Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Vreme caniculară în această săptămână

Vremea se va menţine călduroasă în această săptămână, caniculară în unele zone, cu temperaturi de până la 34 de grade Celsius, în timp ce în perioada 2-8 septembrie 2019 valorile termice vor fi într-o uşoară scădere.

MUNTENIA

În special în prima săptămână, vremea va fi călduroasă, local caniculară în perioada
26-29 august când media temperaturilor maxime se va situa în jurul a 34 de grade. Apoi
aceasta va scădea ușor și treptat, până pe 1 septembrie, spre 30 de grade. În cursul celei dea
doua săptămâni, mediile maximelor termice diurne vor oscila ușor în jurul a 29 de grade. În
prima săptămână, media minimelor termice se va situa în jurul a 17 grade. Ulterior, minimele
termice vor scădea ușor și treptat, urmând ca media lor să oscileze ușor în jurul a 14 grade.
Probabilitatea de apariție a ploilor în general slabe, posibil însoțite de descărcări
electrice va fi mai ridicată în intervalul 5-7 septembrie.

LA MUNTE

Media maximelor termice se va menține ușor peste 20 de grade până în data de 29 august. Apoi această medie va scădea ușor, spre 19 de grade pe 1 septembrie. Ulterior, variațiile de la o zi la alta vor fi nesemnificative, în jurul valorii medii de 18 grade. Temperaturile minime vor avea o evoluție similară, astfel că media lor se va menține în jurul a 12 grade până pe 31 august. Ulterior ea urmează să scadă ușor și treptat spre o medie de 9 grade la sfârșitul intervalului celor două săptămâni de prognoză.

Probabilitatea de apariție a ploilor, mai ales averse însoțite de descărcări electrice va fi ridicată în intervalele 26-28 august, 30 august-1 septembrie și 4-8 septembrie.

Prognoza meteo pentru toate regiunile – AICI

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie