturi criticabile, incalificabile?