Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

A lupta împotriva destinului nostru ar fi o luptă ca şi cum un snop de grâu s-ar opune secerii.

A lupta împotriva destinului nostru ar fi o luptă ca şi cum un snop de grâu s-ar opune secerii.

Una peste alta erau o pereche fericită; suportau atât de uşor lanţul, încât nu merita osteneala de a-l rupe.

Spinii pe care i-am cules vin de la copacul pe care l-am plantat.

Cei care mor pentru o cauză măreaţă nu eşuează niciodată.

Mândria este calea care duce la libertate.

Amintirea fericirii nu aduce fericire în plus; amintirea durerii înseamnă mai multă durere.

Timpul, cel care ne corectează atunci când judecata noastră dă greş.

Memoria omului a fost destinată să fie un depozit de lucruri scumpe, nu un coş de gunoi.

Este o josnică părăsire a raţiunii să renunţăm la dreptul nostru de a gândi – ultimul şi singurul nostru loc de refugiu.

Toate persoanele diforme sunt foarte îndrăzneţe.

Fiecare sărut sincer provoacă un mic cutremur de pământ.

Am marea speranţă că ne vom iubi toată viaţa, ca şi cum nu ne-am fi căsătorit niciodată.

Bietul câine, în viaţă cel mai credincios prieten. Primul care te întâmpină, cel dintâi care te apară.

Care-i durerea cea mai mare care aşteaptă vârsta? Ce întipăreşte cuta mai adânc pe frunte? Să vezi fiecare fiinţă iubită ştearsă de pe pagina vieţii şi să fii singur pe pământ, cum sunt eu acum.

Iubirea nu aduce nici un dar mai generos decât aripile sale.

Dacă sunt un prost, cel puţin sunt unul care se îndoieşte şi nu invidiez pe nimeni pentru certitudinea înţelepciunii sale de dânsul aprobată.

Dar ce este speranţa? Nimic altceva decât un machiaj pe faţa Existenţei; cea mai mică atingere a adevărului îl dă deoparte şi apoi zărim cu ce prostituată cu obrajii scobiţi ne-am ales.

Toată istoria lumii atestă că, de când cu mărul Evei, fericirea omului depinde doar de merinde.

Bărbatul nu trăieşte numai pentru iubire. Pentru femeie însă, iubirea este însăşi raţiunea de a fi.

Căsătoria provine din dragoste aşa cum şi oţetul provine din vin.

La un amant, pasiunea e preţuită drept o simţire strălucitoare. Dar la un soţ, e socotită obiect conjugal.

Deşi de moarte straşnic ne ferim, totuşi un sfert din viaţă noi dormim.

Cu o moarte se sfârşeşte orice tragedie, cu o căsătorie, orice comedie.

George Gordon (Lord Byron)

Printre cele mai cunoscute opere ale sale sunt poemele narative Pelerinajul lui Childe Harold și Don Juan. Cel din urmă a rămas incomplet din pricina morții poetului. Faima lui se datorează nu numai operei, ci și vieții sale, trăită în extravaganță, cu numeroase povești de dragoste, datorii, despărțiri, acuzații de incest și sodomie. El a fost descris de către Lady Caroline Lamb ca „un om nebun, rău și periculos a-l cunoaște”. A fost un lider regional al organizației revoluționare Carbonari din Italia în revolta lor împotriva Austriei și mai târziu a călătorit pentru a lupta împotriva turcilor în Războiul de independență al Greciei, fapt pentru care grecii îl consideră un erou național.
George Gordon Noel Byron, al VI-lea Baron Byron s-a născut pe 22 ianuarie 1788, la Londra. Este este unul dintre cei mai cunoscuți poeți romantici englezi, alături de Percy Bysshe Shelley și John Keats, contemporani ai săi.
Tatăl său, căpitanul John „Jack Nebunul” (Mad Jack) Byron a fost fiul vice amiralului John „Vreme Rea” (Foulweather) Byron și al Sophiei Trevanion. Bunicul său, din partea tatălui, a fost fratele mai mic al celui de-al V-lea Baron Byron cunoscut ca „Lordul Imoral” (The Wicked Lord), descendent al regelui Edward al III-lea al Angliei.
Mama sa, Catherine Gordon, moștenitoare a familiei Gight din Aberdeenshire, Scoția, a fost fiica lui George Gordon of Gight, descendent al regelui Iacob I al Scoției. Acest bunic s-a sinucis în 1779, iar mama lui a fost nevoită să-și vândă moșiile și titlul nobiliar pentru a-i plăti datoriile. Byron a fost botezat George Gordon după bunicul său din partea mamei.
Fiica sa legitimă Augusta Ada Byron, ulterior Ada Lovelace, cunoscută matematiciană britanică, a colaborat cu Charles Babbage la realizarea motorului analitic, predecesorul calculatorului modern.
Copil fiind, a fost cunoscut ca George Noel Gordon. S-a născut cu o malformație a piciorului drept, care i-a cauzat un șchiopătat ușor. Acest handicap și speranțele deșarte că situația se poate remedia i-au făcut viața mizerabilă (se presupune că din această cauză ar fi devenit dependent de laudanum).
Părinții lui s-au despărțit înainte de nașterea sa. Se presupune că John Byron s-ar fi căsătorit cu Catherine din motive materiale, iar când aceasta ar fi rămas fără bani, a părăsit-o.
Byron s-a născut într-o casă pe strada Holles în Londra și a fost botezat la biserica Sf. Marylebone. La scurt timp după naștere, Catherine s-a mutat înapoi în Scoția, crescându-și fiul în Aberdeen. Aici a urmat cursurile Școlii de Gramatică de unde se spune că a fost dat afară când s-a aflat că este homosexual.
De asemenea, chiar Byron povestea mai târziu, că în această perioadă doica lui, May Gray, i-ar fi făcut avansuri sexuale pe când avea doar nouă ani. Această experiență și dragostea lui pentru verișoarele sale Mary Duff și Margaret Parker au pus amprenta în comportamentul său ciudat față de femei.
La vârsta de 10 ani (21 mai 1798), Byron a moștenit titlul și moșiile de la fratele bunicului său „Lordul Imoral”, devenind astfel al VI-lea baron Byron. Mama sa l-a dus în Anglia, iar băiatul s-a indrăgostit de încăperile misteriose și întinsele terenuri de la Newstead Abbey, Nottinghamshire, Anglia dăruite familiei Byron de către regele Henric al VIII-lea, unde a locuit sporadic, deoarece în perioada adolescenței această moșie a fost închiriată lordului Grey de Ruthyn.
În august 1799 Byron urmează cursurile „academiei” din Dulwich Grove unde l-a avut profesor pe William Glennie, originar din Aberdeen, până în aprilie 1801. Din1801 urmează cursurile școlii Harrow până în iulie 1805. Apoi din octombrie 1805 urmează cursurile Colegiului Trinity din Cambridge. În perioada studiilor la Cambridge (noiembrie 1806) a publicat primul volum de poezie, încurajat și ajutat de prietena sa din Southwell, Nottinghamshire, Elisabeth Pigot. Volumul intitulat Piese fugare editat de către Ridge din Newmark, a fost retras rapid de pe rafturile librăriilor și ars la sfatul reverendului Thomas Beecher, deoarece conținea versuri mult prea senzuale, în particular poezia „Mariei”.

Primul volum de poezie publicat, Ceasuri de răgaz (Hours of Idleness), a apărut în 1807. O critică sarcastică a cărţii, apărută în The Edinburgh Review, l-a făcut să treacă la represalii în 1809, când a publicat un cuplet satiric, Barzi englezi şi critici scoţieni (English Bards and Scotch Reviewers), în care ataca scena literară contemporană. Această lucrare i-a adus primele laude. În 1809, când a devenit major, şi-a ocupat locul în Camera Lorzilor, apoi s-a îmbarcat împreună cu Hobhouse într-un mare tur al Europei. Au fost mai întâi la Lisabona, au trecut prin Spania, iar apoi, prin Gibraltar şi Malta, au ajuns în Grecia, unde s-au aventurat până la Ioannina şi Tepelene, în Albania. În Grecia, Byron a început să scrie
Pelerinajul lui Childe Harold, continuându-l şi la Atena.
În iunie 1807 publică volumul Ceasuri de trândăvie, în care sunt incluse poezii din volumul anterior alături de lucrări mai recente. Lucrarea Barzi englezi și critici scoțieni a stârnit furia anumitor literați menționați, încât unii dintre ei l-au provocat pe Byron la duel. Apoi, în edițiile ulterioare, era considerat onorabil să fi pomenit în această prestigioasă lucrare. În martie 1810 a navigat împreună cu Hobhouse către Istanbul, a vizitat situl Troia şi a înotat în Hellespont (actualmente Dardanele), ca o imitare a lui Leandru.
Şederea în Grecia i-a lăsat o impresie de durată. Deschiderea şi francheţea grecilor contrasta puternic cu rezerva şi ipocrizia englezească şi l-a ajutat să-şi lărgească vederile despre oameni şi maniere. A fost încântat de strălucirea şi toleranţa morală a poporului.
Byron și-a început călătoria în Portugalia, unde a fost încântat de orașul Sintra pe care l-a descris într-o scrisoare către prietenul său Francis Hodgson drept cel mai frumos loc din lume, iar în Pelerinajul lui Childe Harold l-a descris drept „rai glorios”. Apoi din Spania, prin Gibraltar a călătorit către Malta. Din Malta a navigat spre Grecia acostând la Preveza. A fost și în Albania, vizitându-l pe Ali Pașa din Ioannina.
În perioada cât a stat în Atena l-a cunoscut pe Nicolo Giraud, în vârstă de 15 ani, care i-a devenit prieten intim și de la acesta Byron a învățat italiana. Urmare a acestei prietenii Byron l-a trimis pe Nicolo la studii la o mănăstire în Malta și l-a trecut în testamentul său, drept moștenitor a 7000 de lire. Ulterior, această dorință testamentară a fost anulată.
În 14 iulie 1811 se reîntoarce în Londra. Mama sa a murit înainte ca el să ajungă la ea, la Newstead. Are primele contacte cu John Murray, viitorul său editor și cu Thomas Moore, bunul său prieten de mai târziu. Mama sa moare la Newstead la 1 august.
La 27 februarie 1812 rostește primul său discurs în Camera Lorzilor, iar în 29 februarie, John Murray îi publică primele două Cânturi din Pelerinajul lui Childe Harold, care îl fac celebru “peste noapte”, cum avea să declare Byron mai târziu.
În urma popularităţii imense a lui Childe Harold, Byron a devenit o vedetă în cercurile whig. Frumosul poet a intrat într-o aventură cu pasionala şi excentrica Lady Caroline Lamb, iar scandalul unei fugi pe ascuns a fost cu greu evitat de prietenul său, Hobhouse. Locul lui Lady Lamb a fost apoi luat de Lady Oxford, care a încurajat radicalismul lui Byron. În primăvara lui 1813, se pare că Byron a ajuns să aibărelaţii intime cu sora lui vitregă, Augusta, care se măritase cu colonelul George Leigh. Apoi a flirtat cu Lady Frances Webster, pentru a masca legătura sa primejdioasă. Agitaţia stârnită de aceste două iubiri şi sentimentele amestecate de vinovăţie şi exaltare pe care le avea Byron se reflectă în seria de versuri orientale, mohorâte şi pline de remuşcări, pe care le-a scris în această perioadă: Ghiaurul (The Giaour, 1813), Mireasa din Abydos (The Bride of Abydos, 1813),Corsarul (The Corsair, 1814), vândut în zece mii de exemplare în ziua publicării, şi Lara (1814).
Încercând să scape de aceste aventuri prin căsătorie, în septembrie 1814 Byron a cerut-o în căsătorie pe Anne Isabella (Annabella) Milbanke. Nunta a avut loc în ianuarie 1815, iar în decembrie 1815 Lady Byron a născut o fetiţă, Augusta Ada. Căsătoria era condamnată din start, din cauza prăpastiei dintre Byron şi soţia sa, lipsită de imaginaţie şi de umor; iar în ianuarie 1816 Annabella l-a părăsit pe Byron, plecând la părinţii ei, răspândind zvonuri despre relaţia lui cu Augusta Leigh şi despre bisexualitatea sa. Cuplul a obţinut o separare legală.
În decembrie 1813 scrie Melodii ebraice. Pe 25 aprilie 1816, Byron părăsește Anglia pentru totdeauna.
În Belgia vizitează câmpul de luptă de la Waterloo, apoi călătorește în sus pe Rin; își petrece vara în Elveția împreună cu poetul Percy Bysshe Shelley, a soției acestuia, Mary Godwin și a tinerei Claire Clairmont, sora vitregă a lui Mary. Locuind în vila Diodati, lângă Geneva, în vara lui 1816 finalizează Cântul al III-lea din Pelerinajul lui Childe Harold, scrie Prizonierul din Chillon și începe să lucreze la poemul dramatic Manfred.
Byron evocă în mod memorabil asocierile istorice ale fiecărui loc pe care Harold îl vizitează, făcând descrieri ale bătăliei de la Waterloo (al cărei loc fusese vizitat de Byron), ale lui Napoleon şi Jean-Jacques Rousseau, preum şi ale munţilor şi lacurilor Elveţiei, în versuri care exprimă stări
sufleteşti de mari aspiraţii, dar şi de mare melancolie
. O vizită la Oberlandul din Berna i-a furnizat scena pentru drama poetică de factură faustică Manfred (1817), al cărei protagonist reflectă gândurile negre cauzate de vinovăţie ale lui Byron, dar şi frustrările resimţite de un spirit romantic damnat de reflecţia că omul e „jumătate colb, jumătate zeu, deopotrivă necroit nici pentru mocirle, nici pentru tării”.
La sfârşitul verii, Shelley şi ai lui au plecat în Anglia, unde Claire a născut-o pe fiica nelegitimă a lui Byron, Allegra, în ianuarie 1817.


În octombrie, Byron a plecat în Italia cu Hobhouse. S-au oprit la Veneţia, unde Byron s-a simţit ca peştele în apă datorită obiceiurilor şi moralei laxe a italienilor şi a început o aventură cu Marianna Segati, soţia proprietarului lor.
În februarie 1818 apare Beppo, iar în aprilie Cântul IV din Pelerinajul lui Childe Harold. Încheie poemul Mazeppa și începe să lucreze la poemul satiric de mari proporții, Don Juan, al cărui prim
cânt îl încheie în septembrie.
În anul 1820 locuiește la Ravenna, în palatul Guiccioli. Continuă Don Juan. Traduce primul Cânt din Morgante Maggiore și Francesca da Rimini. Încheie Profeția lui Dante și scrie drama poetică Marino Faliero, Doge al Veneției. Face o vizită familiei Gamba la Filetto și este implicat în mișcarea revoluționară a Carbonarilor, împotriva jugului austriac.

În 1823 scrie Epoca de bronz și Insula. Devine membru al Comitetului grec de la Londra, iar la 14 iulie pleacă spre Grecia împreună cu fratele Teresei Guiccioli, Pietro Gamba. Este primit în Cephalonia ca un adevărat erou. Se îmbolnăvește grav după o excursie făcută la Ithaca. La 30 decembrie pornește spre Missolonghi. Sunt publicate Cânturile VI-XIV din Don Juan.
Don Juan nu a fost terminat. Byron a scris 16 cânturi şi l-a început pe al 17-lea, înainte să se îmbolnăvească şi să moară. În acest poem a reuşit să se elibereze de melancolia excesivă a lui Childe Harold şi să dezvăluie şi alte faţete ale caracterului şi personalităţii sale – ironia satirică şi viziunea unică a discrepanţei mai degrabă comice decât tragice dintre realitate şi aparenţă.
În 1818, Shelley şi alţi vizitatori au descoperit că Byron se îngrăşase, că părul lung începuse să-i încărunţească, făcându-l să pară mai în vârstă decât era, şi că se cufundase în promiscuitate sexuală. Însă întâlnirea norocoasă cu contesa Teresa Gamba Guiccioli, care avea doar 19 ani şi era măritată cu un bărbat care avea aproape de trei ori vârsta ei, i-a redat energie lui Byron şi i-a schimbat cursul vieţii. Byron a urmat-o la Ravenna, iar apoi ea l-a însoţit la Veneţia. Byron s-a întors la Ravenna în ianuarie 1820, în calitate de cavalier servente (gentleman servitor) al Teresei şi s-a împrietenit cu tatăl şi cu fratele acesteia, conţii Ruggero şi Pietro Gamba, care l-au introdus în societatea secretă Carbonari, prezentându-i scopurile ei revoluţionare: să elibereze Italia de sub stăpânirea austriacă. La Ravenna, Byron a scris Profeţia lui Dante, cânturile III, IV şi V
din Don Juan, dramele poeticeMarino Faliero, Sardanapal (Sardanapalus), Cei doi Foscari (The Two Foscari) şi Cain (toate publicate în 1821), precum şi o satiră despre poetul Robert Southey, Viziunea judecăţii (The Vision of Judgment), care conţine o parodie devastatoare a laudelor
deşănţate aduse de respectivul poet laureat regelui George III.

La 4 ianuarie 1824 Byron este primit cu onoruri la Missolonghi. La 22 ianuarie scrie ultima sa poezie Astăzi împlinesc treizeci și șase de ani. Încearcă să formeze un regiment de artilerie pentru a-l trimite împotriva fortăreței turcești de la Lepanto. În martie sunt publicate Cânturile XV și XVI din Don Juan. La 9 aprilie se îmbolnăvește grav și se stinge peste zece zile, sfârșitul fiindu-i grăbit de lipsa de îngrijire medicală competentă. În Grecia sunt organizate funeralii naționale, care pun capăt pentru un timp operațiunilor de pe câmpurile de luptă. Poetul este înmormântat la 16 iulie, la Hucknall Torkard Church, în apropiere de Newstead. Cererea prietenilor
săi de a fi depus în Colțul poeților din Catedrala Westminster este întâmpinată cu refuz.

La 145 de ani de la moartea sa, în mai 1969, după ce acest lucru a fost refuzat de trei ori până atunci, un memorial al lui Byron a fost amplasat în Colțul poeților din Catedrala Westminster.

Surse:
ro.wikipedia.org
istoriiregasite.wordpress.com
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

24 octombrie 2020

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

Primăria Chirnogi și-a schimbat culoarea clădirii nu doar pe cea politică. Ion Ștefan (PSD) a cîștigat alegerile locale din acest an, iar Primăria Chirnogi a primit botezul roșu. Primarul Ion Ștefan din localitatea Chirnogi, județul Călărași, este atât de îndrăgostit de culoarea roșie încât a inaugurat începerea mandatului său cu schimbarea culorii clădirii primăriei.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Este corect “cel mai celebru”? Unele structuri lingvistice sunt atât …
Corespondenta la redactie