Fără școală să nu aștepte nimeni nici părinți buni, nici fii buni, și prin urmare nici stat bine organizat și bine cârmuit și păstorit.

Pentru a întrezări viitorul trebuie să cunoști prezentul.

Fetele frumoase adeseori sunt criminale în ochii femeilor: de ce să fie frumoase?

Numele nu fac faptele.

Patriotul cel bun nu este fanatic, el este iubitor de oameni şi ştie că natura nu cunoaşte neamţ, englez, francez, grec, sau român, ci numai om.

Nimic nu e aşa delicat ca prieteşugul. Pe dânsul cele mai uşoare atingeri îl supără de moarte, bănuiala îl îmbolnăveşte şi neîncrederea îl omoară.

Fac ce fac bieţii oameni şi tot de fata lui Chiriac aduc vorba. Fiecare cu fata lui Chiriac a sa; a unuia e mai tindicheată, a altuia mai snovoasă; a unuia mai naltă, a altuia mai ghindoacă; a unuia blondă, a altuia brună, a altuia castanie; a unuia năsoasă, — bat-o cârnia, — a altuia cârnă; a unuia cu ochii puşi ca cu fusul, şi a altuia cu ochii mari; fel de fel de fete ale lui Chiriac şi fel de fel de gâlceve.

Ocupaţi-vă, vorbiţi şi scrieţi, junilor, în limba naţională; ocupaţi-vă a o studia, a o cultiva; şi a cultiva o limbă va să zică a scrie într-însa despre toate ştiinţele şi artele, despre toate epocele şi toate popoarele.

Cine l-a pus pe bărbat să-şi facă legi şi obiceiuri nedrepte, să-şi cultive duhul său şi să lase întru neştiinţă pe al aceleia care o să-i fie nedezlipit tovarăş al vieţii?… Trebuie să sufere viclenia celui robit, căci puţini sunt robii care îşi binecuvântează jugul.

Politeţea este adunarea la un loc a gustului celui bun a fiecărui veac.

Limba singură uneşte, întăreşte şi defineşte naţiunea; ocupaţi-vă de dânsa mai înainte de toate şi nu veţi face prin aceasta decât cea mai fundamentală politică, veti pune fundamentele naţionalităţii.

Ion Heliade Rădulescu

Ion Heliade-Rădulescu, născut pe 6 ianuarie 1802 la Târgovişte, a fost un filolog desăvârșit: poet, prozator, traducător, îndrumător literar şi animator cultural. Tatăl, Ilie Rădulescu, a fost căpitan de poteră, apoi a slujit o vreme ca polcovnic în armata rusească, dobândind şi o oarecare avere: o moşie în judeţul Ialomiţa şi o casă în Bucureşti. Mama, Eufrosina (născută Danielopol), era dintr-o familie de negustori greci sau aromâni stabiliţi în Bucureşti. Heliade-Rădulescu şi-a început instrucţia în greceşte, cu un dascăl Alexe şi abia la 10 ani învaţă să citească româneşte pe o carte cu slove chirilice. La moşie citeşte Alexandria, numeroase legende religioase şi populara carte a lui I. Barac, ”Istorie despre Arghir cel frumos” şi ”Elena cea frumoasă şi pustiită crăiasă”. Studiile greceşti şi le-a continuat la Bucureşti apoi, din 1814, la Academia Domnească de la Schitu Măgureanu. Aici, prin dascălul grec Constantin Vardalah, Heliade-Rădulescu capătă primele noţiuni de filosofie iluministă şi cunoaşte scrierile lui Voltaire, Rousseau, Montesquieu, Condillac, Destutt de Tracy. Retorica şi poetica le învaţă după Boileau, La Harpe, Marmontel şi Hugh Blair. Din şcoala grecească i-a rămas şi numele Eliad sau Eliade (după prenumele grecizat al tatălui), cu care a semnat multă vreme.
Ion Heliade Rădulescu e fost elevul lui Gh. Lazăr, căruia i-a urmat la conducerea școlii de la „Sfântul Sava” (1822-1829). Este membru activ al asociaților culturale din epocă: „Societatea Literară” (1827), „Societatea Filarmonică” (1833), întemeietor al presei din Țara Românească: Curierul Românesc (1829) și Curierul de ambe sexe (1837), tipograf, editor, poet, prozator, critic. În 1828 apare Gramatica Românească, în care autorul susține simplificarea alfabetului chirilic, fonetismul ortografic, împrumutarea neologismelor din latină și din limbile romanice. A predat timp de 6 ani lecţii de matematică, de gramatică românească, cunoştinţe de filosofie şi retorică. Chemat de Dinicu Golescu, participă, alături de Stanciu Căpăţineanu, la întemeierea Societăţii Literare (1827), ale cărei statute, redactate de el, cuprindeau, ca principale obiective, transformarea şcolii de la „Sf. Sava” în colegiu, crearea de şcoli primare săteşti, editarea unor ziare în limba română, încurajarea traducerilor din literatura universală, fondarea unui teatru naţional, reforme sociale antifeudale. La 1828 tipăreşte la Sibiu ”Gramatica românească”, prelucrată după un model francez; în anul următor scoate „Curierul românesc”, primul ziar apărut în Ţara Românească. Odată cu achiziţionarea unei tipografii, începe o bogată activitate editorială, în care traducerile au întâietate. Cu rare excepţii, scriitorii afirmaţi în această perioadă au debutat sau şi-au publicat principalele opere în „Tipografia lui Eliad”. Divergenţele politice şi personale, polemicile în jurul limbii literare au dezbinat conducerea societăţii, au grăbit destrămarea ei şi au accentuat adversitatea dintre Heliade-Rădulescu şi ceilalţi reprezentanţi ai mişcării naţionale de înnoire politică şi culturală. După modelul lui Aime Martin, lansează proiectul unei „Biblioteci universale” prin care urmărea traducerea şi editarea sistematică a principalelor opere filosofice, literare şi istorice din Antichitate până în epoca modernă. Între 1843 şi 1848 este director al Arhivei Ţării Româneşti. În preajma evenimentelor de la 1848 se alătură comitetului revoluţionar, participă direct la toate acţiunile (Proclamaţia de la Izlaz este, în cea mai mare parte, redactată de el), e ales ministru în Guvernul Provizoriu, apoi membru al Locotenentei Domneşti împreună cu Nicolae Golescu şi Christian Tell. Adept al acţiunilor moderate, în opoziţie cu aripa radicală a revoluţionarilor, s-a pronunţat împotriva împroprietăririi clăcaşilor, pentru o înţelegere cu Turcia şi pentru o desprindere totală de sub protectoratul Rusiei. După înfrângerea revoluţiei pleacă în exil la Paris, apoi se stabileşte în insula Chios, împreună cu familia, şi, în ultimii ani, din nou la Paris.
În anii exilului (1848-1858) publică intens articole şi broşuri politice în română şi în franceză, prezentând opiniei publice din străinătate, dintr-o perspectivă subiectivă, deseori deformatoare, evenimentele de la 1848, dar atrăgând totodată atenţia puterilor europene asupra Ţărilor Române. Iritarea împotriva unor tovarăşi de exil (Ion Ghica, C.A. Rosetti, Cezar Bolliac), manifestările de grandomanie sunt agravate de treptata lui izolare şi de pierderea influenţei politice. Întors defintiv în ţară, în 1859, după o călătorie la Londra şi Paris, încearcă să reintre în viaţa politică.
A trecut la cele veșnice pe 27 aprilie 1872 la Bucureşti.

Acad. Eugen Simion, președintele Academiei Române, spune că Ion Heliade Rădulescu a fost considerat părintele literaturii române. El a fost poet, profesor, publicist, orator, creator de sisteme lingvistice și filosofice, autorul unei Gramatici a limbii române, editor de ziare și de cărți, spirit carbonar, inițiator de societăți culturale și politice, una dintre figurile centrale ale Revoluției de la 1848. A fost unul dintre fondatorii Academiei Române și primul ei președinte, ales la 31 august / 12 septembrie 1867, reales în 1868 și în 1869. A demisionat în 1869. Atunci au fost organizate cele două secții – de filologie, literatură și istorie arheologie -, cele două fonduri Cuza și Zapa și a organizat primele trei premii ale Academiei Române, a sprijinit proiectul de ortografie al lui Timotei Cipariu și a aprobat apariția Analelor, care apar până astăzi. Tot sub președinția lui s-a aprobat Regulamentul și constituirea unei comisii pentru elaborarea Dicționarului limbii române, care abia la sfârșitul acestui an va fi finalizat. ”Există în toate inițiativele lui o impaciență și o deschidere a spiritului pe care nu le întâlnim la alte spirite ale vremii. Pentru Heliade a face literatură este a face politica națiunii…. Este o figură culturală de prim ordin în secolul XIX.” subliniază Eugen Simion în cadrul unui eveniment organizat cu ocazia zilei de naștere a lui Heliade Rădulescu.

Surse :
www.istorie-pe-scurt.ro
www.ampt.ro