Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Cu sinceritate, după mai mulți ani de la absolvirea liceului: ”Vă mulțumim și La mulți ani!”

Când elevii încheie cursurile liceale și se pregătesc să părăsească o perioadă din viață, niciodată n-o fac fără lacrimi, fără un spectacol de adio, fără un banchet, fără fotografii și filmulețe.

Ei pleacă și se formează. Rămân cu amintiri, rămân cu pelicule și acele unice sentimente de frumos. Unii reușesc mai mult în viață, alții mai puțin. Toți însă își amintesc cu mult drag de anii de liceu, poate cei mai luminoși, mai fermecători din viață. Este intervalul evoluției, răstimpul când adolescentul prinde conturul maturității, când se deschid orizonturile vieții, cu vârsta la care începi să descoperi niște taine, sau perioada de viață când se formează discernământul. Ei pleacă, dar şcoala va rămâne tot acolo, cu alți elevi şi dascălii ei, alt timp, altă dăruire.
Plata pe care o primesc profesorii după orele petrecute cu elevii lor este de o valoare incalculabilă: ei, elevii devin studenţi, apoi o parte dintre ei profesori, profesori care duc mai departe acest tezaur învățat în școală: cunoștințele ce împrăștie fericire și aduc experiență.
La aniversarea Centenarului Colegiului Național ”Neagoe Basarab” Oltenița, foștii elevi mulțumesc profesorilor de liceu, iar dascălii mai adaugă la mapa lor de formatori, roadele educației oferite. Primești și dăruiești, sau primești pentru a dărui apoi- elementul surpriză care devine de fapt legea fundamentală a opulenței noastre educaționale.

Am primit cu bucurie invitația de a adresa câteva cuvinte foștilor noștri profesori, cu ocazia Centenarului Colegiului Național Neagoe Basarab, în calitate de absolvenți ai promoțiilor trecute:

Promoția 2003:
La 16 ani de la absolvire, pot spune că parcursul meu profesional a avut șansa unei coerențe extraordinare încă din anii liceului, de-a lungul cărora mi-am cultivat pasiunea pentru literatură și pentru limbile străine și, în sens mai larg, pentru științele umaniste și sociale, sub îndrumarea atentă a unor profesori care au contribuit semnificativ la decizia de a deveni eu însămi profesor.
Întregul meu parcurs academic de după absolvire a fost dedicat filologiei engleze și domeniului interdisciplinar al studiilor culturale. Am urmat un program de licență, apoi de masterat și de doctorat în filologie engleză la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, iar în prezent sunt lector titular în cadrul aceleiași facultăți, unde predau cursuri de literatură americană de secolele XX și XXI, teatru american contemporan, introducere în studiile culturale și Academic Writing. Pe parcursul acestor ani de formare, am avut, de asemenea, șansa de a cunoaște în profunzime și de a lucra în sisteme universitare internaționale, ca cercetător doctoral la Universitatea Liberă din Berlin (2012) și apoi ca bursier postdoctoral Fulbright la The City University of New York (2017-2018). Am scris o carte despre imaginația politică a romanelor scriitorului american contemporan Thomas Pynchon, iar în prezent finalizez o monografie dedicată unei companii de teatru comunitar din Statele Unite, cu care am avut și privilegiul să lucrez în timpul stagiului la New York.
Opțiunea pentru o carieră universitară de predare și de cercetare în literatură și studii culturale s-a cristalizat încă din timpul anilor de liceu, care au reprezentat un veritabil antrenament existențial și de cunoaștere, și mai ales o sumă de intâlniri cu profesori remarcabili care mi-au devenit apoi modele profesionale.
Îmi amintesc cu emoție primele ore de limba engleză din clasa a V-a, cu doamna profesoară Monica Gheorghe, și întregul univers de cunoaștere care s-a deschis în acel moment pentru copilul de unsprezece ani. Îmi amintesc apoi de bogația orelor de engleză din liceu, cu doamna profesoară Violeta Ionescu – atât componenta substanțială de literatură și de civilizație a acestora, cât și exercițiile retorice și argumentative care s-au dovedit mai apoi instrumente vitale în contexte dintre cele mai diverse.
Îmi amintesc orele dinamice de literatură română cu doamna profesoară Magda Costea, în cadrul cărora textele literare se deschideau către un spațiu de reflecție critică asupra unor problematici etice și social-politice.
De fiecare dată când predau romanul istoric și discut cu studenții mei despre suprapunerile dintre discursul literar și cel istoric, îmi amintesc cum istoria devenea o poveste fascinantă la orele domnului profesor Constantin Hociotă, care ne invita să gândim dincolo de cronologie, sa căutam conexiuni și să propunem noi înșine interpretări pentru evenimentele discutate.
Îmi amintesc, de asemenea, de perioadele de pregătire intensă pentru Olimpiadele Naționale, de cele două premii la Olimpiada Națională de Engleză din 2000 si 2001, și de sprijinul de care m-am bucurat întotdeauna din partea Colegiului. Acestea sunt doar câteva exemple pe o hartă mult mai amplă de experiențe formatoare pentru care le sunt profund recunoscătoare tuturor profesorilor mei.
Aș vrea să le mulțumesc cu această ocazie pentru experiența generoasă și luminoasă a anilor de liceu și pentru întregul univers care a fost pentru mine, între 1995 si 2003, comunitatea academică a Colegiului Național Neagoe Basarab. Acești opt ani rămân un spațiu de libertate în care am avut șansa să învăț să gândesc critic și totodată creativ, să îmi descopăr vocația și, mai ales, să mă formez ca om.
Îi mulțumesc doamnei profesoare Violeta Ionescu pentru invitația de a participa la acest scurt moment de reflecție și aș dori să închei prin a lansa eu însămi o invitație pentru elevii de acum, aceea de a se alătura, după absolvire, unei noi comunități academice de prestigiu, aceea a Universității din București, și de a continua să construim împreună pe fundația excelentă,C oferită de studiile liceale la Colegiul Național Neagoe Basarab.

Vă mulțumesc,
Profesor Asistent, Universitatea București, Diana Benea


Promoția 2009:
Profesor Ionescu Violeta,
Sau cum am învățat feminitatea și gingășia

Doamna  profesor  Ionescu  Violeta  îți  atrage  atenția  din  prima  clipă  în  care  o  zărești. Prezența ei delicată, dar în același timp impunătoare, te emoționează. Orele de engleză erau o încântare pentru că niciuna nu semăna cu cealaltă. Nu  simțeam  că  învățăm,  însă  făceam  asta  în  toate  modurile  posibile  –  povestind, ascultând muzică, făcând origami sau desenând. Acestea sunt doar câteva dintre metodele pe care doamna Ionescu le folosea la clasă.
La  ore,  niciodată  nu  învățam  doar  engleză,  pătrundeam  pe  nesimțite,  în  tainele  artei, literaturii, obiceiurilor  și  tradițiilor,  muzicii,  totul  într-o  atmosferă  presărată,  parcă,  cu  lumină divină.
Vocea blândă a doamnei profesor te ducea într-un soi de transă unde cunoașterea era mai ușor de accesat. O puteai asculta ore întregi făra să te plictisești nici macar o clipă.
Doamna Ionescu ne încuraja să fim creativi și să facem asta chiar și cu caietele de limba engleză – gramatică, un desen, culori diferite, o poveste, alt desen și mai multe culori – așa arăta caietul de engleză, o adevărată operă de artă. Îmi amintesc că într-un an, de ziua de naștere a doamnei,  am  vrut  să-i  fac  eu  însămi  cadoul.  I-am  confecționat  o  lumânare  decorativă  și  un săculeț de potpourri cu scoarță de copac, licheni și coji de nuci parfumate. Nu aș putea să spun dacă i-a plăcut într-adevăr cadoul meu simplu, dar m-a lăudat și m-a încurajat să creez și alte lucruri așa încât, anul următor am facut mărțișoare pentru toți profesorii și colegii mei.
Acest lucru a însemnat mult pentru adolescenta care eram atunci. Un profesor să ne încurajeze să fim creativi? Însemna că avea încredere în noi și ne trata cu respect. Am luat aceste valori  cu  mine  mai  departe,  mi-au  fost  inspirație  în  timpul  facultății  și  acum  fac  parte  din învățăturile și atitudinile pe care fac tot posibilul să le transmit elevilor mei.
Eleganța, aerul și blândețea doamnei de engleză te făceau să vrei să fii un OM mai bun. Puterea exemplului era mare pentru că doamna Ionescu nu îți spunea să fii într-un fel sau altul, ci făcea chiar dumneaei acele lucruri.
O doamnă desăvârșită, o profesoară minunată, un model pentru toți elevii, doamna Violeta Ionescu va rămâne în inima mea întotdeauna.

Profesor Crețu Viorica
Sau cum am învățat încrederea în mine și perseverența

Am pășit în clasa a IX-a timidă și fără încredere în mine… colegi noi, profesori noi. Neîndrăznind să răspund la ore, stăteam atât de liniștită, că uneori aveam impresia că uit să respir. După un timp, am descoperit că îmi plăceau foarte mult orele de limba română și eram surprinsă că trei ore consecutive treceau într-o clipă. Doamna Crețu ne purta, cu glasul dulce, în tainele interpretării operelor literare. Pe cât de mult vorbeam, pe atât de puțin scriam, și nici nu era  nevoie,  pentru  că  taina  orelor  de  română  ne  trimitea,  pe  loc,  în  timpul  și  spațiul  operei discutate.  Așa  am  fost  la  țigănci,  l-am  vizitat  pe  Ion,  am  dezlegat  enigma  Otiliei  și  ne-am împrietenit cu toate celelalte personaje literare studiate în cei patru ani de liceu.
Îmi amintesc că pe când eram găzduiți  la hanul lui Mânjoală, într-o zi, am întârziat la școală din  cauza zăpezii și,  în timp ce încercam să  mă dezgheț  lângă  calorifer, doamna Crețu ne-a întrebat, în stilul dumneai caracteristic, ce credem că a vrut să însemne un anumit aspect al operei. Pentru prima dată, de când mă aflam la liceu, am îndrăznit să-mi spun cu adevărat  părerea și, spre surprinderea mea, doamnei i s-a părut interesantă. Am fost atât de bucuroasă și am căpătat așa multă încredere în mine, în simțirile și credințele mele, încât am început să fiu din ce în ce mai inspirată. Abia așteptam orele de română și savuram fiecare operă – de la poezie la roman.
Același lucru s-a întâmplat și cu textele argumentative, dar și cu cele pe o anumită temă de la limba engleză și limba franceză. Era o mare eliberare să-mi pot exprima emoțiile și trăirile pe un anumit subiect.
În timp, am înțeles și am învățat cât de mult te ajută cititul și scrisul în viață. Cititul te poartă în călătorii nebănuite, te face să trăiești emoții pe care, poate, nu ai privilegiul să le experimentezi  în  viață,  te  ajută  să-ți  îmbogățești  vocabularul,  cunoștințele,  trăirile.  Scrisul  te ajută să te cunoști, te învață să-ți exprimi gândurile și sentimentele, cu alte cuvinte, te întregesc ca OM, îți îmbogățesc viața.
Îi  sunt  recunoscătoare  doamnei  Crețu  pentru  că  mi-a  dezvăluit  aceste  taine  uimitoare, mi-a consolidat încrederea în mine, m-a ajutat să mă descopăr.
Este unul dintre profesorii/oamenii care mi-au marcat existența și a cărui influență mă inspiră în tot ce fac.

Profesor Ceaușu Constantin
Sau cum am învățat respectul și dărâmarea prejudecăților

Am avut norocul ca domnul profesor Constantin Ceaușu să fie dirigintele clasei timp de doi ani. La sfârșitul clasei a IX-a, când am aflat acest lucru, am fost cu toții îngroziți pentru că i se dusese vestea că este un profesor foarte aspru.
Când am început clasa a X-a aveam mari emoții, dar domnul diriginte s-a dovedit a fi chiar foarte glumeț și vesel la ore. Noi ne gândeam că este un fel de diversiune și când ne va prinde pe picior greșit, aveam să o încurcăm. Orele treceau, însă domnul diriginte avea aceeași atitudine față de noi – căldură, respect, înțelegere, umor, grijă. Ne făcea să ne simțim o familie pentru că era mereu acolo să ne ajute, să ne îndrume, să ne înțeleagă, să ne ierte. Când spuneam cuiva că domnul Ceaușu e dirigintele nostru și e cel mai bun diriginte, mai întreba o dată ”Domnul de istorie? Imposibil, pe vremea mea era cel mai aspru profesor!” Era o schimbare uimitoare!
La sfârșitul clasei a XII- a, a participat și domnia sa la festivitatea noastă de absolvire și atunci am îndrăznit să-l întrebăm de ce cu noi s-a purtat altfel… Oamenii se schimbă. Cu cât înaintează în vârstă cu atât devin mai înțelegători, mai blânzi, mai înțelepți – a răspuns domnul diriginte.
Cu toate că ne-a călăuzit doar doi ani, pentru noi a rămas pentru totdeauna DOMNUL DIRIGINTE.
Ne-a făcut să ne simțim o echipă. De 1 sau 8 martie ne aducea flori, de ziua dumnealui bomboane  și  nu  uita  aniversările  noastre.  Ne  simțeam  importanți,  respectați,  astfel  încât  și-a câștigat respectul, prin grijă și blândețe, nu și l-a impus.
Cât de important este să întrebi pe cineva, mai ales un adolescent, dacă se simte bine sau de ce are nevoie, cât de important este să faci gesturi mici pentru oamenii din jur – cum ar fi să îți suni foștii elevi să le urezi LA MULȚI ANI!
Un exemplu de integritate în viața noastră fragedă și tulburată de adolescenți, un exemplu de schimbare, de dărâmare a barierelor rigide dintre profesor și elevi.
Sunt sigură că nu doar mie, ci și celorlalți colegi ai mei, ne va rămâne în inimă toată viața și vom încerca pe cât posibil să-i urmăm învățăturile.

Vă mulțumesc,
Profesor consilier, Mihăescu Alexandra Cristina

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Primarul vrea, consilierii ridică mâna: Pentru echipa de fotbal șase miliarde pe an, pentru elevii oltenițeni burse de câțiva lei

2 octombrie 2019

Primarul vrea, consilierii ridică mâna: Pentru echipa de fotbal șase miliarde pe an, pentru elevii oltenițeni burse de câțiva lei

Laura Suzeanu Primarul Petrică Țone este în continuare generos cu echipa de fotbal din spatele Asociației Club Sportiv Municipal Oltenița. Este generos, dar pe banii oltenițenilor, în timp ce profesorii care se mai încumetă să organizeze activități școlare, caută surse externe pentru premii și diplome. Deși jucătorii provin din alte zone, altele decât Oltenița, din bugetul local vor pleca din nou 150.

Corespondenta la redactie