Educaţia unui popor se judecă după ţinuta de pe stradă. Văzând grosolănia pe stradă eşti sigur că o vei găsi şi în casă.

Publicat 30 iulie 2015

Educaţia unui popor se judecă după ţinuta de pe stradă. Văzând grosolănia pe stradă eşti sigur că o vei găsi şi în casă.

Soarta multor oameni atârnă de faptul că în casa părinţilor lor a fost sau nu o bibliotecă.

Casa fără cărţi e o casă fără demnitate.

Femeia rămâne un mister: nu ştii dacă să ai încredere în chipul ei, sau în inima ei…

Prietenia este precum căsătoriile: una din zece este din dragoste.

Vinul adaugă un zâmbet de prietenie și o scânteie de iubire.

Soarta unor oameni depinde de felul în care a existat sau nu o bibliotecă în casa tatălui lor.

În inima unei femei nu se vede clar dacă examinatorul este dezinteresat.

Omul care are doar o singură clasă socială, este ca un savant care nu citește mai mult de o carte.

Nu întotdeauna timpul șterge frumusețea. Sau lacrimile și durerea. Mama mea are șaizeci de ani. Cu cât mă uit mai mult la ea cu atât mi se pare mai frumoasă.

Speranța : Aceasta este un folos imens pentru toți oamenii.

Edmondo de Amicis

Edmondo De Amicis s-a născut pe 21 octombrie 1846, în localitatea Oneglia, Piazza Vittorio Emanuele. De

la vârsta de doi ani a crescut la Piemonte, în Pordenone și apoi Torino, unde a urmat liceul. Se trăgea dintr-o familie de oameni bogați, tatăl său cunoscut ca un important bancher regal de sare și tutun, o figură foarte populară la acea vreme. Edmondo a fost scriitor, jurnalist şi pedagog italian.

De Amicis a urmat cursurile Academiei Militare din Modena şi a devenit ofiţer în armată. A fost comandant de artilerie. El a scris mai multe schițe inspirate din viața militară pentru o revistă a armatei intitulată L’Italia Militare, devenind redactorul acesteia în anul 1867.

Ca jurnalist a fost reporter pentru La Nazione, a lucrat la Roma în 1870, a lucrat de asemenea în Țările de Jos, la Londra, Paris și Maroc, iar articolele scrise au fost sursă pentru cărțile de mai târziu.

În jurul anului 1800 s-a stabilit în Piemonte, inițial Pinerolo, unde a scris „Alle porte d’Italia” (La Porțile Italiei) pe satele din zonă. Mai târziu se mută la Torino, acolo unde pregătește cea mai frumoasă carte a sa, Cuore.

Povestirile sale au fost colectate în La vita militare (1868; Viața Militară în Italia, 1882), urmat de Novelle (1872; „Povestiri scurte”), pe care unii critici le consideră ca fiind cele mai bune opere ale sale. A scris, de asemenea, poezie (colectate în Poesie, 1880), romane de călătorii și eseuri. Luptele la care a participat au contribuit la decizia sa de a părăsi viaţa militară. În Florenţa, a scris primele schiţe, care au avut drept subiect experienţa de pe front. Cea mai importantă lucrare a sa este „Cuore, inimă de copil”, „o poveste sentimentală pentru copii scrisă sub forma unui jurnal al unui şcolar”. Cartea a fost publicată în anul 1886 şi tradusă în peste 25 de limbi.

Scriitorul Edmondo de Amicis nu şi-a lăsat deoparte vocaţia de pedagog în niciunul dintre romanele scrise, nici măcar atunci când tema centrală a fost iubirea. Dintre alte opere amintim, „Viaţa militară” (1868), „Amintiri din Londra” (1874), „Romanul unui învăţător” (1890), „Căruţa tuturor” (1899).

Celebrele povestiri ale lui Edmondo de Amicis adunate în volumul Cuore (Inimă de copil) dezvăluie trăirile unor suflete fierbinţi, ne aduc în faţă personaje de o mare sensibilitate, mult îndrăgite de cei mici şi de adolescenţi. Acest jurnal al copilariei este scris simplu, direct, uneori moralizator sau sentimental.

În limba italiană „Cuore” înseamnă inimă. Numele copilului este de fapt inima lui pură, sufletul lui. Toate întâmplările din carte au darul și menirea să ne arate nouă, cititorilor, etapele maturizării unui copil, alături de suferințele prin care a trecut.

S-a stins din viaţă pe 11 martie 1908. Avea 62 de ani. Ultimii lui ani au fost marcaţi de pierderea mamei sale şi de conflictele cu soţia sa.

Alte opere cunoscute ale sale :
1872: Spania („Spagna”);
1874: Olanda („Olanda”);
1874: Amintiri din Londra („Ricordi di Londra”);
1876: Marocul („Il Marocco”);
1890: Romanul unui invatator („Il romanzo di un maestro”);
1883: Prietenii („Gli amici”);
1899: Caruta tuturor („La carozza di tutti”).

Schițând o biografie pentru tineri și bătrâni este de mare interes și importanță, fiind considerat unul dintre cei mai importanți scriitori din istoria Italiei.