Țipete de câini într-o curte de lângă muzeu: Patrupede cărate cu capul în jos spre o mașină
Redacția
O furgonetă cu nr. CL 04 MAO era oprită luni, 31 iulie a.c. în fața casei părăsite de lângă muzeul Oltenița. În ea se aruncau câini iar din curte se auzeau urlete de durere sau disperare. Surprinși în această scurtă filmare, cei care cărau câinii în acele ipostaze cutremurătoare și sub țipetele speriate ale patrupedelor neajutorate, s-au arătat destul de agresivi, dar în niciun caz vinovați de modul cum transportau acești câini. Supărarea s-a manifestat culmea, pentru faptul că au fost filmați, nu pentru modul cum acționau.
Nu cunoaștem amănunte, dar cei care se află în imagini și se recunosc, precum și ceilalți din spate care au dirijat această mișcare, pot explica public ce s-a petrecut în urmă cu două zile, în jurul orei 13,00 în văzul lumii, al trecătorilor, unii pasivi, alții consternați dar fără să ia atitudine, specific majorității românilor, ori cel puțin să întrebe ce se petrece:
De menționat că în filmare se văd 2 câini, dar sursa noastră declară că în acel mijloc de transport au fost urcați în jur de 10 câini.
Abuz, trafic, sau pur și simplu au un stăpân care i-a mutat în alt loc, doar că nu a găsit oamenii potriviți să știe cum să se poarte cu un animal fără apărare?
Încă nu știm ce s-a întâmplat acolo, dar, independent de scopul momentului, în orice țară normală și civilizată, pentru modul cum s-au urcat câinii în acea mașină, pe fundalul unor țipete care și pe cel mai nepăsător sau crud om îl pot dezechilibra, pedepsele sunt foarte grele.
Când vom ajunge să ne purtăm civilizat?
Când învățăm cum să ne purtăm cu necuvântătoarele?





Lasă un răspuns