Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Cinstea nici nu se pierde, nici nu se câştigă graţie hainei pe care o porţi.

Cinstea nici nu se pierde, nici nu se câştigă graţie hainei pe care o porţi.

Nu ştiu unde duce drumul meu, dar merg mai bine când te ţin de mână.

Proiecte de fericire! Voi sunteţi poate singura fericire adevărată pe pământ.

Numai suferinţa înnobilează.

Omul este un ucenic, durerea este învăţătorul său.

Greu nu este să te îndrăgosteşti, greu este să-ţi declari dragostea.

Nimeni nu se cunoaşte cât timp n-a suferit. Este o lege aspră, dar supremă.

Singurul limbaj adevărat din lume este sărutul.

Noaptea are puterea de a face femeile mai atragatoare.

Fiecare vers memorabil al unui adevărat poet cuprinde un conţinut scris de două sau trei ori înaintea lui.

Uitarea este vechiul leac pentru mizeria umană.

A iubi înseamnă ceva, restul nu e nimic.

Viaţa este un trandafir la care fiecare petală este o iluzie, iar fiecare spin o realitate.

Paharul meu nu e mare, dar beau din paharul meu.

Cine îşi arogă dreptul de a glumi, trebuie să ştie să se şi apere.

Plăcerea certurilor este împăcarea.

În lipsa iertării, lasă să vină uitarea.

Câtă nedumerire! Câte nopţi albe! Doamne Dumnezeule! S-ajung oare demnă de dispreţuit? El însuşi mă va dispreţui. Dar iată-l că pleacă, se depărtează.

Doctorul nu are ce să-i facă celui muşcat de şarpe; nu-i rămâne decât să-şi ardă rana.

Întoarcerea te face să iubeşti despărţirea.

Un om fără răbdare este ca o lampă fără ulei.

Sticla din care beau nu este mare, dar măcar este a mea.

Credeţi-mă, rugăciunea este un strigăt de speranţă!

Oricine a iubit, poartă o cicatrice.

Alfred de Musset

Aparţine generaţiei războaielor napoleoniene, generaţie a spaimei şi a iluziei, lucid, dar şi sensibil descrisă în ”La Confession d’un enfant du siècle”. Și-a păstrat oscilaţia între raţiune şi simţire, formarea sa de scriitor plasându-se între două extreme – la limita clasicismului bunului gust şi a splendidului exces al sentimentalismului romantic.
Alfred Louis Charles de Musset – Pathay, dramaturg francez, poet, romancier, a fost unul din primii reprezentanți ai romantismului în Franța. S-a născut la 11 decembrie 1810 la Paris. 
Din biografia sa aflăm că a fost un eminent elev al liceului Henri IV din Paris şi încă de la 14 ani, începe să cocheteze cu muza poeziei, fiind pasionat de cenaclurile literare, îl va frecventa şi pe cel coordonat de Victor Hugo. Un perfecţionist desăvârşit, îşi construieşte în propria imaginaţie un teatru fără public, visând la un spectacle dans un fauteuil, ceea ce s-ar fi confundat, în viziunea scriitorului francez, cu o serie de drame şi comedii ce nu vor mai fi destinate scenei.
Fiind un geniu (poate neînţeles la adevărata sa valoare) îşi regăseşte conştiinţa imuabilităţii temporale în care se fiinţează – M-am născut într-un secol necredincios şi am multe de ispăşit… tocmai din această cauză, literatura lui Musset se revelează ca un balans între sentimentul de vinovăţie şi o speranţă a iertării, epitete ale teribilismului romantic, pe alocuri anesteziat de o raţionalitate transparentă, dar ironică.
Scrierile sale au ca temă predilectă meditația asupra condiției creației artistice și aversiunea față de mediocritatea burgheziei. În special în poezie, a ilustrat predispoziții sufletești contradictorii, capriciile sentimentului erotic în aspirația spre fericire, înclinația romantică a răului veacului (mal du siècle) și dialogul dintre poet și muze.
A rămas cunoscut și pentru relațiile sale afective cu scriitoarele George Sand și Louise Colet. Romanului său autobiografic „Confesiunea unui copil al secolului” („La Confession d’un enfant du siècle”), George Sand îi replică prin romanului epistolar „Ea și el” („Elle et Lui”). O jumătate de an mai târziu, Paul de Musset simte nevoia să îi ia apărarea fratelui vizat nu altfel decât prin romanul „El și ea” („Lui et Elle”). Ecourile acestor relații de famile ajunse publice vor fi sintetizate de Louise Colet prin romanul „Ei” („Lui”).
Alfred de Musset aduce un timbru distinct de intensă sinceritate în poezie. Lirica sa are un registru larg, ilustrând toate genurile și o varietate de specii, de la lirismul elegiac la cel dramatic, de la confesiune la ironia fină și intensitatea pasiunilor. Din creația sa dramatică, rămâne drama istorică Lorenzaccio, în care zugrăvește Florența din timpul Renașterii.
NOPȚILE (Les nuits) sunt cele mai cunoscute poeme ale lui A. de Musset, elegii pe tema iubirii și a năzuinței către fericire. Noaptea de mai deschide acest ciclu cu îndemnul pe care muza îl adresează poetului să-și înăbușe tristețea și să cânte o dată cu întreaga fire care reînvie. Laitmotivul ”Ia-ți lira ta poete” este asociat cu farmecul naturii a cărei forță binefăcătoare alină și mângâie.
Noaptea de august este un imn închinat iubirii, încrederii în forța ei revitalizatoare. Paralelismul dintre viața omului și a naturii străbate poemul și sugerează dragostea nestinsă de viață.

Li se spune „Amanţii din Veneţia”, probabil, fiindcă dragostea lor s-a consumat aproape peste tot, cu excepţia Veneţiei. Dar nu contează. Félix Decori, autorizat de Aucante, care avea autorizaţia lui George Sand însăşi, a publicat Corespondenţa integrală a celor doi, adică ce a rămas din corespondenţa lor, căci este evident că unele scrisori au fost distruse chiar atunci când au fost primite sau după aceea.
Această corespondenţă a fost arătată la atâţia oameni şi citată de atâţia autori că editarea ei aproape că nu mai aduce ceva nou. Pe de altă parte, chiar asupra episodului din 1834 nu vom putea şti tot adevărul înainte ca scrisorile lui George Sand către Pagello, vreo cincizeci la număr, să fie date tiparului, ceea ce, sincer să fiu, mi se pare greu de realizat. Oricum, publicarea corespondenţei dintre Musset şi George Sand: 1 – precizează unele amănunte, şi mai ales unul la care George Sand ţinea enorm, acordându-i o importanţă imensă. 2 – ne permite să apreciem întrucât se menţin în limitele adevărului romanul Ea şi el de George Sand şi romanul El şi ea de Paul de Musset. Fiindcă această corespondenţă precizează istoria relaţiilor dintre Alfred de Musset şi George Sand, voi povesti totul folosindu-mă de acest document, descurcând cum pot mai bine ceea ce părea până acum încâlcit. Voi face trimiteri şi comparaţii între revelaţiile corespondenţei şi cele două romane amintite cât şi câteva alte scrieri – şi voi trage concluziile care mi se pare că reies de aici.

George Sand şi Alfred de Musset s-au cunoscut în primă­vara lui 1833. George Sand trăise două aventuri: cu Jules Sandeau şi apoi, pasager, cu Mérimée.
Musset nu cunoscuse decât legături întâmplătoare, începute la recepţii şi baluri mascate. Ea avea 29 de ani, el avea 23. Ea publicase romanele Indiana şi Valentine. Lucra la Lélia. Era deja celebră. Musset publicase Primele poezii, inclusiv Namouna. Lucra la Rolla. Era deja în plină glorie literară. La început, au crezut, şi unul şi altul, că e vorba de o simplă prietenie literară. Discutau despre operele pe care le aveau în lucru. Citind Indiana, Musset îi trimitea versuri inspirate de această lectură, el îi făcea cunoscut un fragment din Rolla, iar ea îi dădea un fragment din Lélia. Citindu-l, Musset s-a entuziasmat şi a afirmat, pe bună dreptate, că e prima opera în care ea a investit geniu. Iată cum se ex­prima el, cu oarecare brutalitate: „Sunt în Lélia zeci de pagini care merg drept la inimă, cu sinceritate şi forţă, la fel de fru­moase ca acelea ale lui René sau Lara. Iată-te în sfârşit, George Sand; altfel ai fi fost o doamnă oarecare făcătoare de cărţi. Iată un compliment obraznic. Nu mă pricep să fac altele. Ţi le va face publicul…”
Apare dragostea. Musset se îndrăgosti cel dintâi, e evident; nu avem scrisorile trimise de George Sand lui Musset în 1833, dar ale lui Musset dovedesc fără tăgadă că Musset s-a îndrăgos­tit primul, că a ezitat să-i declare asta, că i-a spus-o înroşindu-se, că un timp a fost trimis la plimbare, că a căzut pradă disperării. Apoi corespondenţa încetează. Din iulie (probabil) 1833 până în martie 1834, nu mai există nici un bilet trimis de unul dintre ei celuilalt. Întâlnirile lor amoroase din Paris, întâlnirile din Fontainebleau, aşa de amănunţit descrise în Ea şi el şi în El şi ea, nu pot fi verificate prin corespondenţă. Iată o lacună care îl poate face să dispere pe istoricul literar. Putem presu­pune că spre iulie 1833 relaţiile lor au devenit cât se poate de apropiate, au petrecut apoi (cel mult) o lună la Fontainebleau sau, ca să fim mai exacţi, la Franchart. De Franchart îi amin­teşte Musset lui George Sand într-o scrisoare, mai târziu. Care să fie această lună? Septembrie, probabil. Căci, în El şi ea, Paul de Musset, care în materie de date n-are niciun interes de a falsifica adevărul, spune că primele zile reci i-au făcut să se întoarcă la Paris.
Romanul Lélia, apărut în 1833, este o lungă mărturisire, uşor voalată, a suferinţelor trăite de George Sand în faţa dragostei. Lélia e o femeie frumoasă dar rece ca o statuie, Sténio spune despre ea: „Ce este, deci, Lélia? O umbră, un vis, o idee cel mult”. Personajul ei contrastează violent cu al Pulheriei, curtezana, propria ei soră, care semnifică iubirea senzuală. Cum spune André Maurois, Lélia-George Sand e o replică feminină a lui don Juan, o femeie care „umblă din bărbat în bărbat pentru că niciunul nu i-a dăruit plăcerea”.
René şi Lara, celebre personaje literare ale începutului de eră romantică. René este eroul povestirii cu acelaşi nume a lui Chateaubriand (1802), Lara, al poemului epic omonim publicat de Byron în 1814.


Două romane cu cheie, care reiau povestea de dragoste dintre George Sand şi Musset din puncte de vedere substanţial diferite. Ea şi el este scrisă de George Sand însăşi, iar El şi ea, în replică la primul, de către fratele poetului, Paul de Musset.
În septembrie 1833, la propunerea lui Musset, cei doi îndrăgostiţi merg la Fontainebleau, lângă Paris, şi petrec câteva zile prin pădurile de la Franchard. Ei se înţeleg de minune, dar o scenă petrecută într-o noapte tulbură atmosfera până atunci senină: Alfred are o vedenie, sub clar de lună, într-un cimitir şi face o o criză îngriozitoare. S-a crezut un timp că George Sand exagerease acesate stări nervoase paroxistice ale poetului. Dar el însuşi le descrie în Noaptea de decembrie, poem scris în noiembrie 1835. Musset era o fiinţă dedublată şi suferea de autoscopie (îşi vedea, în momentele de criză, propria imagine, în diferite ipostaze stranii). Noaptea de decembrie cuprinde o invocaţie a poetului adresată dublului său „E o vedenie curioasă / Nu ştiu, e demon sau e zeu / Am întâlnit-o-n drumul meu / Aceeaşi umbră credinciosă”, urmată de o scurtă replică a Vedeniei: „Nu sînt nici demon şi nici zeu / Şi-ai înţeles destinul meu / Când mi-ai dat numele de frate; / Cu tine tot mereu voi fi, / Şi până-n cea din urmă zi, / Pe pragul morţii, împăcate / Eu ştiu durerea să-ţi ascult, / Oricât ai suferi de mult / Şi te va-nvinge nedreptatea, / Mereu mă vei vedea venind, / Dar nu pot umbra să ţi-o prind. / Iubite, sînt singuratea”.
Louise Allan Despreaux, frumoasa actriţă care a trăit, după aproape 15 ani de la despărţirea lui de George Sand, o poveste de dragoste la fel de agitată cu Musset, depune o mărturie elocventă în acelaşi sens. (…)

Alfred de Musset a primit Legiunea de Onoare, la 24 aprilie 1845, în același timp ca și Balzac, și în 1852 a fost ales membru al Academiei Franceze.
A murit în somn, la Paris, din cauza unei insuficiențe cardiace.
Georges Bizet a compus pentru pian și voce după poemul lui Musset, ”A Une Fleur”.
În 2007 Celine Dion a înregistrat un cântec numit ”Lettre de George Sand a Alfred de Musset” pentru albumul D`Elles.
O literatură specială, ce-şi (re)găseşte resortul în iubirea pentru George Sand (sursă de inspiraţie şi pentru baroană, mărturie elocventă în acest sens constituind romanul Elle et Lui), literatura lui Alfred de Musset se identifică perfect cu ideea de răsfrângere a unui eu asupra spectacolului exterior pentru a se concentra asupra spectacolului intrinsec ce-l creează şi recreează.
O literatură a extremelor… o literatură cu adevărat splendidă!


Surse:
corinavictoriasein.wordpress.com

reteaualiterara.ning.com
topu.ro
literaturapopoarelor.blogspot.ro

autori.citatepedia.ro
youtube.com

 

 

 

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

24 octombrie 2020

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

Primăria Chirnogi și-a schimbat culoarea clădirii nu doar pe cea politică. Ion Ștefan (PSD) a cîștigat alegerile locale din acest an, iar Primăria Chirnogi a primit botezul roșu. Primarul Ion Ștefan din localitatea Chirnogi, județul Călărași, este atât de îndrăgostit de culoarea roșie încât a inaugurat începerea mandatului său cu schimbarea culorii clădirii primăriei.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Sensul şi originea expresiei “Patul lui Procust” În cultura română, …
Corespondenta la redactie