Vineri, 12 septembrie, vreme frumoasă și caldă
Vineri, 12 septembrie, deși vor marca o scădere ușoară, valorile termice vor caracteriza în continuare o vreme caldă pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, izolat ploi slabe de scurtă durată și posibil descărcări electrice, în prima parte a intervalului în regiunile estice, iar din orele amiezii în vestul teritoriului și la munte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare în jumătatea vestică, în deltă, precum și în zona montană. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 și 30 de grade, iar minimele între 7 grade în estul Transilvaniei și 19 grade pe litoral.
În Oltenița, vremea se va menține frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade, iar cea minimă va fi de 14…16 grade.
Lasă un răspuns