Oamenii doresc să fie liberi, sau cel puțin așa înțeleg eu că ar trebui să gândească fiecare om în ceea ce priveşte manifestările propriei personalităţi. O societate democrată este cea care are libertate și al cărui motto ar fi unul clar: libertatea. Termenii ”democraţie” şi ”libertate” nu sunt sinonimi ci doar parteneri. Românii au luptat pentru libertate în 1989, tinerii de atunci care și-au pierdut viața au dorit libertatea pe care de fapt ei nu au mai apucat să o trăiască, libertatea asta bolnavicioasă a românului. Probabil că este un ideal fiindcă în general cineva luptă pentru ceva în numele unui ideal. Așadar cine s-a sacrificat nu a apucat să o traiască, iar libertatea supremă nu există nici acum pentru simplul fapt că viețile noastre sunt controlate. Se vorbește despre libertatea presei, a cuvântului, a mișcării, libertatea de opinie. Nu există la ora asta în România. Sau nu există în măsura în care să existe un popor liber real. România este o țară subordonată în acest moment mogulilor, baronilor de județe și orașe. Românii care s-au jertfit au murit degeaba, iar cei care au rămas sunt subordonați celor care au stat ascunși la revoluție pe undeva prin colțuri, subordonați celor care pe timpul perioadei comuniste erau fie securiști, turnători, apropiați ai regimului sau ai dictatorului Ceaușescu.
Nu fac acum filozofia libertății ci doresc doar să atrag atenția asupra celor care vor să ne-o confiște dar la suprafață să mintă că o avem.
După prăbușirea comunismului, a dictaturii ceaușiste, au ieșit la iveală niște specii suficient de periculoase, indivizi pentru care controlul, exploatarea tehnicilor de manipulare în masă prin mass media în special şi transformarea omului într-un simplu instrument care să servească ascensiunii lor bolnăvicioase și ascunzișurilor, hoțiilor sau prejudiciilor lor, constituie adevărate delicii.

Versaţi, mai perspicace decât grobienii comunişti, actualii controlori ai vieților noastre din societatea românească doresc supremația asupra noastră, ne vor niște marionete pe sforile lor, deși zilnic suntem trași pe sfoară. Petre Țutea spunea că arma omului prost este viclenia, așadar nu inteligența îi mână pe acești oameni să dorească controlul suprem asupra noastră, ci lipsa lor de caracter, de cultură și valoare, de umanism, capsate în învelișul vicleniei, perversistății. Limbajul de lemn, tupeul, obrăznicia, lipsa decenței sunt doar câteva din armele lor, modelul pleacând din rândurile superioare ministeriale și parlamentare și oprindu-se în consilii județene sau primării. Și pentru că se pare că în ultima vreme scopul lor, al funcțiilor ce le dețin este acela de a prejudicia statul și a face averi pe spinarea românilor contribuabili la fericirea și îmbogățirea lor, aplaudați de cei slabi din punct de vedere informațional sau mintal, își freacă mâinile cu bucurie de fiecare dată când își ating țelurile. Posedă câteva elemente de vocabular pe care le folosesc cu prețiozitatea aceea mârlănească, mândrindu-se în faţa celor care îi admiră, a ignoranţilor, a celor plătiți de ei cu un mic și o bere să-i aleagă sau în fața idioților plătiți cu câteva zeci de lei să strige fără pic de respect sau rușine ”Jos Băsescu!”. De asemenea, minciuna este o armă de care se folosesc, modelul suprem al mitomaniei aflându-se chiar în vârful piramidei guvernamentale. Se înconjoară în general de oameni slabi, pe care să-i poată manipula și cu ajutorul cărora să îngenuncheze masele de care se folosesc la alegeri și pe care apoi le exploatează financiar. Așadar, avem alt gen de dictatori în forma voalată a democrației, niște primitivi în haine scumpe cu retard moral, profesional, de educație sau cultural.

Mania controlului este un fenomen întâlnit în special în rândul persoanelor care încearcă să dirijeze acțiunile și comportamentele celorlalți astfel încât aceștia să acționeze conform propriilor așteptări, cam asta ar fi definiția de specialitate.
Controlul este cel mai adesea o reacție a fricii, spun psihologii. Oamenii care se luptă cu mania controlului se tem adesea că vor ajunge să fie la mila celorlalți.
Oare reacția fricii să îi determine pe Victor Ponta, Ilie Sârbu, Liviu Dragnea, Robert Cazanciuc, pușcăriașii Sorin Ovidiu Vântu, Adrian Năstase, Dan Voiculescu, pușcăriabilii Adrian Duicu, Bunea Stancu, Nicușor Constantinescu și la nivel local după cum păstorește Petre Țone să dorească să dețină controlul asupra populației care i-a ales și care i-a plătit sau îi plătește?
Oare ei ce simt și cum se simt în interior?
Mania controlului se poate dezvolta în urma unor evenimente traumatice, spune aceeași literatură de specialitate, care au dat naștere sentimentelor de neputință și haos, ceea ce a determinat persoanele respective să tânjească după control într-o modalitate nesănătoasă.
Psihologii enumeră câțiva factori care stau la baza maniei controlului: experiențe de viață traumatice sau abuzive; relatii care au eșuat; un nivel scăzut al stimei de sine; credințele și valorile unei persoane.

Arhetipurile enumerate mai sus după care se călăuzesc unii sau ei între ei reprezintă modelul de caracter ce nu ar trebui să dețină puterea. Din punct de vedere psihologic, sunt niște amenințări la adresa națiunii și nu doar pentru liniștea democrației sau pentru căutarea ei în adevăratul sens al cuvântului, mai ales pentru controlul ce au vrut și încă vor să-l dețină în teritorii să manipuleze prin diverse mijloace inclusiv prin cel mass media sau să dețină controlul față de lege, norme, valori și justiție, justiție care fie vorba între noi în prezent își face foarte bine treaba.
Să ne fie milă de ei sau să ne temem (teama de a ne confisca libertatea)? Eu cred că ar trebui să ne manifestăm amândouă sentimentele.