Tot ceea ce faceţi, să faceţi cu dragoste, că dragostea este coroana tuturor faptelor bune.

Cultivarea este ceea ce rămâne când încheiem cititul. Din nefericire, mulţi citesc ceva uşor, ca să le vină somnul, în timp ce lectura este ca să ne trezim.

Câtă nefericire există în lume! Când pe cineva îl doare şi se interesează de ceilalţi şi nu de sine, atunci el vede întreaga lume ca la radiografie, cu raze duhovniceşti…

Frica este consecinţa minciunii.

Câtă vreme trăieşte, omul are multă treabă de făcut pentru îmbunătăţirea sufletului lui şi are dreptul să dea examene duhovniceşti. Dacă moare şi nu trece, cade. Reexaminare nu există.

Pentru cei întru Hristos, diavolul seamănă cu un câine fără dinţi…

Dragostea şi smerenia sunt grele pentru diavol şi uşoare pentru om.

Dumnezeu face minuni când cineva participă cu inima sa la durerea celuilalt.

Răul înaintează puţin câte puţin. Dacă ar veni deodată, nu am fi inşelaţi.

Simplificaţi-vă viaţa ca să se îndepărteze stresul.

Cine? Femeile să nu aibă rezistenţă? Eu m-am minunat de multa lor rezistenţă. Femeia poate fi mai slabă cu trupul, poate avea mai puţine puteri trupeşti decât bărbatul, dar cu inima ce o are, dacă o pune în lucrare, are o astfel de rezistenţă, încât întrece şi puterea bărbătească. Bărbatul are putere trupească, dar nu are inima pe care o are femeia.

Cât de repede uită omul şi se pierde cu belşugul!

Ştii ce se întâmplă? Mulţi văd ce greutăţi le fac ceilalţi, iar nu cu ce îi îngreuiază ei pe alţii. Au pretenţii numai de la ceilalţi, nu şi de la ei înşişi. Însă logica vieţii duhovniceşti este să cercetezi cu ce anume îi îngreuiezi tu pe ceilalţi şi nu cu ce te îngreuiază alţii pe tine; să vezi ce anume îl odihneşte pe celălalt, iar nu ce te odihneşte pe tine. Oare pentru odihnă am venit în această viaţă? Pentru viaţă comodă? Nu am venit în această lume ca să petrecem bine, ci ca să scuturăm de pe noi tina păcatului şi să ne pregătim pentru cealaltă viaţă.

Când gândurile vă necăjesc, să nu le daţi absolut nicio importanţă. Lăsaţi câinii să latre!

Dumnezeu multora nu le dă copii, pentru ca astfel să iubească pe toţi copiii din lume ca pe ai lor şi să-i ajute la renaşterea lor duhovnicească.

Dumnezeu îngăduie greutăţi şi diferite încercări pentru ca oamenii să exerseze în răbdare.

Cineva m-a întrebat: “Ce uneşte mai mult pe bărbat cu femeia?”. “Recunoştinţa”, îi răspund. Unul iubeşte pe celălalt pentru ceea ce îi dăruieşte. Femeia îi dă bărbatului ei încrederea, devotamentul şi ascultarea sa. Iar bărbatul îi dă femeii siguranţa că o poate proteja.

Nu te fereşti de un inamic a cărui existenţă o ignori. Însă odată ce l-ai descoperit, nu mai are sens să se ascundă, aşa încât luptă cu tine la arătare.

În vremurile noastre, păcatul a devenit modă.

Femeia este doamna casei, dar şi o mare servitoare, iar bărbatul este stăpânul casei, dar şi hamalul ei.

Căderile te ajută să te cunoşti pe tine însuţi. Toate ies la suprafaţă şi încet, încet se face lucrarea cea bună.

Acela care are părere înaltă despre sine rămâne în ceaţa mândriei şi nu are nici sănătate duhovnicească, nici vizibilitate, de aceea nu poate vedea darurile celuilalt.

Pe cât poţi, să umbli smerit. Tot ceea ce faci, să faci cu sârguinţă, pentru Hristos, iar nu pentru a plăcea oamenilor sau din slavă deşartă, ca să auzi “bravo” de la oameni.

Câte mii de embrioni mor în fiecare zi! Avortul este un păcat înfricoşător. Este o ucidere, şi încă una mare, căci copiii mor nebotezaţi. Părinţii trebuie să înţeleagă că viaţa începe în clipa zămislirii.

Semnul că rugăciunea a fost bine primită este mângâierea dumnezeiască ce o simte omul după acea rugăciune.

Sfântul Paisie Aghioritul

Într-o Duminică, după Sfânta Liturghie Sfântul a auzit țipete în curtea mănăstirii. Un urs intrase în curtea mănăstirii, înspăimântându-i pe credincioși. Cuviosul s-a apropiat de urs si i-a zis: „Acum trebuie să pleci pentru că oamenii se tem. Să revii mâine, dar nu pe aici, ci pe poarta din spate”. Spre uimirea credincioșilor, ursul a plecat înapoi spre pădure. De atunci în fiecare luni, șapte-opt urși veneau la bucătăria mănăstirii unde erau hrăniți de Sfântul Paisie.
Cuviosul Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiţi părinţi care au vieţuit în Sfântul Munte Athos. Stareţul Paisie, după numele său de mirean Arsenie Eznepidis, s-a născut în Farasa Capadociei – Asia Mică, la 25 iulie 1924. A intrat în obştea Mănăstirii Esfigmenu din Sfântul Munte Athos în 1953, iar în anul următor a fost făcut rasofor, primind numele Averchie.
În Farasa, pe 7 august 1924, cu puțină vreme înainte de plecarea lor înspre Grecia (odată cu schimbul de populație de după primul război mondial), a fost botezat de către Sfântul Arsenie Capadocianul, care i-a pus la botez numele său. Pe 14 septembrie 1924 părinții lui ajunseră în portul Pireu. După ce au trecut prin multe greutăți și neajunsuri, zăbovind o scurtă vreme și în Kerkira, s-au stabilit în Konița, unde micul Arsenie a terminat școala primară. Până să meargă în armată, a lucrat ca tâmplar. În 1945 s-a înrolat în armată, unde s-a distins prin integritatea caracterului său, prin spiritul de sacrificiu, prin vitejie și prin însemnatul prinos de jertfă adus patriei, pe durata acțiunilor militare din timpului războiului civil. A fost lăsat la vatră în anul 1950.
După îndeplinirea serviciului militar, a vizitat Sfântul Munte, dar nu a putut rămâne aici. Revine și se stabilește definitiv în Athos (la Sfânta Mănăstire Esfigmenu) în 1953. Acolo, în 1954, a fost făcut rasofor și a luat numele de Averchie. În 1956, din pricina unor felurite situații, a fost silit să plece de la această mănăstire, cu binecuvântarea părintelui său duhovnicesc și să meargă la Sfânta Mănăstire Filotheu, unde viețuia ca monah și un unchi de-al său.
În 1956, a plecat la Mănăstirea Filotheu, urmând ca la 3 martie 1957 să fie făcut stavrofor, primind schima mică şi luând numele Paisie. Pe 12 iulie 1994, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, fiind înmormântat la mănăstirea din Suroti, lângă Tesalonic, potrivit dorinţei sale.
În 1966, s-a îmbolnăvit și a fost internat mai multe luni în Spitalul Papanicolau din Tesalonic, unde i-a fost extirpată o mare parte dintr-un plămân, din cauza existenței unor bronșectazii (dilatație a bronhiilor). Pe durata bolii l-au slujit măicuțele de la Mănăstirea Sfântului Ioan Evanghelistul și Teologul din Suroti, care în acea vreme încă nu erau călugărițe. De atunci, simțind o mare recunoștință față de aceste surori, pentru sprijinul lor, s-a angajat să le ajute la însemnata lucrare duhovnicească pe care tocmai o începeau, ridicarea Sfintei Mănăstiri. Odată cu temeliile clădirilor, a pus și temeliile cele duhovnicești. Astfel, Starețul s-a legat mult de Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul, pe care a iubit-o și pe care nu a părăsit-o nici după adormirea sa.
Pe la sfârșitul lui 1967, s-a dus la Katunakia (Muntele Athos) și s-a stabilit la Chilia Sfântului Ipatie a Mănăstirii Marea Lavră. În 1968, a mers la Mănăstirea Stavronikita, unde a ajutat la trecerea acesteia de la viața idioritmică la cea chinovial, precum și la punerea bazelor duhovnicești ale noii obști. Pe 10 septembrie 1968 a adormit în Domnul duhovnicul Starețului, cuviosul Tihon. L-a slujit în ultimele zile ale sale și, ascultându-i dorința, i-a urmat peste puțin timp (în 1 martie 1969) la Chilia Sfânta Cruce, unde a rămas până în 1979. În mai 1979, s-a înscris ca monah aparținând de Sfânta Mănăstire Kutlumuș și a preluat Chilia Nașterii Maicii Domnului – Panaguda, locul pe unde au trecut și au primit ajutor mii de suflete.

A săvârșit numeroase minuni după trecerea la Domnul.
În 22 aprilie 2017, Dimitrie Nikolopoulos în vârstă de 16 ani a căzut de pe acoperișul unei piscine din Xanthi. Fiind în comă de 8 zile, medicii nu îi mai ofereau nicio șansă de supraviețuire. Părinții copilului, au apelat astfel la părintele Ioannis, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe”-Koutsos din Xanthi care a adus fragmente din moaștele Sfântului și o parte din lucrurile care i-au aparținut cât timp a fost în viață. În urma rugăciunilor preotului și cu ajutorul Sfântului, Dimitrie a supraviețuit. De asemenea Sfântul a salvat copil de 6 ani al preotului Christos Tsantalis care a căzut de la etajul al treilea. Când a fost întrebat cine l-a prins, copilul a arătat spre icoana Sfântului Paisie.

A adormit întru Domnul la 12 iulie 1994, fiind îngropat în incinta Mănăstirii „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Suroti, lângă Tesalonic.
În sedinta din 13 ianuarie 2015, Sfântul Sinod a proclamat cu unanimitate canonizarea Cuviosului Paisie Aghioritul și înscrierea în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe a Greciei având data de pomenire 12 iulie. În Romania, Sfântul Sinod a adoptat înscrierea și în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române, începând cu 2016, a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul.
A făcut mai multe profeții despre al treilea război mondial și sfârșitul lumii.

Surse:
basilica.ro
ro.orthodoxwiki.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com