A avea mult înseamnă adesea a stăpâni puțin.

În iubire, totul se schimbă, toate devin însemnate: dintr-un nimic se naște un colos.

Puţini sunt oamenii care-au învăţat să preţuiască prietenia.

Dezvaţă-te să respecţi faţada până ce n-ai văzut interiorul.

Ca să fii respectat, începe prin a te respecta.

Un leneș sau un incapabil se răzbună cu scuza morală că n-a avut noroc.

Nu-i primejdios omul care te urăște și se războiește cu tine. Pe el știi de unde să-l apuci.

De la intenție la realizare e de parcurs obstacolul imens al posibilității.

Nu e destul să fii bun. Trebuie să fii bun de ceva.

Tinerețea n-are nevoie să fie frumoasă ca să fie divină.

Orice viață de om începe de mai multe ori.

Nefericirea oamenilor vine din ușurința cu care se lasă păcăliți.

Speranța este un vis cu ochii deschiși.

Moara sperantelor merge de mii de ani.

Nu te teme că ai să ajungi prea târziu un scop, dacă ai plecat și cu un scop în drumul tău.

Pentru ca o idee să trăiască, n-ajunge să-i puie un miez de geniu scriitorul. Îi trebuie ideii contribuția de minte și bunăvoință a cititorului.

Versul va rămâne veșnic o înaltă țintă literară.

Opera aparent valoroasă a unui om de nimic nu poate decât să fie o prefăcătorie, obținute prin tertipurile infinite ale intelectualului scamator.

Toți oamenii de mare calitate din istoria lumii au fost oameni modești.

Câteodată, o aluzie la dispariția noastră e destinată să rectifice eroarea eternității.

Omului îi place să se mintă și să fie mințit, și când nu-l mai minte nimeni și nimic, se dezorganizează.

Tudor Arghezi

Tudor Arghezi este azi unul dintre autorii canonici ai literaturii române şi unul dintre cei mai apreciaţi scriitori pe care i-a dat vreodată România modernă. Opera sa poetică este relativ bine cunoscută de către publicul larg, chiar şi numai pentru faptul că ea se studiază intens în şcoli.

Tudor Arghezi – sau, pe numele său adevărat, Ion M. Theodorescu – se naşte la Bucureşti în mai 1880, şi debutează în presa literară timpuriu, la doar 16 ani, într-o publicaţie condusă de Alexandru Macedonski. Utilizează pentru prima oară pseudonimul de Arghezi în anii 1897-1899, când publică proză şi poezii în Revista Modernă şi Viaţa nouă. Încă de la început, tănârul scriitor s-a simţit atras de poezia modernistă, cu precădere de simbolism. Macedonski spunea despre el în acei primi ani de creaţie că: “Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini și idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi și in străinătate, ca o culme a poeticii și a artei.”

La 19 ani Arghezi a intrat la mănăstirea Cernica, de unde pleacă patru ani mai târziu. Este ciudat să ni-l imaginăm pe autorul faimoşilor Psalmi ca luând-o serios pe calea călugăriei: să ne amintim versurile psalmilor săi: „Singuri, acum în marea ta poveste,/ Rămân cu tine să mă mai măsor,/ Fără să vreau să ies biruitor./ Vreau să te pipăi şi să urlu: Este!”
A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română. Pseudonimul Arghezi provine, explică însuși scriitorul, din Argesis – vechiul nume al Argeșului. Ovid S. Crohmălniceanu propunea în studiul consacrat operei poetului din Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale o altă explicație, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie și Geza. Arghezi este unul dintre autorii canonici din literatura română.
A fost un admirator al simbolismului și a altor curente aparținătoare (cum ar fi Secesiunea vieneză) polemizând în articolele vremii cu George Panu de la Junimea’ asupra atitudinii critice a celui din urmă privind Literatura modernistă.
In 1927 apare cu mare întârziere prima sa carte de poezii “Cuvinte potrivite”, iar un an mai târziu tot sub direcția sa, apare ziarul “Bilete de papagal”. După această dată, Tudor Arghezi va publica mai multe volume de versuri, romane, nenumărate articole. Va impune în literatura română ca specie literară tableta. În 1929 publică prima sa carte de proza, “Icoane de lemn”. În 1931 va publica placheta de versuri “Flori de mucigai” legată, ca și “Poarta neagră”, de anii de detenție. Tot acum, pentru copii, publică volumul în proza “Cartea cu jucării”, inaugurând o direcție secundară în creația scriitorului, ce va continua, mai apoi, cu poemele știute de școlari: “Cântec de adormit Mitzura”, “Buruieni”, “Mărțișoare”, “Prisaca”, “Zdreanță” s.a. Manualele școlare cuprind multe creații ale sale destinate copiilor din toată lumea. În 1934 publică romanul “Ochii Maicii Domnului” , tema principală fiind dragostea materna și devotamentul filial. Continuă să scrie poeme și în 1935 publică volumul “Versuri de seară”. În 1936 apare “Cimitirul Buna-Vestire”, roman, dar care poartă subtitlul “poem”. În 1942 vede lumina tiparului romanul “Lina”, de fapt un lung poem în proză. În 1943, sub genericul “Bilete de papagal” (ziarul “Informația zilei”) publică îndeosebi pamflete usturătoare, pentru care e cercetat de poliție. La 30 septembrie, apare pamfletul “Baroane”, în care îl atacă pe ambasadorul german von Kilinger.

Pentru activitatea sa remarcabilă în literatură primește prima oară în 1936, la egalitate cu George Bacovia și a doua oară în anul 1946, Premiul Național de Poezie. În anul 1955 este ales membru al Academiei Române, este distins cu numeroase titluri și premii, iar în anul 1965 primește Premiul Internațional Johann Gottfried von Herder. A fost sărbătorit cu prilejul zilelor de naștere la 80 și, respectiv 85 de ani, ca „poet național”.

Arghezi moare în 1967, beneficiind de funeralii naţionale. După zeci de ani de oscilări între diverse regimuri, după 10 ani de recluziune şi respingere, după compromisul făcut cu autorităţile comuniste, Tudor Arghezi a murit considerat unul din marii poeţi naţionali.

Surse : historia.ro, ro.wikipedia.org