Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

De ce oamenii își pierd vremea cu lucruri ce nu le folosesc după moarte?

De ce oamenii își pierd vremea cu lucruri ce nu le folosesc după moarte?

Fii ingãduitor cu dobitocii. Nu-ti pune sufletul pe masã, cã se sterg cu el la nas…

Ne scapă mereu câte ceva în viață, de aceea trebuie să ne naștem mereu.

Fericirea nu vine niciodată atunci când trebuie.

Cu mine se petrece ceva. O viață de om.

Nu este nicio rușine să te naști prost. Rușine e să mori prost.

Așa e, trebuie să punem semne la fiecare pas, să știi unde să te oprești în caz de ceva. Să nu mergi tot înainte. Să nu te rătăcești înainte.

Mamă, mi s-a întâmplat o mare nenorocire…Mai naște-mă o dată. Prima viață nu prea mi-a ieșit. Cui nu i se poate întâmpla să nu trăiască după pofta inimii? Dar poate a doua oară…Tu nu te speria numai din atâta și naște-mă mereu.

Dacă nu există ferestre ele trebuie inventate.

Mie mi s-a omorât timpul. Onorată instanță…

Solitudinea m-a înghițit ca o balenă…

Nu vă pierdeți optimismul, oameni, nici de-ați crăpa.

Imaginația lor e cu parametri, adică măsurabilă.

De ce trebuie să se culce toți oamenii la sfârșitul vieții?

Ar trebuie să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuțitul.

Un sfert de viață îl pierdem făcând legături. Tot felul de legături între idei, între fluturi, între lucruri și praf. Totul curge așa de repede, și noi tot mai facem legături între subiect și predicat. Trebuie să-i dăm drum vieții, așa cum ne vine exact, să nu mai încercăm să facem legături care nu țin. De când spun cuvinte fără șir, simt că-mi recuperez ani frumoși din viață.

Ce pustietate…Aș vrea să treacă Dumnezeu pe aici…

Strașnic zăvod mai am. Vreau să prind cu el acum soarele. Doar atât! Soarele! Și să-l pun la sărat, poate ține mai mult.

Uneori uit unde mă aflu și zâmbesc așa, fără motiv. Câteodată sunt vesel. Vesel de tot. Pentru că uit de mine. Mă pierd pe undeva, în vreun loc depărtat, cum ai uita o carte pe fereastră.

Mi se pare mie sau e târziu? Cum a trecut timpul! Începe să fie târziu în mine.

Uite, s-a facut întuneric în mâna dreaptă şi-n salcâmul din faţa casei. Trebuie să sting cu o pleoapă toate lucrurile care au mai rămas aprinse, papucii de lângă pat, cuierul, tablourile. Restul agoniselii, tot ce se vede în jur, până dincolo de stele, n-are niciun rost s-o iau, va arde în continuare. Şi-am lăsat vorbă în amintirea mea, măcar la soroace mai mari, universul întreg să fie dat lumii de pomană.

Mai bine m-aş face pescar de nori. Azi unul, mâine altul. Aş aduce repede potopul. Că la nori am noroc.

Marin Sorescu

Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de țări, totalizând peste 60 de cărți apărute în străinătate. Şcoala primară o face în comuna natală. Începe Liceul „Fraţii Buzeşti”, Craiova, transferat apoi la Şcoala Medie Militară Predeal, absolvită în 1954. Mai apoi face Facultatea de Filologie din Iaşi (1955-1960). Stabilit la absolvire în Bucureşti, cu o ascensiune rapidă în lumea literară ca poet, romancier, dramaturg, eseist. Sorescu Marin
Marin Sorescu (poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător) a fost cunoscut în timpul vieţii pe aproape toate continentele planetei. S-a născut la 19 februarie 1936 la Bulzești, județul Dolj. Operele lui au fost traduse în SUA, Canada, Mexic, Brazilia, Columbia, India, Anglia, Germania, Franța, Grecia, Suedia, Italia, Olanda, Spania, Portugalia, China, Singapore, Rusia, Cehia, Slovacia, Serbia, Macedonia, Bulgaria ş.a. A publicat primul său volum („Singur printre poeţi”) în 1964 şi de atunci a impus un stil degajat, uşor ironic, fantezist. Sunt foarte cunoscute şi volumele din ciclul „La lilieci”, un univers poetic pornind de la un cimitir ce poartă acest nume.
Urmând exemplul lui G. Călinescu, s-a manifestat ca un scriitor complet, plimbându-şi mâna de virtuoz pe întreaga claviatură a genurilor literare. Nici un alt autor român de azi nu mai are o asemenea mobilitate artistică şi intelectuală.
Nu întâmplător, chiar şi în interiorul fiecărui gen şi-a modificat felul de a scrie de la un volum la altul, sub impulsul unui demon al inventivităţii. Prima lui carte, Singur printre poeţi, 1964, nu era o simplă culegere de parodii, ci o paradă de stiluri ale poeziei româneşti contemporane. Acest mod de a debuta avea, fără îndoială, semnificaţia sa. Poetul ne dovedea că poate fi oricine înainte de a fi el însuşi. Au urmat numeroase cărţi de poezie propriu-zisă – Poeme, Moartea ceasului, Tinereţea lui don Quijote, Tuşiţi, Suflete, bun la toate şi altele – care au impus un stil de o frapantă originalitate: un teribilism politicos, de bun-gust, o artă a filosofării graţioase, o scamatorie cu elemente ale vieţii obişnuite, convertite spectaculos în metafizică. în scurtă vreme, aproape toată lumea (celor dornici să se afirme ca scriitori) a început să scrie à la manière de Marin Sorescu. Poetul a instituit un monopol asupra succesului la public. Avea inepuizabile resurse de farmec şi cine voia cu orice preţ să-i cucerească pe cititori nu vedea altă cale decât să-l imite pe cel ce devenise vedeta zilei. Diferenţe epatante există şi între cărţile de proză, deşi nu s-ar putea spune că Marin Sorescu a fost un prozator atât de experimentat încât să-şi permită luxul să renunţe la o tehnică narativă utilizată deja cu succes. După ce a scris un roman “serios”, Trei dinţi din faţă, cu personaje bine individualizate, cu o construcţie epică arborescentă şi totuşi riguroasă, cu atmosferă de epocă, scriitorul a trecut fără vreun regret la compunerea unui roman de factură ludică, Viziunea vizuinii, captivant şi inclasificabil, un desfrâu al imaginaţiei epice şi lingvistice. Toată poezia lui Marin Sorescu şi, de altfel, aproape tot ceea ce a scris poetul se bazează pe această tehnică a aluziei, folosită, desigur, în numeroase variante, dar menţinându-se aproape Marin Sorescuîntotdeauna la nivelul posibilităţilor intelectuale ale unui om de cultură medie, ceea ce îi asigură o largă audienţă. Varianta cea mai bogat reprezentată o constituie mitizarea unor momente din viaţa obişnuită. Subliniem: mitizarea şi nu demitizarea, cum s-a spus de atâtea ori.
S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate. Fără a se înscrie într-un partid politic după Revoluția română din 1989, a ocupat funcția de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 – 5 mai 1995).
Ca dramaturg, piesele sale s-au bucurat de o primire excepţională, fiind traduse şi prezentate pe scenele din Paris, Zürich, Tampere, Berna, Copenhaga, Geneva, Napoli, Helsinki, Dortmund, Varşovia şi Port-Jefferson (SUA).
Critici de talie internaţională au opinat că a fost unul dintre cei mai reprezentativi poeţi contemporani ai lumii, nominalizat pentru Premiul Nobel pentru literatură. Doar faptul că era un autor dintr-o țară a lagărului comunist, fără a fi disident, a determinat membrii juriului să îi refuze binemeritata recompensă a genialității sale lirice. A murit la București, la 8 decembrie 1996.

Surse : timpul.md
romlit.ro

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eighteen + three =

61 − = 52

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

24 octombrie 2020

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

Primăria Chirnogi și-a schimbat culoarea clădirii nu doar pe cea politică. Ion Ștefan (PSD) a cîștigat alegerile locale din acest an, iar Primăria Chirnogi a primit botezul roșu. Primarul Ion Ștefan din localitatea Chirnogi, județul Călărași, este atât de îndrăgostit de culoarea roșie încât a inaugurat începerea mandatului său cu schimbarea culorii clădirii primăriei.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Sensul şi originea expresiei “Patul lui Procust” În cultura română, …
Corespondenta la redactie