Viorica Lincu, noul medic de ambulanță de la Oltenița, între alinarea suferinței pacienților și performanță
Laura Suzeanu
Stația de Ambulanță din Oltenița are medic de intervenții.
De profesie chirurg, Viorica Lincu a preferat după mai bine de 10 ani de chirurgie să se îndrepte spre serviciul de urgență, fiind socotită un medic extrem de competent. Asistentele de ambulanță și pacienții pe care medicul i-a stabilizat în situații critice, spun că această doctoriță vindecă.
Viorica Lincu are 52 de ani și este absolventă a Universității de Medicină și Farmacie București. Deține cursuri de competență în urgență ca medic de intervenții. Pentru asistentele de pe Ambulanța Oltenița, doctor Lincu este o binecuvântare și o necesitate, căci serviciul avea nevoie ca de oxigen de specialist pe ambulanță. Medicul iubește foarte mult ceea ce face, este muncitoare, responsabilă, dedicată carierei sale și pacienților, are compasiune față de cei pe care îi salvează, stabilizează, față de cei cărora vrea să le câștige încrederea. Pentru Viorica Lincu, normele medicale reprezintă o cultură proprie pe care o respectă, iar atașamentul la Jurământul lui Hipocrate este sfânt. Știe să asculte pacienții față de care își arată permanent disponibilitatea, simțul datoriei. O comunicare slabă cu pacientul este una nefericită, căci poate produce în lanț o serie de ”dezastre”: diagnostic pus greșit, intervenție care să schimbe un destin ori să împiedice administrarea medicamentelor potrivite. Iar Viorica Lincu este conștientă de toate acestea. Și mai știe că fără comunicare, un medic se îndepărtează de meseria pe care a ales-o.
Asistentele Serviciului de Ambulanță Oltenița sunt recunoscătoare doctoriței care a venit la Ambulanța Oltenița exact când era mare nevoie. Una dintre ele ne declară că este un medic atât de serios și de pregătit, încât pot face și intervenții chirurgicale la domiciliu. Este extrem de competentă profesional, are inițiativă, acționând profesionist, cu răbdare și responsabil în cele mai critice momente. Viorica Lincu intervine pe Ambulanța Oltenița în cele mai grele cazuri și se află la datorie zilnic, alături de asistenți, de la ora 7 la ora 14,00, de luni până vineri.
Ambulanța Oltenița avea nevoie de medic, însă unul singur nu este suficient pentru aria sa de acoperire, care se întinde pe circa 30 de km.
Serviciul de ambulanță este extensia medicinei de urgență în teren. Ambulanța Călărași este un serviciu public de importanță strategică, cu personalitate juridică, aflat în coordonarea departamentului de specialitate din Ministerul Sănătaţii şi a Direcţiei de Sănătate Publică Călărași. Asigură un flux continuu de asistență medicală de urgență prespitalicească.
În cadrul ambulanței județene funcționează și stația din Oltenița, unde intervin 15 asistenți medicali cu 18 ambulanțieri. Există 3 Autosanitare de tip B1/B2 și o Autosanitară A1/A2. Sunt 3 asistenți de urgență care se schimbă zilnic iar trusele medicale sunt dotate cu medicamente şi materiale sanitare, conform nivelului de competență ale fiecărui echipaj.
“Accesul la numărul de urgență 112 și în general la serviciile telefonice de urgență reprezintă o cerință importantă pentru cetățenii europeni. Numărul unic de apel 112 este un prim exemplu al modului în care reglementările europene din domeniul telecomunicațiilor au avut un impact direct asupra fiecărui cetățean european. Este important ca cetățenii să aibă încredere în serviciile oferite la apelarea 112.” (Comisia Europeană)
Hipocrate știa că medicina înseamnă empatie, când a spus că ”acolo unde este iubită arta medicinei, există și o dragoste pentru umanitate”. Iar medici precum Viorica Lincu înțeleg asta cel mai bine.