Văd doar oameni deştepţi, dar necinstiţi. La noi, gura bate scaunul, ca să nu zic altfel.

Femeia este cea mai mare minune pe care a lăsat-o Dumnezeu pe Pământ. Ea alege, ea cheamă, cucereşte şi domină.

Sigur, în societatea modernă, trebuie să ştii teatru ca să vinzi un produs. Pe vremuri, avocatura era în această postură.

Să vă spun ceva: vă iubesc!

Cred că sensul vieţii îl ştie doar Dumnezeu. Noi nu putem decât să încercăm să influenţăm niţel ce ne-a dat el. Asta e important, să slujim viaţa.

După părerea mea, vedetă este personajul care are cu ce să se legitimeze profesional, care are popularitate şi care caută să stimuleze mereu această imagine. Prezentatoarea de la meteo e? Dar fata cu sânii goi, pozată în porumb, e?

Cine naiba o fi inventat cârciuma? Unul deştept din preistorie, care a văzut că doi nu au unde să bea un pahar, aşa că i-a chemat la el şi a cerut să fie plătit pentru asta.

Eu joc teatru, pentru că nu ştiu să fac altceva! Dacă ştiam să montez prize, asta eram, electrician.

Actorii sunt ca nişte copii. Se bucură când primesc premii, se bosumflă când sunt criticaţi, indiferent ce carieră ai în urma ta.

Dacă aş lua viaţa de la început, nu ştiu dacă aş face la fel. Am avut şansa, dar şi neşansa unor roluri mari. Şansa este că am devenit apreciat, neşansa e că toate aceste roluri mi-au măcinat cumplit nervii.

Nu cred că există prieteni, ci doar momente de prietenie.

Sunt mâhnit. Nici vehement şi nici supărat. Mâhnit.

Vorbim cu toţii în vânt, pentru că nimic nu se schimbă. Aleg să nu mă mai implic în societate.

Ceea ce trăim este o telenovelă. Dar nici sensul peiorativ al ideii de telenovelă nu mai este suficient pentru ce trăim. E o manea. De prost gust. Lumea mă ştie mai degrabă pentru că am cântat cu Sanda Ladoşi şi mai puţin pentru Hamlet, Richard sau ce am mai făcut eu. Nu mă indignează asta, ba chiar privesc situaţia cu umor. Nu-mi doresc popularitate. Au alţii destulă.

Dacă teatrul e inima mea, atunci inima mea a fost cucerită treptat, în timp. Hmmm, am senzaţia că Dumnezeu m-a luat de păr şi m-a tras în sus.

Copiii de azi nu mai au respect pentru meserie. Nu ştiu cum să plece mai repede de acolo. E adevărat, au şi multe tentaţii. Joacă la TV, în reclame. Unii fac facultatea de teatru ca să ajungă prezentatori, manechini, secretare.

Eu îmi fac meseria aşa cum am pornit-o. Vin la teatru cu trei ore înainte de spectacol, repet textul, intru în stare. Numai Mitică Popescu face ca mine. Este şi el un maniac al teatrului.

Și, de 30 de ani, nu mi s-a întâmplat să joc cu sala goală. Dar publicul s-a schimbat, s-a pervertit. Vrea să râdă la teatru, lucru care a intrat subliminal în urma influenţei unor trupe ca “Vacanţa Mare”, “La bloc”.

Actorii tineri greşesc şi ei. Cred că şi dacă ar juca Hamlet ar vrea să facă lumea să râdă. Dacă tinerii se simt frustraţi de ce a zis Marin Moraru (că nu vede pe nimeni ca un demn urmaş al generaţiei sale), să arate, nu să-l critice!

Găsește-ți visul și urmează-ți drumul. Nimeni nu-i singur pe pământ.

Ștefan Iordache

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, clasa Dinu Negreanu, în 1963, dându-și în chip strălucit, examenul de licența cu rolul principal din ‘Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită’ de Bertolt Brecht. A debutat în cinematografie, în același an, în filmul ‘Străinul’, după romanul omonim al lui Titus Popovici, în regia lui Mihai Iacob. A fost începutul gloriei pe care a știut să și-o mențină timp de 40 de ani. Ștefan Iordache, unul dintre cei mai mari actori români de teatru, film și televiziune, s-a născut la 3 februarie 1941, în București. Ștefan Iordache și-a petrecut copilăria la Calafat, la bunicii din partea mamei, dar a venit cu părinții în capitală la o vârstă fragedă și și-a petrecut copilăria în continuare în cartierul Rahova din București, într-o familie de oameni simpli, care și-au dorit ca fiii lor să învețe carte. În școală a fost bun la matematică și științele exacte. Studiile teatrale nu au fost prima lui alegere. A dat la teatru abia după ce a picat, la 16 ani, examenul de admitere la Medicină. După acest eșec, întâmplarea a făcut să fie inclus în brigada artistică a unei cooperative. În anul următor, 1959, a dat la Teatru și a fost admis ultimul la IATC. A absolvit însă secția de Actorie a institutului printre primii și a avut o carieră artistică încununată de succes, până la sfârșitul vieții. Ultimul său rol a fost Prințul Potemkin, în piesa Ecaterina cea Mare, de George Bernard Shaw, pusă în scenă, în 2008 la Teatrul Național București.
A jucat pe scena Teatrului ‘C.I. Nottara’ până în 1977, la Teatrul ‘Mic’ până în 1990, apoi la Teatrul Național din Craiova. Pe scena acestor teatre a interpretat roluri remarcabile în: ‘Hamlet’, regia Dinu Cernescu; ‘Crimă și pedeapsă’, regia Sanda Manu; ‘O noapte furtunoasă’, montată de George Rafael — la ‘Nottara’; ‘Maestrul și Margareta’, regia Cătălina Buzoianu; ‘Emigranții’ de Mrözek, regia Mircea Daneliuc; ‘Amurgul burghez’ de Romulus Guga, regia Dan Pița — la Teatrul Mic; ‘Richard III’ și ‘Titus Andronicus’ de Shakespeare, ambele în regia lui Silviu Purcărete; ‘O scrisoare pierdută’ după Caragiale, regia Al. Tocilescu; ‘Barrymore’ de W. Luce, regia Gelu Colceag — la Teatrul Național din București; spectacolul ‘Lolita’, adaptare scenică după Nabokov de Mihaela Tonitza Iordache, regia Cătălina Buzoianu, la Teatrul Mic și tot la același teatru, alături de Mitică Popescu și Dana Dembinschi, a realizat un rol tulburător în ‘Alex și Morris’, în regia lui Gelu Colceag. Acestea sunt doar câteva repere ale strălucitei sale cariere.
A jucat în spectacolele muzicale: ‘Au fost odată două orfeline’, ‘Bună seara, domnule Wilde!’, ‘Adio, femei’.
A interpretat mai multe melodii singur sau în duet cu Sanda Ladoși. Astfel în anul 1995 apare la Casa de Discuri Roton, CD-ul „… între noi mai e un pas” în care toate melodiile sunt compuse de Dan Iagnov. „… între noi mai e un pas” (compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei, interpreți Ștefan Iordache-Sanda Ladoși), „Eu vreau să-ți spun că te ador” (compozitor Dan Iagnov, textier Eugen Rotaru, interpreți Ștefan Iordache-Sanda Ladoși), „În noi visează un copil” (compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei, interpreți Ștefan Iordache-Sanda Ladoși), „Il est tard de partir” (compozitor Dan Iagnov, textieră Rodica Grigoriu, interpreți Ștefan Iordache-Sanda Ladoși). Pe același disc apare și duetul Ștefan Iordache – Elena Cârstea în cântecul „Cântec de Crăciun” (compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei). Cântecele „Dar vei veni” (compozitor Dan Iagnov, textier Dan V. Dumitriu) și „De câte ori pe înserat” (compozitor Dan Iagnov, textier Miron Radu Paraschivescu) Ștefan Iordache le cântă solo. În anul 2006 apare la Casa de Discuri OVO MUSIC CD-ul „Best of Dan Iagnov” în care o serie de cântece sunt interpretate de Ștefan Iordache fie în cuplu fie solo: „Eu vreau să-ți spun că te ador” (compozitor Dan Iagnov, textier Eugen Rotaru, interpreți Ștefan Iordache-Sanda Ladoși), „În noi visează un copil” (compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei, interpreți Ștefan Iordache – Sanda Ladoși), „Cântec de Crăciun” (compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei, interpreți Ștefan Iordache – Elena Cârstea), „Sunt doar un poet” (compozitor Dan Iagnov, textier Eugen Rotaru, interpret Ștefan Iordache), „Între noi mai e un pas” (compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei, interpreți Ștefan Iordache – Sanda Ladoși).
În anul 2007 Ștefan Iordache înregistrează un disc de autor intitulat „Magazinul meu de vise” la Casa de Discuri Roton.

Toate melodiile sunt compuse de Dan Iagnov pe versuri de Andreea Andrei: „Nu știam că te iubesc atât de mult”, „Mai mult decât oricând”, „Ah femeia!”, „Trecătorul”, „Viața noastră este un tangou”, „Ți-am dăruit o floare”, „Nu te întreb” și „Magazinul meu de vise”. Trei dintre cântece sunt în duet cu Monica Anghel: „Mai mult decât oricând”, „Viața noastră este un tangou” și „Nu te întreb”. Cântecul „Nu știam că te iubesc atât de mult” Ștefan Iordache i l-a dedicat soției sale Mihaela Tonitza.

În 2003, a înregistrat, alături de Gheorghe Dinică și alți câțiva prieteni, un disc cu muzică de petrecere, ‘Cântece de petrecere’.

La 24 mai 2007, actorul a lansat un nou album muzical intitulat ‘Magazinul de vise’, la realizarea căruia a lucrat împreună cu Monica Anghel. Dintre cele opt piese, toate compuse de Dan Iagnov, amintim: ‘Nu știam că te iubesc atât de mult’ sau ‘Ah, femeie!’, iar melodiile ‘Mai mult decât oricând’, ‘Viața noastră este un tangou’ și ‘Nu te întreb’ sunt interpretate în duet cu solista Monica Anghel.
De altfel, în ultimul său interviu, Ștefan Iordache spunea că ”Lumea mă știe mai degrabă pentru că am cântat cu Sanda Ladoși și mai puțin pentru Hamlet, Richard sau ce am mai făcut eu. Nu mă indignează asta, ba chiar privesc situația cu umor. Nu-mi doresc popularitate. Au alții destulă.”(Jurnalul Național, 28 iulie 2008).

A fost protagonist în peste 40 de filme, între care se numără: ‘Un film cu o fată fermecătoare’ (1966, regia L. Bratu), ‘Ediție specială’ (1977, regia M. Daneliuc), ‘Bietul Ioanide’ (1979, regia D. Pița), ‘Înghițitorul de săbii’ (1981, regia A. Visarion), ‘De ce trag clopotele, Mitică?’ (1982, regia L. Pintilie), ‘Glissando’ (1982, regia M. Daneliuc), ‘Noi, cei din linia întâi’ (1985, regia S. Nicolaescu), ‘Noiembrie, ultimul bal’ (1987, regia D. Pița), ‘Hotel de lux’ (1991, regia D. Pița), ‘Cel mai iubit dintre pământeni’ (1992, regia Ș. Marinescu), ‘Oglinda — Începutul adevărului’ (1993, regia S. Nicolaescu), ‘Eu sunt Adam’ (1996), ‘Omul zilei’ (1997, regia D. Pița), ‘Faraon’ (2003, regia Sinisa Dragin), ‘Ticăloșii’ (2007, regia Șerban Marinescu).
În octombrie 2004 a fost lansată cartea-album ‘Regele scamator. Ștefan Iordache’, scrisă de criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu și ilustrată de Sorin Ilfoveanu, un volum de o calitate și o valoare incontestabile, o mărturisire a actorului Ștefan Iordache făcută cu dragoste despre viață, despre oameni, despre teatru și, în același timp, un spațiu plin de confesiuni și întâmplări inedite.
Activitatea sa, ca actor de teatru și film, a fost răsplătită cu numeroase premii: Karlovy Vary 1964 (‘Străinul’), ACIN 1978 (‘Ediție specială’), ACIN 1984 (‘Glissando’), ACIN 1989 (‘Noiembrie, ultimul bal’), Premiul UNITER pe anul 2001 pentru cel mai bun actor, pentru rolul titular din ‘Barrymore’. A fost distins cu Premiul Academiei Române pentru întreaga activitate (2003). În cadrul celei de-a 5-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), Ștefan Iordache a primit Premiul de Excelență în cinematografia românească (10 iunie 2006).
S-a stins din viață, la Viena, la 14 septembrie 2008, și a fost înmormântat în comuna Gruiu de lângă București, acolo unde Ștefan Iordache și soția sa Mihaela Tonitza Iordache (d. 13 martie 2010) aveau o casă.
Din aprilie 2012, regretatul actor Ștefan Iordache are o stea post-mortem pe Walk of Fame-ul autohton, aleea celebrităților aflată în Piața Timpului din Capitala, pentru extraordinara sa cariera.
În 2011, când actorul ar fi împlinit, la 3 februarie, 70 de ani, Șerban Marinescu, regizorul care l-a distribuit pe Ștefan Iordache în multe dintre filmele sale, i-a dedicat artistului documentarul ‘Autoportret’. Filmul care cuprinde o selecție din peste 80 de interviuri este, în viziunea regizorului Șerban Marinescu, un ‘regal” Ștefan Iordache — o față mai puțin știută a artistului — un prilej de-a oferi și altora, puțin, din privilegiul pe care l-am avut, lucrând împreună mai bine de treizeci de ani (Adevărul, 26 ianuarie 2011).
“Ștefan era un actor complex, o minte strălucită care completa talentul dat de Dumnezeu cu o personalitate năucitoare.”, spunea Șerban Marinescu.

Surse:
agerpres.ro
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com