Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Cu cât cunosc mai bine oamenii, cu atât iubesc mai mult câinii.

Cu cât cunosc mai bine oamenii, cu atât iubesc mai mult câinii.

Ca să devină stăpân, politicianul se preface că este servitor.

Ţi-am auzit părerile. Nu sunt în concordanţă cu ale mele. Decizia este luată în unanimitate.

Nimic măreţ nu va fi obţinut fără oameni măreţi, iar oamenii sunt măreţi doar dacă sunt determinaţi să fie astfel.

Întrucât un politician nu crede niciodată ce spune, este surprins când alţii îl cred.

Când vreau să ştiu ce gândeşte Franţa, mă întreb pe mine însumi.

Deliberarea este activitatea multora, acţiunea este activitatea unuia singur.

Tratatele sunt precum trandafirii şi fetele tinere. Trăinicia lor este vremelnică.

Odată ruptă proporţia dintre scop şi mijloace, combinaţiile geniale sunt zadarnice.

Diplomaţii sunt utili doar pe vreme bună. Cum începe să plouă se îneacă în fiecare picătură.

Am încercat să scot Franţa din noroi. Dar se întoarce la greşeli şi la mizerii. Nu pot să-i împiedic pe francezi să fie francezi.

În politică este necesar fie să îţi trădezi ţara, fie electoratul. Prefer să-mi trădez electoratul.

Cum poţi guverna o ţară care are 246 de varietăţi de brânză?

Perfecţiunea pe care o predică Evangheliile nu a reuşit niciodată până acum să construiască un imperiu. Orice om de acţiune are o doză puternică de egoism, mândrie, asprime şi viclenie. Dar toate aceste lucruri îi vor fi iertate, într-adevăr, vor fi privite ca înalte calităţi, dacă el le poate transforma în mijloace prin care să-şi atingă scopul.

Începi prin a-ţi da pălăria, apoi haina, apoi cămaşa, apoi pielea şi în sfârşit sufletul.

O fată care se căsătoreşte cu un soldat, nu greşeşte niciodată. Un soldat ştie să gătească, ştie să coasă, trebuie să fie sănătos. Şi cel mai important: el este obişnuit să asculte.

Cred că politica este un lucru prea serios pentru a putea fi lăsată pe mâna politicienilor.

Împotriva mea am burghezia, armata şi diplomaţii, iar de partea mea, numai oamenii care iau metroul.

Belgia? O ţară întemeiată de englezi ca să-i enerveze pe francezi.

Patriotismul este atunci când iubirea faţă de propriul popor este pe primul loc; naţionalismul, când ura faţă de alte popoare este pe primul loc.

Biserica este singurul loc unde cineva îmi vorbeşte fără să fiu nevoit să-i răspund.

Vântul îndreaptă copacul după ce l-a aplecat.

Niciun om de stat european nu va uni Europa. Europa va fi unită de către chinezi.

Cu Churchill m-am certat mult şi amarnic, dar m-am înţeles cu el întotdeauna. Cu Roosvelt nu m-am certat niciodată, dar nu m-am înţeles niciodată cu el.

Adevăratul leader păstrează întotdeauna un element surpriză în mânecă, pe care ceilalţi nu îl pot înţelege, dar care menţine publicul emoţionat şi cu respiraţia tăiată.

Anglia nu mai este ce a fost odată.

Dragostea este cea mai puternică forţă pe care o posedă lumea, şi totuşi este Măreţia unui drum care duce către necunoscut.

Bătrâneţea este un naufragiu.

Charles de Gaulle

Dimineața de 18 iunie 1940 a fost un moment intens pentru Winston Churchill și Charles de Gaulle. La de-gaulleWhitehall, premierul britanic făcea ultimele modificări discursului care avea să devină celebru – This was their finest hour. Undeva în Londra, într-un aparament pe care i-l împrumutase un ofițer francez, generalul de Gaulle, care fugise din Franța cu o zi înainte în timp ce guvernul său negocia un armistițiu cu germanii, schița textul unui Apel către Poporul Francez prin care îi îndemna să nu abandoneze lupta împotriva invadatorilor naziști.


Discursul lui de Gaulles a fost rezultatul ofertei pe care i-o făcuse Churchill, aceea de a se adresa Franței prin intermediul BBC-ului. Avea să ajungă cel mai cunoscut și apreciat discurs al generalului – L’Appel du 18 juin iar data avea să devină o zi simbolică pentru el și țara sa.
on-18-juin-appelCuvintele rostite la radio de către generalul în vârstă de 49 de ani aveau să fie baza a ceea ce s-a transformat în gaullismși l-au propulsat la conducerea națiunii franceze. Discursul i-a constituit o imagine specială, aceea a ”omului care a spus nu”, și i-a confirmat destinul istoric într-un moment în care statul francez era învins, iar Republica a III-a, ce condusese Franța pentru mai bine de șase decenii, se prăbușea sub armele germanilor. Însă acest faimos discurs a fost cât pe ce să nu fie difuzat.
Sondajele de opinie din Franța arată că președintele Charles de Gaulle este considerat cel mai important francez al secolului al XX-lea și cel mai important francez din istorie, după Napoleon. A fost soldat, lider pe timp de război și reprezentantul Franței Libere în cel de-al doilea război mondial (1939 – 1945). În 945 a contribuit la răsturnarea guvernului fascist francez de la Vichy și a readus țării respectul de sine. El a creat cea de-a Cincea Republică, iar mai târziu, pierzând sprijinul națiunii, a demisionat.
Charles André Joseph Marie de Gaulle s-a născut în orașul Lille, în nordul Franței, la 22 noiembrie 1890, ca fiu al unui învățător.
Tatăl său, Henry, provine dintr-o lungă linie aristocrată din Normandia și Burgundia, în timp ce mama sa,DGL156585 Jeanne Maillot, dintr-o generație de antreprenori industriali destul de bogați din regiunea Flamand unde se și găsește orașul Lille. Familia de Gaulle este o familie care se intinde pe mai multe generații. Se presupune că aparținea nobilimii militare franceze, fapt ce nu este confirmat sau stipulat în Registrul familiilor nobile din Franța. Din partea mamei lui Charles, familia a avut strămoși irlandezi (McCartan, Iacobini, care se ascundeau în Franța după Renumita Revoluție), scoțieni (Fleming) și germani (Kolb, din Moșia Baden). Unul din strămoșii veritabili ai lui Charles de Gaulle era, probabil, Richard de Gaulle, cavaler al regelui Philippe Auguste, care i-a acordat o feudă la Elbeuf-en-Bray, în Normandia 1210. Mai găsim o urmă a familiei de Gaulle în 1420, și anume Jehan de Gaulle care, după dezastrul din Azincourt, a opus rezistență timp de 2 ani englezilor la Vire, în vestul Normandiei, înainte de a se exila în Bourgogne.
De mic, Charles, împreună cu tatăl său, a descoperit operele lui Barres, Henri Bergson și Charles Peguy și a demonstrat un interes deosebit față de filosofie și istorie. Charles de Gaulle face o parte din studiile primare la școala comunității creștine Thomas-d’Aquin (astăzi Liceul Saint-Thomas) din Paris iar apoi la Colegiul privat catolic Stanislas din Paris.
ecole-charles-de-gaulleÎn urma crizei politice franceze din 1905, care a determinat separerea Bisericii de Stat, Charles de Gaulle este obligat să-și continue studiile sale în Belgia (prima lui experiență de exil). Alegînd cariera militară în 1908, de Gaulle a intrat al 119-lea din 221 de locuri de abiturienție la Școala de elită din Saint-Cyr și face 4 ani de studii și cîteva luni de practică de unde iese în 1912 diplomat. Tot în 1912 el se încorporează în infanterie și anume este repartizat în al 33-lea batalion de infanterie la Arras, unde se află în subordonarea colonelului Pétain.
Pornind de la ideile Generalului Fuller și ale criticului militar britanic Liddel Hart, de Gaulle apără concepția unui război de mișcare și de ofensivă dotată cu soldați profesionali, sprijiniți de tehnica blindată grea (tancuri, tunuri, etc.). De Gaulle face prima sa conferință la Sorbona în primăvara anului 1934, sub egida cercului Fustel-de-coulage “Acțiunii Franceze”. De inspirații monarhiste, de Gaulle, ofițer supus rezervei dă dovadă în scrierile și în operele sale de un mic respect față de parlamentarism și îi preferă în schimb un regim mult mai puternic și mai rigid. Pînă la sfîrșitul vieții el va evidenția admirația sa față de personalitatea și operele istoricului regalist Jacques Bainville. Ideile sale se vor ciocni totuși, pe de o parte, cu un conservatorism profund al comandanților militari, și, pe de altă parte, cu principialii republicani. Totuși de Gaulle a frecventat multe mitinguri socialiste și mișcări non-comformiste a anilor ’30 (Spirtul ș.a.).
Când Franța a fost ocupată de Germania, de Gaulle a fost desemnat general de brigadă și a primit charles-de-gaulle-salutresponsabilitatea asupra Diviziei a 4-a de Blindate, însărcinată cu oprirea „blitzkriegului” nazist.
Una din responsabilitățile lui de Gaulle era reglementarea legăturilor militare cu englezii. Astfel, el călătorește pentru prima oară la Londra pe 9 iunie pentru a încerca să-l convingă pe Churchill că trebuie să angajeze mai multe forțe pentru apărarea Franței. Explicându-i de ce așa ceva este imposibil, premierul britanic i-a ținut lui de Gaulle un discurs impresionant, jumătate în engleză și jumătate în franceză. Deși de Gaulle nu a obținut nimic, din moment ce Churchill intenționa să păstreze resursele Angliei pentru bătălia ce avea să urmeze căderii iminente a Franței, vizita sa la Londra a fost importantă pentru viitoarele contacte ale lui de Gaulle cu Churchill. Acesta a fost încă și mai impresionat de generalul francez atunci când a fost în Franța pe 10 iunie, unde s-a întâlnit, lângă Orléans, cu liderii francezi. Aici, el a descoperit că de Gaulle era printre puținii care încă doreau să lupte. Oliver Harvey, de la ambasada britanică, l-a descris pe de Gaulle ca fiind ”singurul soldat calm și inteligent rămas”.


Trecuseră doar 13 zile de când de Gaulle, soldatul de carieră, ajunsese în atenția publicului general după ce fusese numit ministru adjunct al apărării în guvernul condus de Paul Reynaud.
charles-degaulleDe Gaulle își făcuse un nume în anii ’30 ca un strateg militar oarecum neortodox, având idei ce nu conveneau establishment-ului militar francez.  Se distinsese conducând unități de blindate împotriva germanilor, acțiuni care, deși eșuate, i-au adus promovarea la rangul de general de 2 stele. În fața dezastrului în care a ajuns armata franceză, el a militat pentru continuarea rezistenței și, dacă ar fi fost cazul, pentru mutarea guvernului pe malul celălalt al Mediteranei, într-una din posesiunile coloniale din Nordul Africii.
La 6 iunie 1940, de Gaulle a dobândit prima sa experiență de guvernare atunci când a fost numit sub-secretar de stat pentru război.
Discursul din 18 iunie a fost punctul de cotitură pentru un om care avea un simț puternic al propriului destin de mai bine de două decenii. La urma urmei, era un general recent promovat într-o serie de comandanți condusă de două figuri legendare în Franța, eroi în Primul Război Mondial, Pétain și Weygand. De Gaulle s-a dezis de cei doi și a sfidat un guvern constituit în mod legal. Nu fusese ales în niciun post și făcuse parte din guvern, într-o poziție secundară, doar 12 zile. Nimeni important nu-l acompania la Londra. Și deși Churchill l-a primit călduros, ceilalți membri ai administrației britanice au fost mai rezervați. Generalul era gata să-și asume riscursi extraordinare pentru a-și îndeplini țelurile, pentru Franța și pentru sine. A făcut asta atunci când s-a impus în fața Rezistenței în 1944, când a demisionat doi ani mai târziu și când și-a orchestrat în mod genial întoarcerea la putere în 1958.


Când guvernul Pétain a semnat armistițiul cu germanii pe 22 iunie, de Gaulle a vorbit iar la radio, carlton_gardens_london_hq_of_charles_de_gaulleasumându-și conducerea francezilor liberi: ”Onoarea, bunul simț și interesele superioare ale națiunii comandă tuturor francezilor liberi să continue lupta oriunde se află și oricum pot… Eu, Generalul de Gaulle, pun bazele acestei sarcini naționale aici, în Anglia. Îi invit pe toți francezii ce vor să rămână liberi să mă asculte și să mă urmeze.” Englezii l-au recunoscut în mod oficial pe general ca ”Lider al tutuor Francezilor Liberi, oriunde s-ar afla, care i se alătură în sprijinul Cauzei Aliate”. Churchill i-a spus lui de Gaulle: ”Ești singur. Și ce dacă? Te recunosc singur.


În public, de Gaulle își urma propriul sfat conform căruia liderii trebuie să arate o ”demnitate rece”. Cei care i s-au alăturat după iunie 1940 au găsit un de Gaulle rezervat, distant. Înălțimea sa (avea aproape 2 metri) avea un impact puternic asupra tuturor, mai ales când era îmbrăcat în uniformă. Albim Chalandon, care avea să devină ministru în timpul celei de-a V-a Republici, a fost uimit de privirea pătrunzătoare a generalului, dar și de modul în care acesta părea să fie mereu cu gândurile în altă parte: ”era impenetrabil”.
412px-de_gaulle_-_a_tous_les_francaisJurnalistul Pierre Maillaud, care l-a vizitat pe de Gaulle imediat după difuzarea la radio a discursului,  scria despre general că ”trăsăturile lui evocă, la început, un desen medieval. În ochii lui stă un foc abstract, capabil de a se aprinde subit… o noblețe și reticență, o timiditate superficială și o mândrie singurală”.
De Gaulle s-a arătat permanent dezamăgit de eșecul oamenilor din jurul său de a se ridica la standardele sale. În opinia sa, poporul francez nu era demn de grandoarea națiunii lor.
De Gaulle a fost condamnat la moarte de un tribunal militar din Franța și, la scurtă vreme după aceea, a fost martorul atacului englezilor asupra flotei franceze din Nordul Africii. Dar nu mai exista cale de întoarcere. Maillaud, unul din primii săi suporteri, a declarat că pentru general, ”era totul sau nimic”. Când un jurist, René Cassin, l-a întrebat pe ce bază justitfică mișcarea Francezilor Liberi, răspunsul gaullist a fost foarte simplu: ”Noi suntem Franța.”
În octombrie 1945, de Gaulle a fost ales președinte și a trecut la formarea unui guvern provizoriu, cu menirea de a supraveghea elaborarea constituției celei de-a patra Republici Franceze și începerea reconstrucției postbelice. Nemulțumit de politicienii certăreți și de noua Constituție, de Gaulle a demisionat la 1 ianuarie 1946. Generalul s-a retras la casa lui de la țară, în localitatea Colombey-les-Deux-Eglises pentru a-și scrie memoriile de război.


în 1965 de Gaulle a fost reales președinte pentru un nou mandat de șapte ani dar În timpul campaniei electorale a fost aspru criticat, din cauza problemelor economice, în special a inflației.
Într-un referendum organizat la 27 aprilie 1969, privind transferul unor puteri către regiuni și gaulle-charles-de_foto_lemo-f-4-270_dhmtransformarea Senatului, de Gaulle propunea introducerea reprezentanților organizațiilor profesionale și sindicale în sânul consiliilor regionale. Punând în balanță toată greutatea sa în soarta acestui referendum, a anunțat în avans intenția de a demisiona în cazul în care răspunsul majoritar va fi “nu”. Tabăra celor opuși propunerilor din referendum, căreia i s-a raliat și Valéry Giscard d’Estaing, a obținut 52,41% din voturi. La câteva minute după miezul nopții, la 28 aprilie 1969, un comunicat laconic anunța: “Încetez să exercit funcțiile mele de președinte al Republicii. Această decizie intră în vigoare astăzi la amiază”.
În 1969, De Gaulle demisionează din funcția de președinte; consideră înfrângerea și demisia un mod mult mai spectaculos de a ieși din politică decât intrarea liniștită în umbră, la sfârșitul mandatului de președinte.
La 19h10, în ziua de 9 noiembrie 1970, în timpul unui solitar joc de cărți, generalul suferă o ruptură de anevrism. După doar 20 de minute se stinge din viață. Știrea este comunicată abia a doua zi, printr-o scurtă alocuțiune televizată a lui Georges Pompidou. Moartea sa, care conform expresiei succesorului său, lăsa “Franța văduvă”, este ocazia de a percepe măsura rolului jucat de către de Gaulle în istoria Franței. Seara zilei în care sunt celebrate funeraliile sale la Colombey, în timp ce numeroși șefi de stat din străinătate s-au adunat pentru a-i onora memoria la Catedrala Notre-Dame din Paris, mai multe sute de mii de parizieni au mărșăluit pe bulevardul Champs-Élysées în noapte, sub ploaie, pentru a oferi omagiul charles-de-gaulle-photolor.
Testamentul său, pe care îl redactase în 1952 rămâne un ultim bobârnac dat de dincolo de mormânt convențiilor sociale:

  • “Doresc să fiu înmortmântat la Colombey”.
  • “La funeraliile mele, nici președinți, nici miniștri!” – ministrul francez de finanțe, Valéry Giscard d’Estaing, a fost totuși prezent, motivând că nu vine în calitate de ministru, ci de simplu francez. Toți ceilalți oficiali, președintele Nixon inclusiv, s-au mulțumit a asista la o simplă slujbă în onoarea sa la Notre-Dame de Paris.
  • “Pe mormântul meu: Charles de Gaulle, 1890-19… Nimic altceva”.

Și-a scris memoriile până la moarte.

Surse:
cultura-generala.com
historytoday.com
charles-de-gaulle.org
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

thirteen − eleven =

88 − 85 =

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

Corespondenta la redactie