Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Tot ce este făcut şi prefăcut se simte.

Tot ce este făcut şi prefăcut se simte.

Pentru mine însă cuvântul vedetă nu există. Prea mult s-a folosit la televizor şi mie mi se pare totuşi că el are o altă semnificaţie.

Perioada de operetă m-a ajutat foarte mult în siguranţa cu care trebuie să abordezi personajele.

Bagajul de cunoştinţe ale carierei doreşte şi un rol secundar şi unul mai mic. Încet-încet, precis cel care are talent iese în evidenţă!

Cel mai mare lucru pe care am vrut să-l înscriu în viaţa mea a fost să fiu generoasă cu toţi oamenii pe care i-am intâlnit şi mai mult cu cei cu care am jucat.

Sunt actriţa care vine la cabină cu două ore mai devreme pentru că aşa m-am obişnuit. Când joc, vreau şi simt nevoia să am bucuria serii. Joc cu plăcere pentru cel care a plătit şi a venit să mă vadă.

Am fost întrebată deseori ce aş spune tinerei generaţii de actori. Să urmărească oamenii care au ieşit la pensie, dar mai joacă, actori maturi de la care este imposibil să nu furi ceva bun. Să nu fii atât de pretenţios şi să vrei să joci numai roluri principale.

Pentru mine există artist bun şi artist mai puţin bun.

Am avut un regim de viaţă normal, cu atenţie la alimentaţie, la puţina gimnastică cât mai puteam.

Ceea ce nu înţelege tineretul nostru de astăzi este că în profesia noastră trebuie să joci şi roluri mici şi episodice şi secundare. Doar aşa înveţi ce înseamnă siguranţa scenei. Nu se poate altfel.

Fac parte dintr-o familie cu patru generaţii de artişti: sora mea Iulia, solistă la Opera Română, soţul ei, actorul George Constantin, băiatul lor, Mihai Constantin şi eu. Tradiţia merge înainte. 20 de premii de interpretare reprezintă ceva. Este bucuria mea şi înseamnă că nu am muncit degeaba, iar oamenii îşi vor aduce aminte când n-am să mai fiu că am fost şi eu o actriţă în peisajul ăsta mare al teatrului românesc.

Este adevărat că eu sunt născută în zodia Leului şi să ştiţi că am destul de multă energie pozitivă.

Tamara Buciuceanu Botez

TAMARA BUCIUCEANU BOTEZ, a cărei simplă apariție pe scenă adună ropote de aplauze, a fugit mereu de interviuri, nu i-a plăcut să-și pună viața pe tapet. A trecut și prin mari necazuri, dar n-a vrut să fie compatimită, așa Tamara Buciuceanu Botez_că a preferat saă sufere în tăcere. Anul trecut una dintre cele mai de preț artiste ale noastre, ar mai fi avut multe de spus în lumea filmului sau a teatrului, dar a decis să pună punct acestei meserii, după o carieră de 62 de ani.
S-a născut la Tighina (Republica Moldova), la 10 august 1929. A frecventat cursurile Institutului de Teatru ”Vasile Alecsandri” din Iași (1948-1951), transferându-se în anul IV la București, unde a absolvit Institutul de Teatru, la clasa profesorului Ion Bălțățeanu (1952).
Tamara Buciuceanu-Botez, supranumită ”Doamna comediei românești”, este una dintre reprezentantele Generației de Aur a teatrului românesc. A debutat în 1952, pe scena Teatrului Giulești (actualul Odeon), cu rolul Marfa din ”Makkar Dubrava”. De-a lungul celor 60 de ani de activitate a fost angajată a Teatrului de Comedie, a Teatrului de Operetă timp de nouă ani și a Teatrului Bulandra până la pensionare. A colaborat cu Teatrul Național de Televiziune, cu Teatrul Radiofonic, cu Teatrul Constantin Tănase, cu Teatrul Național din București și cu cel din Iași.
Numele ei este legat de spectacole precum: ”Piatra din Casă”, ”Cei doi tineri din Verona”, ”Domnul Puntilla și sluga sa Matti”, ”Pălăria florentină”, ”Gaițele”, ”Contesa Maritza”, ”Văduva veselă”, ”Lăsați-mă să cânt”, ”Vânzătorul de păsări”, ”Voievodul țiganilor”, ”Sânge vienez”, ”Marco Polo”, ”My Fair Lady”, ”Nepotul”, ”Azilul de noapte”, ”Joc de pisici”, ”Titanic vals”, ”Interviu”, ”Rețeta fericirii”, ”Tartuffe”, ”Dimineață pierdută”, ”Somnoroasa aventură”, ”Romeo și Julieta la început de noiembrie”, ”Scaunele”, ”Cumetrele”, ”Doctor fără voie”, ”Domnișoara Nastasia”, ‘Tamara_Buciuceanu_BotezTamara Buciuceanu Botez‘Mamouret”, “Însemnările unui necunoscut”, ”Așteptând la arlechin”, ”Divorțul de aur”. A interpretat-o pe Chirița în 80 de spectacole, pe scena Teatrului Național din Iași, sub îndrumarea regizorului Alexandru Dabija.
Teatrul Național Radiofonic a prezentat, la 22 noiembrie 2008, premiera absolută a spectacolului ”Curajul femeii în dragoste sau Femeia secolului XXI” de Felix Anton Rizea, având-o în distribuție pe Tamara Buciuceanu-Botez, alături de alți mari actori ca: Ileana Stana Ionescu, Virgil Ogășanu, Monica Ghiuță, Ion Haiduc ș.a.
A fost invitată de onoare în spectacolul ”Aplauze… aplauze” (premiera în 2010), dedicat celor peste 30 de ani de carieră a cuplului Stela Popescu — Alexandru Arșinel, în cadrul stagiunii 2012-2013 a Teatrului de Revistă Constantin Tănase.
De-a lungul timpul i-a avut alături de ea pe platourile de filmare, pe scena teatrelor sau în studiourile de televiziune pe mulți dintre marii actori români, dintre care îi amintim pe George Constantin, Gheorghe Dinică, Ovidiu Iuliu Moldovan, Coca Andronescu, Ileana Stana Ionescu, Tora Vasilescu, Dem Rădulescu, Ion Lucian, Puiu Călinescu, Marius Pepino, Radu Zaharescu, Nicu Constantin, Toma Caragiu, Mitică Popescu.
Tamara Buciuceanu si LiceeniiTamara Buciuceanu-Botez a creat personaje pline de culoare în filme precum: ”Titanic-vals” (1964), ”Toate pânzele sus” (1976), ”Alo, aterizează străbunica!” (1981), ”Grăbește-te încet” (1981), ”Primăvara bobocilor” (1985), seria ”Liceenii” — ”Declarație de dragoste” (1985), ”Liceenii” (1986), ”Extemporal la dirigenție” (1987), ”Liceenii rock’n roll” (1990), ”Liceenii în alertă” (1992) în care a dat viață celebrei profesoare de matematică supranumită ”Isoscel”, ”Paradisul în direct” (1994), ”Sexy Harem Ada Kaleh” (2001), ”Nunta mută” (2008).

Personajul său emblematic este profesoara Isoscel din seria “Liceenii”.
Marea actriță a avut, în 2012, o apariție extraordinară în filmul ”Toată lumea din familia noastră”, în regia lui Radu Jude, peliculă desemnată câștigătoare la festivalurile de la Sarajevo (Premiul “Inima orașului Sarajevo”), Namur (trofeul “Bayard d’Or” pentru cel mai bun film francofon) și Sfântu Gheorghe (Trofeul Anonimul 2012).
TVR Media a lansat, în 2006, DVD-ul ”Tamara Buciuceanu” ce cuprinde o selecție din aparițiile sale memorabile în programele de divertisment ale Televiziunii Române.
În 2010, a realizat un dublaj memorabil de voce, un record de dublaj Disney (interpretare la 81 de ani și 58 de ani în activitate), la filmul ”Prințesa și Broscoiul”, în rolul Mamei Odie, în original vocea aparținându-i lui Jeniffer Lewis.
Tamara Buciuceanu-Botez deține peste 20 de premii pentru interpretare, dintre care amintim:

Premiul pentru întreaga sa activitate - Gala Premiilor Gopo 2012

Premiul pentru întreaga sa activitate – Gala Premiilor Gopo 2012

Premiul pentru întreaga activitate artistică din partea Ministerului Culturii și Cultelor (4 aprilie 2002), premiul UNITER pentru întreaga activitate (5 aprilie 2004), Premiul de excelență din partea TVR Internațional (2009) și Premiul de excelență la Gala Premiilor UNITER (2011), Premiul Gopo pentru întreaga activitate (2012). Actriței i s-a înmânat Premiul pentru întreaga carieră la Gala de închidere a festivalului TIFF 2008, fiind totodată protagonista unei proiecții speciale a filmului ”Cuibul de viespi”, producție a anului 1987, în regia lui Horea Popescu, una din comediile spumoase ale cinematografului românesc.

În decembrie 2013, actriței i s-a decernat Premiul “Aristizza Romanescu” pentru întreaga creație teatrală și cinematografică, în cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor Academiei Române pe anul 2011, desfășurată în Aula Academiei Române.

La primirea distincției, în cadrul evenimentului ce a avut loc în Aula Academiei Române, Tamara Buciuceanu-Botez a ținut un scurt discurs.“E greu la deal, e foarte greu, dar dacă trăim, trebuie să trăim ca și cum am fi nemuritori”, a spus actrița. “Sunt mândră că sunt româncă, îmi iubesc țara și neamul și mulțumesc lui Dumnezeu că mai trăiesc”, a mai spus marea artistă. Aceasta a mulțumit colaboratorilor săi și familiei pentru sprijinul pe care i l-au acordat de-a lungul timpului.
Tamara Buciuceanu_Premii”Cred că nu am trăit degeaba. Am lăsat ceva în urmă”, a adăugat aceasta, menționând că a Tamara_Buciuceanuînvățat că “demnitatea, cinstea și generozitatea se plătesc foarte scump”.
A fost distinsă cu titlul onorific de Societar de onoare al Teatrului Național București (14 aprilie 2004) și a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului din Capitală (4 septembrie 2011). De asemenea, în 2007, Zonta Club București, care are ca misiune promovarea femeilor din România, i-a acordat actriței premiul de excelență.
Tamara Buciuceanu-Botez a fost căsătorită timp de 34 de ani cu medicul anestezist Alexandru Botez (decedat în 1996). Cei doi soți nu au avut copii.
La 23 iunie 2014, președintele Traian Băsescu i-a acordat actriței Tamara Buciuceanu-Botez distincția Ordinul Național “Steaua României” — în grad de Cavaler, “în semn de înaltă apreciere, pentru remarcabilele interpretări artistice susținute pe cele mai importante scene din țară, pentru dragostea, dăruirea și talentul de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale”.
Tamara Buciuceanu Ordinul Coroana RomanieiÎn data de 23 octombrie 2014, intr-o ceremonie ce a avut loc la Castelul Peleș din Sinaia a primit din partea Casei Regale a României decorația Ordinul Coroana României în grad de Ofițer cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a Regelui Mihai I al României, decorație inmânată de Principesa Moștenitoare Margareta a României.Dupa eveniment a fost urmat un dineu care a avut loc în Sufrageria de Stat a Castelului Peleș. Printre personalitățile care au mai fost decorate s-au aflat Draga Olteanu-Matei și Stelian Tănase, președintele-director general al Televiziunii Române, care au primit Ordinul Coroana României în grad de Ofițer, și interpretele de muzică populară Sofia Vicoveanca și Maria Ciobanu, cărora le-au fost înmânate însemnele Ordinului Coroana României în grad de Cavaler.

Surse:
agerpres.ro
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twelve + sixteen =

+ 68 = 78

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum este corect – interregional sau inter-regional, nonvaloare sau non-valoare, …
Corespondenta la redactie