Laura Suzeanu

Supremația și democrația nu sunt partenere și nici nu vor trăi vreodată împreună, nu vor semna pe aceleași principii. La Oltenița, hegemonia, preponderența fără limite a lui Țone începe să frizeze orice formă de ridicol, ba mai mult decât atât, transformă orașul Oltenița, cu fiecare zi ce se scurge din viața locuitorilor săi, în feudă, moșie personală.
Atitudinea acestuia dictatorială se manifestă în special când vine vorba de ședințe publice, de întâlniri cu caracter public, de interes local sau național. În astfel de situații, când există legi care nu îngrădesc niște drepturi sau obligații fundamentale ale cetățenilor, dar și ale mass-mediei, Țone se încăpățânează și nu vrea să respecte legi, norme de colaborare, își impune propria lege, insistă să transforme cetățenii și orașul în fieful personal, una dintre libertățile acestuia personale fiind și angajările făcute în primărie sau la Ecosal Servicii, încercând prin sufocarea bugetului local și de stat să fidelizeze o parte din cetățeni, metodă cu ajutorul căreia îi poate controla.
Tiranie, egoism, frustrări din copilărie, probleme de natură psihică, ordin de partid sau disperare de la sentimente de inferioritate? Nu știm. Timpul va decide iar deznodământul lucrurilor va evidenția ce-l face pe acest primar PSD să se poarte despotic.
Marius Mihalache, avocat și membru PNL, a fost forțat să iasă din sala de ședințe a Primăriei Oltenița, acolo unde marți, 23 mai, s-a desfășurat începând cu ora 16,00, întâlnirea comisiilor din cadrul Consiliului Local.
Marius Mihalache a părăsit sala declarând că iese la rugămintea unui coleg de-al său de partid, și nu fiindcă i se impune de către primar să iasă, căci nu există îngrădiri legislative de acest fel.
Îl informăm pe Țone că orice ședință unde se discută probleme de interes local este publică, iar el sau oricare alt membru PSD, oricare alt membru din orice partid politic din România, nu sunt în măsură să abuzeze de funcție și de oamenii slabi din jur, pentru a lua decizii unilaterale și a insista pe metode samavolnice. Marius Mihalache este prezent în ședințele Consiliului Local și este un vehement apărător al principiilor liberale din Oltenița. Acesta a venit în ședința comisiilor de marți în primul rând în calitate de cetățean, mai apoi de membru PNL. Avocatul încearcă să mai salveze cât se poate din onoarea acestui partid, care la Oltenița își pierde identitatea încet dar sigur, contopindu-se ușor și pe nesimțite cu gruparea PSD.

Oferim mai jos primarului Petrică și acelor consilieri locali neinformați ori dezinteresați de problemele orașului, cadrul legislativ care permite oricărui cetățean să participe la întruniri ale aleșilor prin vot, întâlniri ale celor care sunt plătiți tocmai din banii contribuabililor.
Cetățenii pot participa la diverse întâlniri și dezbateri publice în procesul de luare a deciziei publice (diverse acte normative: hotărâri, legi, etc.), fie că ele țin de nivelul local (primărie, consiliu local), fie că ele țin de nivelul central (ministere, agenții de reglementare). Legea 52/2003 este legea transparenței decizionale și se aplică „autorităților publice centrale și locale, alese sau numite, precum și altor instituții publice care utilizează resurse financiare publice”. Anumite aspecte ale procesului decizional la nivel local sunt de asemenea reglementate prin Legea 215/2001, legea administrației publice locale.
Astfel, la nivel local:
-
Cetățeanul are dreptul să participe la ședințele consiliului local. Anunțul trebuie făcut public cu cel puțin 3 zile înainte;
-
Cetățeanul are dreptul să participe la dezbateri publice, audieri sau evenimente publice pe marginea unor subiecte de interes public, fie că sunt organizate de primărie, fie de organizații neguvernamentale. În acest caz, anunțul se face cu 10 zile înainte;
-
Cetățeanul are dreptul să participe la întâlnirile publice organizate periodic de consilierii locali;
-
Cetățeanul are dreptul să facă propuneri scrise pe marginea unor proiecte de hotărâre cu privire la modul de rezolvare a unei probleme a comunității. Puterea legislativă și executivă locală trebuie să anunțe cu 30 de zile înainte de a adopta orice proiect de hotărâre;
-
Cetățenii au dreptul să ceară primăriei să fie înscriși pe liste de persoane interesate de hotărâri ce urmează a fi luate într-un anumit domeniu (sau mai multe!). De exemplu, cetățenii pot cere primăriei să îi informeze atunci când urmează a se lua o decizie în legătură cu spațiile verzi din oraș.
Art. 5. din Lg. 215/2001 a administrației publice locale spune la alin. (1) ”Competentele și atribuțiile autorităților administrației publice locale se stabilesc numai prin lege. Aceste competențe sunt depline și exclusive, cu exceptia cazurilor prevăzute de lege.”
Art. 16 din Constituție specifică ”(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări; (2) Nimeni nu este mai presus de lege.”
Articolul 20 din Constituție prevede că ”(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.”
Articolul 30 din Constituție subliniază clar faptul că ”Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu gra, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolavile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă.”
Articolul 31 din Constituție privind Dreptul la informație arată ”(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit. (2) Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.”

Principiile de la Johannesburg privind siguranța națională, libertatea de exprimare și accesul la informație, care au fost adoptate la 1 octombrie 1995, sunt foarte clare. Spre exemplu la Principiul 13: Interesul public si divulgarea informatiilor, se arată că ”În toate legile și deciziile privitoare la dreptul de a obține informații, interesul public privitor la cunoașterea informației va fi luat în considerare în primul rând.” iar Principiul 17 : Informatii din domeniul public stipulează ”O dată ce o informație a fost făcută accesibilă publicului, fie și prin metode ilegale, orice justificare făcută în scopul de a opri publicarea ei ulterioară va fi anulată de dreptul publicului de a cunoaște acea informație.”
Luând în calcul drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor și prezența fără îngrădiri a mass-mediei la orice fel de întruniri primar-consilieri, îi cerem lui Petrică Țone să ne spună dacă ședințele Consiliului Local au devenit ședințe personale, dacă interesele acestuia și cele ale grupului său există în acest moment ca o condiție sine qua non de administrare locală, iar dacă există înseamnă că ele sunt mai presus decât ale cetățenilor. În aceste condiții, aleșii au dorit să candideze și au momit alegătorii doar pentru a-și vedea propriile interese la loc de frunte și protejate de orice lege în vigoare, de orice judecător sau procuror, de orice altcineva cu putere legislativă decizională.

Lasă un răspuns