Auto-educaţia este, după părerea mea fermă, singurul tip de educaţie care există.

Publicat 10 martie 2022

Auto-educaţia este, după părerea mea fermă, singurul tip de educaţie care există.

Parfumul trandafirilor îşi are rădăcinile în noroi.

Acei oameni care cred că ştiu totul reprezintă o mare sâcâială pentru aceia dintre noi care ştim totul.

Din păcate, oamenii cred prea puţin în coincidenţe. Ei sunt dispuşi mai degrabă să construiască teorii esoterice extrem de complicate, pentru a evita admiterea unor coincidenţe. Eu, pe de altă parte, consider întotdeauna coincidenţele drept consecinţe inevitabile ale legilor probabilităţii, conform cărora lipsa unor coincidenţe neobişnuite este mult mai neobişnuită decât orice fel de coincidenţă.

În viaţă, spre deosebire de şah, jocul continuă şi după mat.

Inteligenţe străine care ar explora Sistemul Solar cu imparţialitate, ar nota foarte probabil despre Soare acestea: Steaua X, clasă spectrală G0, 4 planete plus pulbere stelară.

Dacă doctorul mi-ar zice că mai am doar şase minute de trăit, n-aş trândăvi. Aş scrie puţin mai repede.

Dacă orice răspuns este posibil, atunci niciun răspuns nu are sens.

Caracterul inuman al calculatoarelor este demonstrat şi de aceea că, odată bine programate şi lucrând liniştit, ele sunt perfect cinstite.

Adevărata plăcere constă în descoperire, nu în cunoaştere.

Deşi ştiinţa poate crea probleme, acestea nu vor fi rezolvate de ignoranţă.

Legea conservării energiei spune că nu se poate obţine ceva din nimic, dar noi refuzăm să credem aşa ceva.

Schimbarea, schimbarea continuă, schimbarea inevitabilă, este factorul dominant în societatea de azi. Nici o decizie rezonabilă nu mai poate fi luată fără a lua în considerare atât stadiul actual al lumii, cât şi cel viitor… Aceasta, mai departe, înseamnă că politicienii, oamenii de afaceri, şi noi toţi de altfel, trebuie să trecem la un mod de gândire ştiinţifico-fantastic.

Dacă nu aş fi fost ateu, aş fi crezut într-un Dumnezeu care ar fi ales să salveze oamenii pe baza întregii lor vieţi şi nu a vorbelor lor. Cred că ar fi preferat un ateu cinstit şi drept unui evanghelist TV ale cărui cuvinte zilnice sunt Dumnezeu, Dumnezeu, Dumnezeu şi a cărui fiecare faptă este necinste, necinste, necinste.

Eu nu sunt unul care citeşte repede, ci sunt cineva care înţelege repede.

Oamenii care nu se aşteaptă la justiţie nu au de ce să sufere de dezamăgiri.

Gândiţi-vă la oamenii care cred în asemenea lucruri şi care nu se sfiesc să ignore, complet, toate descoperirile minţilor perseverente de-a lungul atâtor secole de când a fost scrisă Biblia. Şi tocmai aceşti ignoranţi, cei mai needucaţi, cei mai lipsiţi de imaginaţie, cei mai nechibzuiţi dintre noi, s-ar face călăuze şi conducători ai noştri, ai tuturor; şi-ar impune credinţele firave şi copilăreşti asupra noastră; ne-ar invada şcolile şi bibliotecile şi casele. Eu personal sunt aspru indignat de aceasta.

Nu lăsaţi niciodată simţul moral să vă împiedice de la a face ceea ce este corect.

Viaţa e plăcută şi moartea e pacifică – ceea ce se întâmplă între timp ne creează cu adevărat probleme.

Cu multă vreme în urmă, m-am hotărât să urmez cu strășnicie, în toate scrierile mele, o regulă de căpătâi: claritatea. Am renunțat de mult la orice tentativă de a scrie într-un stil poetic, simbolic sau experimental, sau în orice alt stil care ar putea (dacă aș fi destul de bun) să-mi asigure un premiu Pulitzer. Mă străduiesc, de atunci, să scriu pur și simplu clar și în acest fel să stabilesc o relație caldă între mine și cititorii mei, iar criticii… ei bine, ei pot face ce poftesc.

Doar un război este deschis omenirii, iar acesta este războiul împotriva dispariţiei noastre.

Isaac Asimov

Cea mai faimoasă lucrare este seria Fundația, pe care a combinat-o mai târziu cu două alte serii ale sale, seria Imperiului Galactic și seria Roboților. A scris și romane polițiste și fantasy, precum și o mare cantitate de lucrări non-ficțiune. A scris și editat peste 500 de volume și estimativ 90.000 de scrisori sau cărți poștale și are lucrări în toate categoriile majore ale Sistemului Decimal Dewey, cu excepția filozofiei. A fost prin consens general un maestru al genului science-fiction, alături de Robert A. Heinlein și Arthur C. Clarke. A fost considerat a fi unul dintre membrii “Marelui Trio” al scriitorilor de science-fiction din timpul vieții sale.
Isaac Asimov s-a născut în jurul lui 2 ianuarie 1920 (aceasta este data sa de naștere menționată pentru scopuri oficiale; data exactă nu este cunoscută) în orășelul Petrovici din regiunea Smolensk, RSFSR (astăzi Rusia), în familia de morari evrei a Anei Rașela Berman (Anna Rachel Berman) și a lui Iuda (Judah). Au emigrat în Statele Unite când Asimov avea trei ani; cum părinții vorbeau cu el doar idiș și engleză, nu a învățat niciodată rusa. Tatăl său a înțeles cum va fi viața familiei sale după revoluția bolșevică și a decis că America va fi un loc mai bun pentru a-și crește și educa copiii. „În 1922, după ce s-a născut sora mea, Marcia, tatăl meu a decis să emigreze în Statele Unite”, a scris Isaac Asimov în autobiografia sa It’s Been A Good Life . „Mama mea avea un frate vitreg care locuia în New York, care era dispus să garanteze că nu vom deveni o taxă pentru țară.” Asimov a explicat soarta tatălui său: „În Rusia, el făcea parte dintr-o familie de negustori destul de prosperă, un om educat, apreciat de cei din jurul lui pentru învățarea sa. În Statele Unite, s-a trezit fără bani. . . și practic analfabet, pentru că nu știa să citească și nici măcar să vorbească engleza. Și-a îndreptat mâna către orice slujbă pe care a putut să obțină și după trei ani a economisit suficienți bani pentru un avans la un mic magazin de dulciuri și viitorul nostru a fost asigurat.” La fel ca protagonistul lui Stephen King din filmul Stand By Me (numit Corpul din novelă), Isaac Asimov, în vârstă de 12 ani, a început prin a scrie povești și a le spune prietenilor săi. Crescând în Brooklyn, New York, a învățat singur să citească până la vârsta de cinci ani, și în tot timpul vieții, pe lângă engleză, a rămas fluent și în idiș. Părinții lui dețineau un magazin de dulciuri și era de așteptat ca întreaga familie să lucreze acolo. A văzut revistele pulp (reviste ieftine de ficțiune) expuse pentru vânzare în magazin și a început să le citească. În anii copilăriei sale a început să scrie propriile povești și până la vârsta de 19 ani a început să le și vândă revistelor de science-fiction.
Asimov a fost mult timp membru al Mensa, deși nu-i făcea mare plăcere — i-a descris drept „combativi intelectual”. Prefera mai degrabă să activeze drept președinte al Asociației Umaniste Americane (American Humanist Association — AHA). Asteroidul 5020 Asimov este numit în onoarea sa.
A absolvit Universitatea Columbia în 1939. I s-a refuzat admiterea în primul an din cauza celebrei „cote de evrei” care limita admiterea evreilor. Din 1942 până în 1945, a lucrat la Naval Air Experimental Station din Philadelphia. A continuat să scrie în timpul școlii și a obținut un doctorat în chimie din Columbia în 1948. Până în 1950, a devenit profesor la Școala de Medicină a Universității din Boston. După ce războiul s-a încheiat, a fost recrutat în Armata Statelor Unite, servind timp de nouă luni înainte de a fi disponibilizat onorabil. În cursul scurtei sale cariere militare, s-a ridicat la gradul de caporal pe baza abilităților sale de dactilografiere și a evitat pe puțin participarea în 1946 la testele bombei atomice din Atolul Bikini. După obținerea doctoratului, a predat în cadrul Universității Boston, cu care a rămas asociat toată viața. Din 1958, s-a decis să se preocupe în principal de cariera sa literară, întrucât venitul provenit din scrierile sale îl depășea deja pe cel datorat îndatoririlor academice, rămânând la Universitate doar într-o capacitate non-pedagogică. Asimov a rămas în facultate ca profesor asociat, fiind promovat în 1979 ca profesor titular ca recunoaștere a meritelor sale literare. Documentele sale personale sunt arhivate, începând cu 1965, în Biblioteca Memorială Mugar din cadrul Universității din Boston, căreia i le-a donat în urma cererii curatorului acesteia, Howard Gottlieb. Colecția ocupă 464 cutii de-a lungul a 71 de metri de spațiu de raft. În 1985, a devenit Președinte al Asociației Umaniste Americane, ocupând această poziție până la moartea sa în 1992; succesorul său a fost prietenul și scriitorul Kurt Vonnegut. A fost un prieten apropiat al creatorului Star Trek, Gene Roddenberry. S-a căsătorit cu Gertrude Blugerman (1917-1990) la 26 iulie 1942, cu care a avut doi copii, David (n. 1951) și Robyn Joan (n. 1955). După o separare de mare durată, au divorțat în 1973, iar Asimov s-a căsătorit cu Janet O. Jeppson mai târziu în acel an. Gertrude, născută în Canada, a murit în Boston în 1990.
Asimov a fost un claustrofil; adică se bucura de spațiile mici, închise. În primul său volum de autobiografie, își amintește o dorință din copilărie de a deține un stand propriu de reviste într-o stație a Metroului din New York, în care s-ar fi închis pentru a citi în timp ce asculta zgomotul trenurilor.
Asimov se temea de zburat, făcând astfel doar două călătorii cu avionul în întreaga viață (odată în cursul muncii de la Stația experimentală aero-navală din Philadelphia în timpul celui de-al doilea război mondial și o dată la întoarcerea acasă de la baza armată din Oahu, Hawaii în 1946). Rareori călătorea pe distanțe mari, în parte pentru că aversiunea sa pentru avioane făcea călătoriile la mare distanță extrem de complicate. În ultimii săi ani, a aflat că îl bine dispun călătoriile de croazieră și, în mai multe rânduri, a devenit o parte a distracției croazierei, purtând discuții pe tema științei pe vapoare precum RMS Queen Elizabeth 2. Avea un caracter extraordinar de jovial și de locvace, ceea ce-l făcea să fie deseori invitat să țină conferințe. Ieșit din comun era și simțul timpului: nu se uita niciodată la ceas, dar reușea fără excepție să vorbească exact cât fusese prevăzut.
Cariera lui Asimov se poate împărți în mai multe perioade. Cariera timpurie, dominată de science-fiction, a început în jurul anului 1940 cu povestiri scurte. Aceasta a durat până în jurul anului 1958, și a luat sfârșit după publicarea romanului Soarele gol. După aceasta, el a publicat cu preponderență literatură non-ficțiune, și doar rareori science-fiction. În următorul sfert de veac el a scris doar patru romane science-fiction. După 1982, a început cea de-a doua parte a carierei sale în domeniul S. F., cu publicarea romanului Marginea Fundației. După aceasta și până la sfârșitul vieții, Asimov a publicat multe continuări ale romanelor existente, într-o manieră pe care n-a premeditat-o inițial.
Asimov și-a început cariera prin publicarea unei povestiri într-un magazin de science-fiction în 1939, Naufragiat pe Vesta, scrisă la doar 18 ani; puțin mai târziu, a publicat povestea scurtă “Căderea nopții” (1941), descrisă în Bewildering Stories, numărul 8, ca una dintre “cele mai faimoase povestiri science-fiction ale tuturor timpurilor”.^[11] În 1968, Asociația Scriitorilor de SF (Science-fiction Writers of America) a votat “Căderea nopții” drept cea mai bună povestire scurtă SF scrisă vreodată.^[12] În scurta antologie Căderea nopții și alte povestiri, autorul scrie “Scrierea ‘Căderii nopții’ a fost un punct marcant în carierea mea profesională… dintr-o dată eram luat în serios și lumea science-fiction-ului a devenit conștientă că exist. Cu trecerea timpului, de fapt, s-a dovedit că scrisesem un [text] ‘clasic’.”
Povestirile cu roboți—dintre care multe sunt colectate în Eu, robotul (1950) — au fost începute cam în aceeași perioadă cu Fundația și se bazează pe un set de reguli de etică pentru roboți și mașini inteligente, numite Cele trei legi ale roboticii, care au influențat profund alți scriitori și gânditori în privința acestui subiect. O astfel de poveste scurtă, Omul bicentenar, a fost ecranizată într-un film avându-l ca actor principal pe Robin Williams.
La sfârșitul anilor 50 și începutul anilor 60, Asimov și-a schimbat oarecum centrul de interes și a micșorat numărul operelor de ficțiune produse (a publicat doar patru romane între Soarele gol din 1957 și Marginea Fundației în 1982, iar două dintre acestea erau romane de mistere). În același timp însă a crescut considerabil producția operelor de non-ficțiune, în special pe teme științifice; lansarea primului satelit artificial, Sputnik, în 1957 a indus în cadrul opiniei publice a Statelor Unite impresia că există o distanță de recuperat în domeniul științific, iar editorii americani s-au grăbit să umple acest gol cu orice ar fi produs Asimov. Astfel, a primit foarte multe comenzi din partea acestora și s-a pus pe scris. De asemenea, revista Magazine of Fantasy and Science-fiction l-a invitat să contribuie la un editorial lunar pe teme de popularizare a științei, în care Asimov avea o totală libertate de alegere. Primul articol de acest gen a apărut în noiembrie 1958, și au fost publicate în total 399, lună de lună, până în momentul morții autorului. Toate editorialele au fost adunate periodic în cărți editate de cel mai important editor al său, Doubleday and Company, și au contribuit la stabilirea reputației sale de “Mare Lămuritor” al științei. A publicat de asemenea Ghidul lui Asimov în explicarea Bibliei, în două volume — Vechiul Testament în 1967 și Noul Testament în 1969 –, pe care apoi (în 1981) le-a republicat într-un singur volum de 1300 de pagini. Oferind hărți și tabele, ghidul parcurge toate cărțile Bibliei, în ordine, explicând istoria fiecăreia în parte și influențele politice la care a fost supusă, și detaliind biografiile personajelor importante.
Asimov a fost criticat și pentru absența aproape totală a sexualității și a vieții extraterestre din scrierile sale SF. El a decis ca, decât să creeze personaje extraterestre slabe, ar fi mai bine să nu mai scrie deloc despre ele. Totuși, romanul Zeii înșiși conține extratereștri, sex și sex extraterestru, cartea fiind recompensată cu premiul Nebula pentru “Cel mai bun roman” în 1972, și premiul Hugo la aceeași categorie în 1973.
Isaac Asimov a fost un ateu, un umanist și un raționalist. El nu s-a opus convingerilor religioase ale altora, dar a luat frecvent poziție împotriva credințelor superstițioase și pseudoștiințifice care încercau să treacă drept știință veritabilă. În timpul copilăriei sale, tatăl și mama lui au urmat tradițiile iudaismului ortodox – deși nu în aceeași măsură ca atunci când locuiau la Petrovici – însă nu l-au obligat pe tânărul Isaac să le urmeze. Multă vreme, Asimov s-a autointitulat un ateu, dar era de părere că acesta nu este un termen adecvat, deoarece descrie ceea ce nu crede, nu ceea ce crede. În cele din urmă s-a autointitulat “umanist”, considerând că acesta este un termen mai practic, dar a continuat să se considere evreu.
Asimov a devenit un suporter devotat al Partidului Democrat în timpul politicii New Deal, rămânând în continuare un liberal. El a protestat împotriva Războiului din Vietnam din anii ’60 și l-a susținut public pe George McGovern în cadrul unui interviu televizat din anii ’70. El era nemulțumit de ceea ce considera o atitudine “irațională” promovată de mulți activiști politici radicali începând de la sfârșitul anilor ’60. În a doua sa autobiografie, In Joy Still Felt, Asimov își amintea de întâlnirea cu Abbie Hoffman, rămânând cu impresia că eroii mișcării contra-culturale din anii ’60 au fost purtați de un val emoțional care, în cele din urmă, i-a lăsat eșuați într-un “tărâm spiritual al nimănui”, din care se întreba dacă vor mai putea reveni vreodată. (Această atitudine este ilustrată de un pasaj faimos din Frică și dezgust în Las Vegas al lui Hunter S. Thompson.) El i s-a opus vehement lui Richard Nixon, considerându-l “un escroc și un mincinos” și a urmărit zi de zi evenimentele afacerii Watergate, fiind mulțumit că președintele a fost forțat să demisioneze. El a fost consternat de scuza găsită de succesorul lui Nixon pentru faptele acestuia: “Nu m-a impresionat argumentul că a ajutat națiunea să evite o grea încercare. După părerea mea, încercarea era necesară pentru a ne asigura că așa ceva nu se va mai întâmpla.”
Asimov se considera un feminist încă dinainte de răspândirea mișcării feministe; el glumea spunând că își dorea ca femeile să fie libere“pentru că nu îmi place când atacă”.
Faptul că Asimov a luat apărarea aplicațiilor civile ale energiei nucleare chiar și după incidentul de la centrala Three Mile Island, a dus la deteriorarea relațiilor sale cu unii dintre colegii săi liberali. Într-o scrisoare tipărită în Yours, Isaac Asimov el declara că, deși prefera să trăiască “într-un loc neprimejdios” decât lângă un reactor nuclear, ar prefera o casă lângă o centrală nucleară decât într-o mahala din Love Canal, sau lângă “o centrală a celor de la Union Carbide care produce izocianat de metil” (aluzie la Catastrofa de la Bhopal).
În ultimii ani ai vieții, Asimov a pus deteriorarea nivelului de trai din New York City pe seama micșorării taxelor cauzată de migrația segregaționistă către suburbii (“white flight”). Ultima sa carte de non-ficțiune, Our Angry Earth (1991, scrisă în colaborare cu vechiul său prieten, autorul SF Frederik Pohl), tratează problema crizei mediului, prin prisma încălzirii globale și distrugerea stratului de ozon.
Asimov a murit la 6 aprilie 1992, având HIV luat de la o transfuzie de sânge infectată din timpul unei operații pe inimă din 1983. SIDA a fost recunoscută drept cauza morții abia zece ani mai târziu, în biografia „A fost o viață bună” scrisă de soția sa, Janet Asimov.
Asimov a fost un om renascentist al secolului XX ^.A scris cărți despre Shakespeare, Biblie, istoria americană, istoria lumii, istoria matematicii, istoria chimiei și cărți despre diferite ramuri ale matematicii și științei, inclusiv multe cărți despre astronomie. O persoană normală ar trebui să-și studieze cea mai mare parte a vieții pentru a scrie o carte chiar și pe unul dintre aceste subiecte. În februarie 2018, când SpaceX de la Elon Musk a lansat un Tesla Roadster în spațiu, acesta includea o copie a cărților care compun trilogia Fundației lui Asimov.