Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Cei mai mulţi îşi închipuie că politica e un fel de distracţie, cu foloase şi onoruri. Politica e ceva grav, grav de tot. Ai în mâna ta viaţa şi viitorul ţării tale.

Cei mai mulţi îşi închipuie că politica e un fel de distracţie, cu foloase şi onoruri. Politica e ceva grav, grav de tot. Ai în mâna ta viaţa şi viitorul ţării tale.

Oricare ar fi vicisitudinile zilelor şi anilor, oricare ar fi durata lor, vine ora răsplatei.

În chestiunile mari, în acelea de ordin moral care stăpânesc viitorul unei neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare şi naţionalitate, nu pot fi preţuri de tocmeală, nu pot fi motive de oportunitate care să te hotărască a te compromite, coborându-te de pe tărâmul înalt şi sigur al principiilor.

Sunteţi, domnilor, reprezentanţii unui popor care este mândru şi poate fi mândru de trecutul său, şi care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. Nu scădeţi rolul pe care el trebuie să-l aibă în lume; fiţi cât de modeşti pentru persoana dumneavoastră, nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi.

Un partid poate lupta contra altora ca să dărâme o stare de lucruri, dar ca să zidească trebuie ca naţiunea întreagă, toate partidele să dea concursul lor; altminteri, ceea ce unii vor edifica, alţii vor surpa.

Politica îţi poate da din când în când satisfacţii şi onoruri, dar pentru un om iubitor de ţară şi conştient de răspunderile sale, politica este un şir neîntrerupt de griji şi jertfe, un drum pe care eşti sortit să culegi mai multă nedreptate decât răsplată.

Voim ca Românul să se restabileze în înşişi ochii săi ca om şi să se întroneze în toate drepturile sale, ca să poată trăi după legile naturei sale, desvoltându-se, perfecţionându-se şi împlinându-şi misia sa în societate, cu toată gloria şi virtutea de care este capabil. Voim să aibă o patrie, unde toţi să aibă aceleaşi drepturi şi aceleaşi datorii şi o parte întreagă şi deopotrivă la viaţa naţională, – o familie, de vor merita-o prin iubirea şi moralitatea lor – o proprietate, de vor voi să muncească. Voim ca fiecare să fie stăpân pe roadele muncii sale, fără a putea să-i ia un pai măcar trântorii omenirei.

Ion I.C. Brătianu

„Excela în a câştiga fără să-şi facă duşmani. Viitorul apropiat mi-a descoperit în el cele mai înalte calităţi, care îl fac unul din marii oameni de stat ai generaţiei sale, mult mai mare decât cei “trei mari”: Wilson, Lloyd George, Clemenceau. Nimic mai natural: la ţări mici, oameni mari.” Prin această imagine de ansamblu, contele de Saint-Aulaire, ministrul Franţei la Bucureşti, îşi exprima aprecierea faţă de liderul liberal.
Personaj dominant al scenei politice româneşti dintre cele două războaie mondiale, în aceeaşi măsură adulat şi Ion-I-C-Bratianucontestat, Ion I. C. Brătianu s-a remarcat mai ales ca prim-ministru al României interbelice şi ca preşedinte al Partidului Naţional Liberal.
Ionel Brătianu, aşa cum obişnuiau să-l numească apropiaţii, era fiul cel mare al fostului prim-ministru şi fondator al Partidului Naţional Liberal, Ion C. Brătianu şi al oltencei Pia Pleşoianu. S-a născut la 20 august 1864, în judeţul Argeş. Deşi era doar un copil, în timpul Războiului de Independenţă, Ionel îl însoţeşte pe tatăl său pe front.Împreună cu fraţii săi se bucura de o foarte mare încredere din partea tatălui lor. El le încredinţase dicţionarul cifrat al primului-ministru, spre marea uimire a regelui Carol I.
Ca formare profesională era inginer, însă pasionat de istorie şi cultură. Spirit al omului de stat cu simţul datoriei faţă de ţară, politica era în opinia sa o artă, un fenomen complex: „Cei mai mulţi îşi închipuie că politica e un fel de distracţie, cu foloase şi onoruri. Politica e ceva grav, grav de tot. Ai în mâna ta viaţa şi viitorul ţării tale”

Ion I. C. Brătianu  s-a născut la 20 august 1864 în localitatea Florica, județul Argeş. A dominat viaţa politică din România cum nu o mai făcuse nimeni. Dintre cei care au încercat să-şi explice cauzele acestei dominaţii, toţi au căzut de acord că avea o vocaţie nativă de conducător. Cel mai adesea era văzut cu o carte în mână, de regulă o carte de istorie.
Fruntaşul liberal a ştiut foarte bine să-şi aleagă colaboratorii, valorificând la maximum capacităţile lor. Deşi avea doi IC Bratianufraţi, Ionel Brătianu l-a pregătit pentru succesiunea la conducerea Partidului Naţional Liberal pe Ion G. Duca, intuind capacităţile sale politice. Un factor important al dominaţiei sale politice a fost influenţa pe care o exercita asupra regelui Ferdinand, mai ales prin Barbu Ştirbei şi regina Maria. Brătianu era un foarte bun tactician politic. Un cunoscător al liberalismului nota despre liderul liberal că era: „stăpân pe mijloacele sale, îşi urmărea cu precizie nedeterminată jocul politic, nu-l interesa modelul oratoric şi nici polemica scrisă”.
După ce D. A. Sturdza a declarat că nu îşi mai poate exercita funcţia, în data de 11 ianuarie 1909 Congresul partidului l-a desemnat preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Brătianu era considerat „tot ceea ce avea mai bun partidul şi ţara”.

Un episod deosebit din viaţa noului prim-ministru a avut loc pe 8 decembrie 1909 când acesta  a fost victima unui atentat.  Un anume Gheorghe Stoenescu, lucrător C.F.R., l-a împuşcat în timp ce se îndrepta spre casă de la şedinţa Senatului. Ulterior, atentatorul şi-a justificat acţiunea ca un protest împotriva clasei politice, considerându-l pe primul ministru vinovat de scumpirea traiului zilnic.
Pe fondul unei instabilităţi a vieţii politice româneşti din perioada interbelică, guvernările liberale, în fruntea cărora s-a aflat Ion I.C. Brătianu, s-au evidenţiat în mod deosebit prin durata lor,  în total, PNL guvernând ţara timp de şase ani. De asemenea, s-au adăugat şi reformele indrăzneţe susţinute de liderul liberal: reforma agrară, proiectul unei noi constituţii, legea electorală, modernizarea economiei (doctrina liberală “prin noi înşine”), dezvoltarea politicii externe şi alinierea ţării la noile realităţi impuse prin deznodământul războiului mondial.
Ion IC BratianuSpre sfârşitul guvernării, Ion I. C. Brătianu s-a confruntat cu declanşarea crizei dinastice generate de o nouă renunţare a principelui Carol al II-lea la prerogativele sale de moştenitor al Coroanei.După ce a fost primită renunţarea principelui, s-a format regenţa (principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan – preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ion I.C. Brătianu a fost acuzat ca doreşte să înlăture de la succesiunea domniei un principe energic, Nicolae Iorga comentând evenimentele astfel: “Acum nu mai erau doi stăpâni în România, ci unul singur: Ion Brătianu. Dinastia de Argeş biruise cu totul pe cea de Sigmaringen. Ion I. C. Brătianu rămânea stăpânul, singurul şi absolutul stăpân al unei ţări, care avea nesfârşită răbdare”
Tensiunile care au secondat criza dinastică au coincis cu încheierea celor patru ani legitimi de guvernare liberală. La 27 martie 1926 Ionel Brătianu îşi depune mandatul, precizând că PNL părăseşte guvernul “cu conştiinţa senină a datoriei împlinite”. Referitor la acest fapt, acelaşi Nicolae Iorga nota: „Astfel Ion Brătianu se retrase, după ce mersese unde vroise şi întărise astfel declaraţia sa mândră că Partidul Liberal, adică el, stăpânul absolut al acestui partid, vine la putere şi pleacă de la putere când îi place”.
I. C. Brătianu, cunoscut pentru statura sa morală, pentru „idealismul și realismul” cu care a condus guvernul tânărului stat român în anii grei ai obţinerii independenţei naţionale şi ai primei modernizări, el, marele „vizir” al înțeleptului rege Carol I, avea să-şi lase un adevărat continuator al operei sale politice şi naţionale ce s-a întins pe 4 decenii (1848-1888) în fiul său cel mare, Ion, născut la Florica, Argeş pe 20 august 1864. Acestuia, devotatul său tată i-a insuflat încă din copilărie dragostea de ţară, de istoria neamului şi mai presus de orice, devotamentul faţă de sensurile înalte ale firii constructoare de proiect naţional, sensuri în fața cărora sacrificiul şi lepădarea de sine înnobilează şi înalţă spiritul uman. I. C. Brătianu i-a învăţat pe cei 3 fii ai săi, Ion, Vintilă şi Constantin să ţină cont de subsumarea individului, individ de altfel liber de constrângeri şi de false formalităţi, faţă de interesul național care trece mult dincolo de orice formă de afirmare a grupului ori a interesului personal. Partidul Naţional Liberal nu era Ion-IC-Bratianupentru Brătieni un scop în sine şi o formă de exprimare a unor dorinţe de afirmare personală deşartă, ci era ceea ce avea să spună chiar Ion I. C. Brătianu în anul 1907, aceea că P.N.L. este organul de execuţie al necesităţilor vitale ale neamului românesc, lucru probat de continuarea programului liberal al primei generaţii de liberali, program care viza dezvoltarea unei industrii româneşti capabile să funcţioneze pe propriile picioare, o serie de reforme ample sociale, modernizarea structurală a statului român şi mai presus de orice realizarea unității naționale a tuturor românilor, faptă împlinită la 1 decembrie 1918 prin alipirea provinciilor Transilvania şi Banat, plus a spaţiilor româneşti din Crişana şi Maramureş la România, care se găsea sub domnia Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria şi sub guvernarea liberalilor conduşi de Ion I. C. Brătianu.

În data de 24 noiembrie 1927, joia, la ora 06:45, Ion I. C. Brătianu, preşedintele Partidului Naţional Liberal a încetat din viaţă, la vârsta de 63 de ani. Opinia publică era şocată, nimeni îşi putuse închipui acest deces subit al celui mai puternic om din stat. A fost înmormântat la Florica, judeţul Argeş, alături de tatăl său. Moartea sa a determinat şi reacţia ziarului de opoziţie „Dreptatea”: „S-a stins încă unul dintre cei care au ţinut pe umerii lor greaua sarcină a realizării celui mai mare ideal românesc: întregirea nemului.”
Deşi a trecut la cele veşnice prematur, a avut parte de o moarte glorioasă, din funcţia de prim-ministru al României şi preşedinte al celui mai puternic partid politic din acele vremuri. Cea mai potrivită imagine de ansamblu, pentru a conchide evocarea personalităţii lui Ion I. C. Brătianu, este caracterizarea pe care ministrul Franţei la Bucureşti, contele de Saint-Aulaire, i-a făcut-o fruntaşului liberal: „Excela în a câştiga fără să-şi facă duşmani. Viitorul apropiat mi-a descoperit în el cele mai înalte calităţi, care îl fac unul din marii oameni de stat ai generaţiei sale, mult mai mare decât cei “trei mari”: Wilson, Lloyd George, Clemenceau. Nimic mai natural: la ţări mici, oameni mari”.

Surse:
www.istorie-pe-scurt.ro
www.historia.ro
www.national-liberal.ro
www.yahoo.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × five =

+ 45 = 51

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum este corect – interregional sau inter-regional, nonvaloare sau non-valoare, …
Corespondenta la redactie