După 1 Decembrie, coroane de flori dispărute din centru și apărute în parc
Elisabeta Genoa
Reprezentanții USR din Oltenița au trecut de curând printr-un moment neplăcut. Unul dintre fondatorii USR Oltenița a observat că la scurt timp după Ziua Națională a României, le-a dispărut coroana de flori de la soclul monumentului Eroilor din centrul orașului.
Inițial, grupul USR Oltenița a fost pe punctul de a depune plângere la poliție pentru furt. Cercetările ar fi fost îngreunate, în zonă neexistând camere de luat vederi, astfel că hoții ar fi fost imposibil de depistat. Între timp s-a aflat ce s-a întamplat și cine au fost așa zișii ”hoți”. Este vorba de o decizie internă, luată în scurt de reprezentanții Primăriei, aceea de a muta o parte dintre coroanele de flori depuse la monumentul din centrul orașului, la statuia lui Petrică Țone din Parcul Central.
Cristian Ivan, reprezentantul USR Oltenița, a declarat pentru oltenitainfo că nu au fost întrebați dacă și de ce coroana de flori trebuie mutată, așa cum ar fi fost normal.
De altfel, evenimentul din 1 Decembrie nu a avut sincronizare cu altă depunere de coroane la statuia din parcul central. De aceea noua statuie monolit a rămas goală.
Monumentul din centrul Olteniței dedicat eroilor a fost construit la început de secol XX și reprezintă edificiul-simbol încărcat cu istorie, reprezentativ pentru Oltenița. Aici s-a desfășurat duminica trecută cea mai mare parte dedicată ceremonialului festiv al depunerii de coroane cu ocazia zilei României, după momentele scurte de defilare. De aici, din acest punct, cei care au dorit, s-au deplasat către Parcul Central, unde se află noua statuie, dar au plecat fără flori sau coroane. Planul plimbării coroanelor nu a stabilit și înștiințarea celor care le-au plătit și adus pentru cinstirea zilei eroilor în centrul orașului.
Noua statuie, o construcție mult dorită de Țone, este ridicată în locul vechii plăci comemorative din marmură din parcul mare, statuie care încearcă să imite vechiul monumentul din centrul orașului, cu amintiri din perioada interbelică. Construcția nouă a fost finalizată anul trecut, costând bugetul public aproximativ 12 miliarde de lei vechi.
La acțiunea de duminică, 1 Decembrie, primarul Petrică Țone a lipsit, locul acestuia fiind suplinit de viceprimarul Ion Pițoi.