Deputatul PNL Raluca Surdu aproape de femei:Femeile trebuie să se implice activ, să vină cu propuneri pentru funcționarea comunității oltenițene
Prioritățile Partidului Național Liberal pentru femei în următorii ani sunt încurajarea şi promovarea femeii în toate domeniile de activitate, instituţionalizarea, punerea în practică a principiului egalităţii de şanse în viaţa socială, politică, economică. Astfel, deputatul Raluca Surdu, candidat din partea PNL la aceste alegeri parlamentare, a considerat că o întâlnire a femeilor liberale cu alte femei sau simpatizante de dreapta ale PNL, dar și cu alte femei din Oltenița cu nivel de pregătire mediu sau superior și din domenii de activitate diferite, constituie pentru deputatul liberal, nu doar o strategie politică, dar mai degrabă o strategie de obiective pe puncte de lucru, un schimb de experiențe, o legătură care să consolideze niște relații.
Întâlnirea din această săptămână de la Oltenița a Ralucăi Surdu cu 60 de femei a avut drept scop promovarea femeilor în viaţa politică şi implicarea acestora în număr cât mai mare în alegerile locale. De altfel, obiectivul principal al Organizației de Femei a PNL este dezvoltarea prosperă a societății românești prin consolidarea libertății, responsabilității, dreptății și solidarității, cele patru fundamente necesare redobândirii demnității pentru fiecare cetățean al României.
Femeile au dezbătut probleme precum implicarea acestora mai mult în viaţa politică, pentru că femeile sunt mult mai aproape de nevoile oamenilor, s-a căutat indentificarea problemelor cu care se confruntă femeile. Un punct important al discuțiilor s-a referit la implicarea femeilor în activități diverse alături de Raluca Surdu, în analiza unor proiecte de viitor pentru Oltenița.
Deputatul liberal a subliniat faptul că femeile trebuie să se implice activ și să vină cu propuneri pentru buna funcționare a comunității oltenițene.
Femeile au nevoie de o mobilizare mai puternică, de o implicare în viața politică ce poate schimba multe dintre frământările, zbuciumul zilnic. Antreprenoriatul în rândul femeilor este de bun augur. Este nevoie de proiecte de promovare a politicilor publice în domeniul Educației, Sănătății, Social, Ocupării, Mediului de Afaceri, Incluziunii Sociale.
Raluca Surdu pune accent pe dezvoltarea personală ca fiind o oportunitate de valorizare a femeii în comunitate, pe organizarea de mese rotunde și ateliere cu dezbateri privind rolul Femeii în Societatea Europeană a Mileniului III.
Femeile sunt puţin peste jumătate din populaţia ţării şi sunt la momentul acesta puţin implicate în luarea deciziilor. Dacă femeile s-ar implica mai mult România ar avea şansa să trăiască cu mai puțină corupţie, cu infrastuctură mai bine pusă la punct, cu sănătatea la cote înalte și o educaţie care va scoate oameni bine pregătiți de pe băncile instituțiilor de învățământ liceal și universitar.
Agenda de Lucru a deputatului PNL Raluca Surdu privind rolul femeii în societate, îşi propune să identifice problemele cu care se confruntă femeia în România şi să creioneze soluţii concrete pentru rezolvarea acestor dificultăți.
Partidul Național Liberal încearcă să facă o altfel de politică la cererea cetăţenilor, una deschisă către aceştia, o politică de lucru împreună cu societatea civilă, cu soluţii concrete.
Surdu Raluca este candidat pentru județul Călărași la Camera Deputaților din partea Partidului Național Liberal (PNL).
Articol publicitar electoral realizat la comanda PNL-Filiala Călărași
PFA Suzeanu Laura Felicia, publicația oltenitainfo.ro
CUI PNL Călărași 11160004





Lasă un răspuns