Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Dacă frumuseţea poate servi adevărului, o accept şi chiar o salut. Dar a machia adevărul, astăzi, mi se pare un act retrograd.

Dacă frumuseţea poate servi adevărului, o accept şi chiar o salut. Dar a machia adevărul, astăzi, mi se pare un act retrograd.

Ştim că acest comerţ cu valorile este degradant.

Îmi place să descopăr partea luminoasă a unei existenţe. Îmi face mie bine. Nu o fac pentru plăcerea altcuiva.

Tot ceea ce este misterios atrage interesul şi nevoia de a găsi ­mijlocul de a-l descifra.

A pune cultura pe piaţa cererii şi a ofertei este lucrul cel mai trist pe care suntem obligaţi să îl trăim.

…asta este legea, homo homini lupus… Ei, nu… eu nu am fost învăţată aşa… Şi am avut marea şansă ca în acest teatru (n.r. Bulandra), relaţiile între oameni să fie de colaborare reală, lucru care se vede pe scenă.

Negrul, violetul, indigoul, urâtul nu-mi sunt aproape de suflet. Mă îmbrac în negru, dar, pe dinăuntru, îl refuz.

Nu poţi să fii exigent cu devenirea ta când încă nu ai început…

Mama era aşa, fără efort şi probabil că mi s-a întipărit felul ei de a fi. De la tata am moştenit rigoarea. Luciditatea şi rigoarea. Tatăl meu a fost medic, deci mai pozitivist, mama era cu visarea, cu cărţile… Fără să mă oblige să citesc, dar o vedeam pe ea citind.

Nu sunt o actriţă pur sânge. Nu aș muri dacă nu aş juca, nu mi-am dorit roluri pe care le primea altcineva, nu am avut nici măcar acea invidie profesională, pozitivă, care te împinge spre o competiţie reală.

Domnule, într-o dimineaţă m-am trezit şi am zis: eu nu mai fumez.

Adică eu ştiu să fac şi ca broasca şi ca leul şi ca maimuţa…. Dar trebuie să fac ca omul. Asta pricepe cel mai uşor omul care mă priveşte. Dar eu ştiu să fac bine ca omul. Poate ca maimuţa ştie şi el să facă.

Toţi oamenii sunt oameni. Dar unii au în plus de la Dumnezeu capacitatea de a intra în comunicarea, alta decât cea a cifrelor, cu ceilalţi.

Pentru că scena este, zic eu, teribil de crudă. Îţi arată ce nu ai vrea totdeauna să arăţi. E un fel de oglindă a adevărului. Decelează foarte bine răutatea, prostia, superficialitatea, invidia. Boli ale sufletului de civil.

Dumnezeu dă cât poţi să duci, nu dă mai mult şi eu le-am îndurat…

Cât despre faptul că se vorbeşte neglijent, se vorbeşte agramat – e adevărat. Vina este, cu siguranţă, a societăţii, dar şi a instrumentelor digitale, care îţi corectează până şi greşelile gramaticale! Se corespondează pe internet cu prescurtări, cu simboluri…

Harul este întâi, întâi şi întâi. Dar nu este harul cerut de meserie, ci, în situaţia noastră, este puterea de a comunica. Acesta mi se pare lucrul cel mai important, mai mult decât disponibilitatea de a provoca râsul, de a provoca plânsul şi de a arăta: uite ce bine ştiu eu să fac tumba, şi roata, şi şpagatul, şi să stau într-un deget, să dansez breakdance.

Medicul ca şi preotul ca şi pedagogul şi în ultimă instanţă actorul trebuie să câştige încrederea spectatorului.

Un actor în care să ai încredere este mai mult decât un actor talentat care te face să râzi şi să plângi.

Fiecare clipă are semnificaţia ei. Nu mă tem de bătrâneţe, nu mă complexează ridurile sau părul cărunt. Experienţa care se dobândeşte nu poate fi contrazisă prin niciun artificiu de visare.

Pedagogia de teatru este altceva decât interpretarea. Deşi provin dintr-o familie de profesori, eu nu am acel har de profesor. Nu am acel ceva. Mă suspectez de egoism, mă suspectez de comoditate… dar şi de o anume sfială în a îndruma destinul sau sistemul de gândire al unui adolescent. De pildă, n-aş putea face niciodată parte dintr-o comisie a unui examen de admitere.

Mă simt bine în caleaşca mea şi îmi face plăcere să port pălăriile diverselor personaje.

Face o constatare şi este unul dintre puţinii sau poate singurul actor despre care nu-ţi dai seama că este actor când îl întâlneşti. Când îl vezi pe stradă, când îl saluţi, când te salută, când stăm de vorbă. Este un actor care nu e actor, care nu face pe actorul. Şi stînd şi gîndind şi recapitulînd, da domnule, aşa e! Victor nu este actorul, nu e boemul, nu e neglijentul, nu e… afemeiatul, nu trage cu ochiul în sală la cucoane, nu se uită la mărgele. El este pur şi simplu! El este. (despre actorul Victor Rebengiuc)

Această orientare profesională nu a fost visul meu, iar personajele au venit în întâmpinarea mea. De fiecare dată s-au potrivit momentului meu feminin de evoluţie.

Am avut şansa unor parteneri extraordinari şi şansa de a juca la Bulandra. Aici au fost Clody Bertola, Gina Patrichi, Ileana Predescu, Petrică Gheorghiu, Liviu Ciulei, Pittiş, Caramitru, Rebengiuc. Primul meu spectacol a fost la Bulandra, cu „Leon şi Lena” al lui Ciulei.

Mă întreba odată o jurnalistă. „Aveţi cumva o descendenţă aristocrată?”. Eu i-am răspuns: „Da, pe linie paternă strămoşii vin din Neagoe Basarab, iar pe linie maternă mă trag din Vlad Ţepeş” – pentru că bunicul matern este din Snagov. Eu spuneam asta de haz, dar ea a luat-o în serios şi aşa a şi apărut. Originea mea este mic burgheză.

Am avut şansa să călătoresc – am fost în toate ţările din Est -, dar niciodată ca turist – eram ori în turneu cu teatrul, ori cu o gală de film românesc.

În general, televiziunea te expune foarte mult şi de cele mai multe ori în favoarea ei şi a ratingului, mai puţin în favoarea subiectului. Înainte, artiştii erau priviţi cu condescenţă, cu un respect căptuşit cu dragoste. Acum, respectul este înlocuit cu admiraţia pentru contul din bancă.

Cred că a fost doar o coincidenţă. Am putea suspecta de acest lucru cel mult un spiriduş. Dumnezeu se ocupă de lucruri mult mai serioase!

Tot ce ne-a învăţat în studenţie în a fi slujitori devotaţi ai scenei n-a fost apoi niciodată contrazis. Ne-a învăţat disciplina, riguroasa disciplină în teatru, respectul pentru cel alături de care joci, şi în ultimul rând, respectul, marele respect pentru public. Ne-a învăţat şi ceea ce nu se poate învăţa şi se respiră: măsură, bunul simţ scenic, misterul unui personaj, fireşte un mister real, izvorât din ceea ce arată, dar şi ascunde în el. (despre profesorul Ion Șahighian)

Eu sunt pe trotuarul acesta, digitalul este pe trotuarul de vizavi. Trecem unul pe lângă altul, dar nu ne salutăm. Folosesc un amărât de telefon, nu am internet. Am colegi care „zboară” pe net. Victor Rebengiuc are cont pe Facebook, are fani, vorbeşte pe Skype. Pe mine, tehnologia mă umileşte, îmi dă o stare îngrozitoare. Chiar şi televizorul îl folosesc foarte rar.

Nu accept să fiu un obiect de consum!
Publicul trebuie contrazis. Cu blândețe, dar contrazis.
Irina Petrescu

Era născută să facă film şi a fost „modelată” de cei mai importanţi regizori români: Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Ion Popescu Gopo sau Gheorghe Vitanidis. De la Arhitectură şi Filologie, a ajuns, fără să-şi fi dorit, la actorie.
Talentată, eleganta şi misterioasă, Irina Petrescu a marcat cinematografia românească şi a atras atenţia regizorilor din străinătate. În anii ’70, actriţei i s-a propus să vină la Hollywood pentru un film. Viaţa ei a luat însă un alt curs. În perioada aceea, ea şi-a pierdut ambii părinţi într-un accident rutier şi era foarte îndrăgostită de un sportiv. Născută să facă film Irina Petrescu a fost la Hollywood şi i s-a propus să rămână acolo. Din motive personale a preferat însă să se întoarcă în ţară.

”Am învăţat de la 25 de ani, de când au murit părinţii mei, să mă conduc singură… să-mi rezolv viaţa cu bunele şi cu relele, de capul meu şi prin forţele mele, nu-mi place starea de dependenţă, pentru că asta mă aruncă în neajutorare, în disperare. Şi atunci, probabil, că m-am autoeducat să nu-mi doresc ce nu-mi pot oferi…” spunea actrița într-un interviu.
Irina Petrescu s-a născut la București, la 19 iunie 1941, dar deținea proprietăți însemnate în Argeș, de unde erau bunicii săi, care aveau în satul Rădești o casă musceleană cu etaj și cu cerdac. “Aceea este casa copilăriei mele fericite”, spunea Irina Petrescu într-un interviu.
„Irina Petrescu nu era doar o strălucită actriţă de film, ci printre primii noştri actori importanţi. Extrem de cultivată, era întotdeauna la curent cu tot ce apărea nou în cinematografe. Mergea la filmele tinerilor actori şi regizori şi se bucura de succesele lor. Regret că în ultimul timp a renunţat la film în favoarea teatrului”, a adăugat Irina Margareta Nistor.
„Duminică la ora 6”, filmul favorit Deşi rolul din „Răutăciosul adolescent”, al lui Gheorghe Vitanidis, i-a adus în 1968 premiul pentru Cea mai bună interpretare feminină la Festivalul de la Moscova, Irina Petrescu spunea că rolul din filmul de debut al lui Lucian Pintilie, „Duminica la ora 6”, a fost cel mai potrivit. În „Duminica la ora 6”, Irina Petrescu face o frumoasă pereche cu Dan Nuţu, supranumit „James Dean autohton”. „În presa culturală se vorbeşte adeseori, cu motiv sau fără, de câte o „mare doamnă a teatrului şi a filmului românesc”. Aşa se face că această sintagmă s-a golit de conţinut. Dar, când vine vorba despre Irina Petrescu altă expresie nu i se potriveşte. Ea nu era numai „o mare doamnă“, ci era chiar Doamna, cu majusculă. Irina Petrescu a trecut cu graţie şi demnitate prin viaţă, deşi a avut de depăşit necazuri groaznice şi o boală teribilă”, spune criticul Gabriela Lupu.

A fost tare mândră de neamul său. Bunicul său a fost învățător și director de școală. Dar, mai presus de toate, și-a iubit părinții pe care, însă, i-a pierdut prea devreme. Ambii au murit în urma unui accident de circulație, petrecut atunci când se întorceau de la Rădești spre București. Nenorocirea s-a petrecut în anul 1967, când Irina Petrescu se afla în turneu, în străinătate.
Irina Petrecu a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” (1963). A debutat la Bulandra cu piesa “Noaptea e un sfetnic bun” (1964) de Alexandru Mirodan, în regia lui Radu Penciulescu, unde a jucat alături Octavian Cotescu, Ștefan Ciubotărașu, Victor Rebengiuc. A desfășurat o prestigioasă activitate artistică în cadrul Teatrului “Lucia Sturdza Bulandra” din București.
Activitatea teatrală a fost dublată de o bogată filmografie: “Valurile Dunării” (1959), “Nu vreau să mă însor” (1960), “Poveste sentimentală” (1961), “Pași spre lună” (1963), “Străinul” (1964), “De-aș fi … Harap-Alb”, “Duminică la ora șase” (1965), “Diminețile unui băiat cuminte” (1966), “Șeful sectorului suflete” (1967), “Răutăciosul adolescent” (1969), “Facerea lumii” (1971), “Șapte zile” (1973), “Stejar-extremă urgență” (1974), “Dincolo de pod”, “Prin cenușa imperiului”, “Concert din muzică de Bach” (1975), “Trei zile și trei nopți” (1976), “Acțiunea autobuzul” (1977), “Castelul din Carpați” (1981), “Imposibila iubire”, “Singur de cart” (1983), ” Încrederea”, “Al patrulea gard de lângă debarcader”, “O lumină la etajul zece” (1984), “Cântec în zori” (1988), “Cei care plătesc cu viața” (1991), “Hotel de lux” (1992), “Domnișoara Cristina” (1996). A făcut parte din distribuția filmului documentar “Despre Iulian Mihu așa cum a fost; Despre Noi, așa cum suntem”, în regia lui Laurențiu Damian (2009).


În februarie 2011, a avut loc premiera în România a coproducției româno-israeliene “Misiunea Directorului de Resurse Umane”, regia Eran Riklis, film în care Irina Petrescu face un rol memorabil.
S-a remarcat în numeroase roluri în piese, precum: “Leonce și Lena” de Georg Buchner (1970), “Anunțul la mica publicitate” de N. Gingsburg, “A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare (1973), “Elisabeta l” de Paul Foster (1974), “Ferma” de David Storey (1975), “Casa cea nouă” de Carlo Goldoni (1978), “Judecată în noapte” de Buero Vallejo (1981), “Cu ușile închise” de Jean Paul Sartre (1982), “O, ce zile frumoase!” de Samuel Beckett (1985), “Dimineața pierdută” de Gabriela Adameșteanu (1986), “Uriașii munților” de Luigi Pirandello (1987), “Mizantropul” de Moliere (1989), “Teatrul comic” de Carlo Goldoni (1992), “Caligula” de Albert Camus (1996), “Thomas a Becket” de Jean Anouilh (1999), “Hamlet” de William Shakespeare (2000), “Unchiul Vanea” de A.P. Cehov (2001), “Oblomov” după I.A. Goncearov (2003), “Căsătoria” de Gogol (2003), “Elizaveta Bam” de Daniil Harms (2006), “Sfârșit de partidă” de Samuel Beckett (2009).

I-au fost acordate o serie de premii printre care: Mamaia 1964 (“Străinul”); Mamaia 1966 (“Duminică la ora șase”); Moscova 1969 (“Răutăciosul adolescent”). Deși rolul din “Răutăciosul adolescent”, al lui Gheorghe Vitanidis, i-a adus premiul pentru Cea mai bună interpretare feminină la Festivalul de la Moscova, Irina Petrescu spunea că rolul din filmul de debut al lui Lucian Pintilie, “Duminica la ora 6”, a fost cel mai potrivit. În “Duminica la ora 6”, Irina Petrescu face o frumoasă pereche cu Dan Nuțu, supranumit “James Dean autohton”.
Au urmat Premiul Asociației Cineaștilor din România 1971 (“Facerea lumii”); ACIN 1984 (“O lumină la etajul zece”); Premiul Uniunii Cineaștilor din România 1992 (“Hotel de lux”). La 7 aprilie 2003 a fost distinsă cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate, iar în 2007, a primit, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) desfășurat la Cluj-Napoca, premiul pentru întreaga carieră cinematografică. În noiembrie 2008, Irina Petrescu s-a numărat printre personalitățile premiate la cea de-a XIV-a ediție a premiilor Flacăra, la secțiunea teatru și film, pentru o “actriță fină, fragilă, energică și sensibilă”. Actrița a fost declarată în iunie 2009, “prietena UNATC” (Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” din București).
În anul 2000, actrița Irina Petrescu a fost decorată cu Ordinul Național “Steaua României” în grad de Ofițer, de către Președinția României.

A primit Premiul pentru Eleganță (august 2008) la Gala Premiilor VIP, premiul “Aristizza Romanescu” (decembrie 2011) în domeniu artelor spectacolului, acordat de Academia Română, pentru “creația teatrală și cinematografică”. În martie 2012 a primit premiul de excelență al Festivalului Internațional de Film București (B-EST IFF).
Deși avea un mare succes în carieră, viața Irinei Petrescu a fost marcată de suferință. Probabil, pierderea ambilor părinți a fost cel mai dureros episod din destinul actriței, mai ales că necazul s-a petrecut pe vremea când era în plină glorie.
O prezenţă discretă în lumea „mondenă“, Irina Petrescu a fost descoperită de către faimosul regizor Liviu Ciulei, care i-a oferit rolul principal în pelicula „Valurile Dunării“ (1959). Pe atunci, actriţa avea numai 19 ani. De altfel, apropiaţii celor doi spun că Liviu Ciulei a fost unul dintre barbaţii care au iubit-o pe Irina Petrescu, la fel ca şi Virgil Ogăşanu.
“Irina Petrescu nu era doar o strălucită actriță de film, ci printre primii noștri actori importanți. Extrem de cultivată, era întotdeauna la curent cu tot ce apărea nou în cinematografe. Mergea la filmele tinerilor actori și regizori și se bucura de succesele lor. Regret că în ultimul timp a renunțat la film în favoarea teatrului”, mai spune Irina Margareta Nistor.
În 1980 a fost diagnosticată cu cancer mamar şi s-a operat. Irina Petrescu s-a bucurat de câteva iubiri celebre: Adrian Pintea, Ștefan Iordache.

A fost colegă la Institutul de Teatru cu Ştefan Iordache. O mare iubire s-a născut între ei, după terminarea studiilor. Actorul o vedea ca o vedetă, pentru că avusese un rol important în film, era cunoscută. „Am primit o scrisoare, la început nici nu ştiam de la cine e. Îmi scria că îi e dor de mine şi că vrea să mă vadă. Faptul că cineva se îndrăgostise de mine, o actriţă cunoscută, cum devenise Irina Petrescu, m-a copleşit. Am iubit-o şi eu, atunci, pentru iubirea ei. Dar, ca într-o telenovelă caraghioasă, părinţii ei nu m-au vrut. Cu tatăl ei am avut câteva discuţii. Mi-a spus în faţă: «Cum îţi îmaginezi că eu, un doctor, o să-mi las fiica să se mărite cu un copil de croitor, cu un derbedeu?» Încerca să-mi demonstreze că nu am nici un viitor, că sunt un nimeni. Dădusem nişte probe pentru filmul «Duminică la ora şase». Pintilie mă asigurase că am luat rolul. Aveam parteneră pe Irina. După câteva zile m-a sunat asistentul lui să-mi spună că nu voi mai fi distribuit. Părinţii Irinei nu erau de acord.” (citat din volumul „Regele Scamator Ştefan Iordache”, de Ludmila Patlanjoglu)
Apoi actriţa a fost căsătorită două luni. După tragicul accident de maşină în urma căruia părinţii ei au decedat, Irina Petrescu ar fi vrut să reia relaţia cu fostul coleg de facultate. Ea era divorţată. Dar Ştefan Iordache era deja cu Liliana Tomescu. De atunci, şi-a trăit viaţa sentimentală cu multă discreţie şi s-a dedicat meseriei.

Irina Petrescu a trăit o frumoasă poveste de dragoste cu un mare actor dispărut, Adrian Pintea. Cei doi au avut o relaţie specială, care a durat mai mult de un deceniu.

„Am cunoscut în tinereţe o femeie absolut superbă, mult mai în vârstă decât mine, care mi-a servit lecţiile exacte de inhibare şi de distrugere a propriului meu egoism“, povestea actorul. La scurt timp după moartea lui Adrian Pintea, în 2007, Irina Petrescu a rupt tăcerea. „El a fost artistul generos. Nimeni nu-l va putea ajunge şi egala. A plecat, lăsându-ne pe noi toţi, care l-am iubit, învăluiţi de zâmbetul lui îngăduitor şi tandru“, a mărturisit actriţa în cadrul ediţiei din 2007 a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), la care participa pentru a fi distinsă cu Premiul de Excelenţă.

Irina Petrescu era cunoscută pentru distincţia, eleganţa şi frumuseţea sa. Nu era ostentativă în nimic. Era discreţia personificată. Avea un farmec inefabil, de care ea nu era conştientă, ceea ce a făcut-o să fie mai fermecătoare în faţa lumii. Chiar şi atunci când îşi punea o rochie simplă, părea făcută de cel mai renumit croitor, iar când îşi strângea părul într-o basma neagră sau albă, o putea concura uşor pe faimoasa Lady Di, cu ale ei excentrice şi luxoase pălării.
Avea 17 ani când a jucat o femeie de 25 de ani în filmul „Valurile Dunării”, la 18 ani avea deja un rol de femeie de 30 de ani în filmul „Poveste sentimentală”, iar la 30 de ani interpreta o fată de 17 ani, semn că „frumuseţea nu are vârstă”, aşa cum spunea chiar ea.

Irina Petrescu a reuşit să se impună în lumea artistică şi prin frumuseţea, seriozitatea şi rigurozitatea cu care profesa. Tocmai de aceea, arareori acorda interviuri, preferând să se concentreze asupra spectacolelor în care juca. Actriţa s-a stins din viaţă la 19 martie 2013, la vârsta de 71 de ani, după mai mulţi ani de luptă împotriva cancerului.

Surse:
agerpres.ro
evz.ro

adevarul.ro
teatrul-azi.ro
atelier.liternet.ro
youtube.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 5 =

11 − 6 =

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum este corect – “medicul m-a consultat”/ “am consultat medicul”/ …
Corespondenta la redactie