Animalul nu are nevoie de o pregătire specială pentru a fi animal, omul însă pentru a deveni om are nevoie de educație, educația face diferența dintre oameni și animale.

Mare este puterea obişnuinţei.

Cât trăiesc, sper.

Adevărul poate fi denaturat prin minciună, dar şi prin tăcere.

Oamenii sunt ca vinul: timpul îi acreşte pe cei răi, dar sporeşte calitatea celor buni.

Una e să ştii, alta e să ştii cum să-i înveţi pe alţii.

Ce-ţi poţi dori mai mult decât să ai pe cineva cu care să poţi vorbi ca şi cu tine însuţi?

Nu e nimic mai imoral decât să apari ca om de treabă, tocmai atunci când ești necinstit.

Lenea este teama de munca ce urmează.

O pace nedreaptă este mai bună decât cel mai just razboi.

Orice om poate greși, dar numai cel fără minte stăruie în greșeală.

Nimic nu este mai nobil, nimic nu este mai venerabil decât fidelitatea. Fidelitatea și adevărul sunt cele mai sacre performanțe și dotări ale minții umane.

Există oare ceva mai plăcut decât să cunoști un om cu care să stai de vorbă ca și cum ai sta cu tine insuți?

Este mare lucru să ne cunoștem viciile.

Nu există durere, pe care timpul să n-o micșoreze și să o atenueze.

Caracterul fără inteligență poate multe, însă inteligența fără caracter nu valorează nimic.

Justiția este gloria încoronată a virtuților.

Obișnuința e a doua natură.

Casa în care nu se află nici o carte seamănă cu un trup căruia îi lipsește sufletul.

După cum un ogor oricât de fertil, nu poate da roadă, dacă nu e cultivat, tot astfel și sufletul fără învățătură.

A scoate prietenia din viață, e ca și cum am scoate soarele din lume.

Tot ce se întâmplă după o lungă așteptare e mai ușor de suportat.

Dușmănia este ura care așteaptă prilej de răzbunare.

Marcus Tullius Cicero

Marcus Tullius Cicero (n. 106 î.Hr., d. 43 î.Hr) a jucat un rol important în perioada de sfârșit a Republicii romane. Activitatea sa literară și politico-socială s-a concretizat în domenii atât de numeroase, încât Cicero poate fi calificat drept un om universal, homo universalis. El a fost autorul roman care a exercitat cea mai profundă influență asupra literaturii latine și s-a manifestat ca unul dintre cei mai prolifici scriitori, mai prolific chiar decât Seneca și Augustin.

Cicero s-a născut la Arpinum în Latium în data de 3 ianuarie 106 î.Hr., într-o familie de cavaleri și notabili municipali. După ce a urmat cursurile școlare obișnuite la Arpinum, Cicero este dus la Roma de către tatăl său, pe când avea 17 ani, iar în 88 î.Hr. ascultă expunerile lui Philon din Larissa, exponent al Noii Academii și elev al lui Carneade. A debutat ca orator și avocat în 81 î.Hr. Pentru a-și desăvârși formația intelectuală, audiază la Atena prelegerile filosofilor, iar în insula Rhodos devine elevul oratorului Molon. Începe o carieră senatorială și se angajează în viața politică. În 76 î.Hr., Cicero devine quaestor, iar apoi senator. În iulie 64 î.Hr. este ales consul pentru anul 63 î.Hr. În timpul consulatului său, Cicero descoperă așa numita conjurație a lui Catilina. El va ordona arestarea și executarea complicilor lui Catilina – fapt ce atrage nemulțumirea partidei popularilor în frunte cu Caesar, care-l va urmări cu înverșunare. După 60 î.Hr., orientarea politică și existența lui Cicero intră într-o adâncă criză. Începând din martie 58 î.Hr., petrece mai mult de un an de exil în Grecia; este o perioadă foarte dificilă pentru el. După ce, în 51-50 î.Hr., fusese proconsul în Cilicia, Cicero a încercat în van să-i reconcilieze între ei pe Caesar și Pompeius, aflați acum în conflict. În cele din urmă trece de partea lui Pompeius și a optimaților republicani, însă după înfrângerea acestora, se află printre primii care se întorc în Italia și obțin iertarea din partea lui Caesar. După asasinarea lui Caesar, în care se prea poate să fi fost implicat, Cicero devine destul de rapid șeful republicanilor, sperând într-o instaurare a republicii, lucru care atunci era imposibil.

Cicero a alcătuit o operă imensă. Se pot distinge în primul rând discursurile ciceroniene în număr de 58, care reprezintă o fericită armonizare între talentul nativ, (ingenium), cultura vastă (doctrina) și practica forului (usus forensis). Discursurile acoperă o perioadă de 38 de ani (81-43 î. Hr.) de activitate retorică pusă în slujba cetățeanului și a cetății, “de la interesul sau nevoia cărora niciodată nu m-au sustras odihna, plăcerea sau somnul” (Pro Archia poeta, VI, 12). Între aceste discursuri se disting :

• In Verrem (Împotriva lui Verres) – o serie de șapte discursuri ținute în 70 î.Hr. împotriva lui C. Verres, guvernatorul nedemn al Siciliei (73-70 î.Hr.), care era acuzat de a fi comis abuzuri foarte grave și malversațiuni în timpul guvernării Siciliei;
• se remarcă de asemenea In Catilinam (Împotriva lui Catilina, Catilinarele), poate cele mai cunoscute cuvântări ciceroniene pronunțate împotriva lui L. Sergius Catilina, după descoperirea conspirației acestuia împotriva republicii;
• celebre sunt și cele 14 discursuri pronunțate împotriva lui Marcus Antonius, In Marcum Antonium, care dorea să urmeze politica lui Caesar.

Cicero s-a remarcat și ca un teoretician al artei retorice, fiind socotit unul dintre părinții oratoriei antice. În tratatele sale, el face o incursiune în istoria oratoriei antice și o analiză a principalelor curente retorice care aveau adepți în epoca sa (aticismul și asianismul), dezbătând problema formării oratorului și a funcției sale în societate; oratorul ideal (orator summus et perfectus) este, în concepția lui, prototipul omului și cetățeanului desăvârșit, o personalitate complexă. El își materializează ideile în tratate numeroase, dintre care sunt demne de amintit:

• De oratore libri tres (Trei cărți despre orator)
• Partitiones oratoriae (Diviziunea părților artei elocinței) alcătuit în 54 î.Hr., un adevărat manual de retorică în formă dialogală între Cicero-tatăl și fiul său Marcus;
• deosebit de valoroase sunt și alte două lucrări ca Brutus, scris în 46 î.Hr., în care Cicero își proclamă idealurile sale de armonizare a tuturor ideilor școlilor retorice, opunându-se curentului aticist

Cicero are, de asemenea, o deosebită pasiune pentru filozofie, insuflată, după propria-i mărturie, de reprezentanții principalelor doctrine din acea vreme (epicureismul, stoicismul, neoacademismul) pe care îi audiase la Roma sau în Grecia, cu unii dintre ei păstrând relații chiar familiare (cum ar fi stoicii Diodotus și Posidonius, academicienii Philon și Antiochos).

Cicero se va dedica întru totul filozofiei după anul 56 î.Hr.

Dintre lucrările sale cu caracter filosofic, merită menționate:

• De republica (Despre stat) – dialog politic pe tema celei mai bune forme de guvernare și a calităților conducătorului ideal;
• De legibus (Despre legi) – tot un dialog politic pe tema legislației și a tipului ideal de constituție;
• De natura deorum (Despre natura zeilor) – scriere pe tema existenței și esenței divinității;
• De divinatione (Despre divinație) – abordând tema divinației ca har și artă a prezicerii viitorului;
• și în sfârșit De fato (Despre destin) – o expunere asupra problemei destinului.

Cicero are și o vastă corespondență (peste 800 de scrisori) scrisă între anii 68 și 43 î.Hr., care este în același timp un dosar intim al scriitorului și o adevărată frescă a vieții Romei din vremea sa. Omul Cicero ni se descoperă aici cu o surprinzătoare sinceritate prin atitudinile politice și civice, prin viața zilnică din for sau din familie.

ancienthistory.about.com